Urmăresc cu oarecare preocupare dezbaterile pe o temă sau alta . Fiind
atent, am încercat să deslușesc mecanismul care face posibilă
transformarea unei discuții obișnuite în cearta de mahala. Folosesc
sintagma ceartă de mahala cu oarecare reținere, pentru că deși am
crescut și am trăit în mahala, foarte rar am avut ocazia sa aud certuri
atât de murdare precum cele care invadează acum internetul, și, în
oarecare măsura, jurnalismul cotidian.
Să presupunem că ambii
parteneri la discuție vin în vorbă cu cele mai bune intenții. Fiecare
își susține cauza public, asumat, dorind poate să ajute la un lucru
valoros, cu viitor.
Totuși urmărind site-urile de socializare am
constatat ca mulți pornesc de la premisa că indiferent cât de bun,
decent ori renumit este adversarul lor, demnitatea și argumentele
acestuia nu mai valorează nici trei parale chioare dacă nu susține
aceeași cauză ca și ei. "Cauza" devine suportul natural pentru orice
mârlănie, orice ticăloșie, orice poreclă sau etichetă infamantă, pusă,
dacă se poate, fix pe fruntea adversarului."Cauza" se transformă în
sursă de mândrie și vanitate. Eu devin cel mai bun, cel mai deștept,
cel care deține unicul adevăr - susținând ceea ce susțin. "Cauza" devine
propria identitate.
Nu cred ca e nimic rău în a apăra lucrurile în
care crezi. E firesc . Dar dacă faptele ulterioare depun mărturie că
Gică Contra a avut de fapt dreptate?
No comments:
Post a Comment