Se pare ca blogul meu cu 5 vizualizari pe zi m-a facut vedeta unui proces. Sau poate unul din produsele afisate pe blogul acesta ori pe celalalt, m-a adus cumva in centrul atentiei si in fata unei instante kafkiene care imi ia fiecare vorba o rasuceste, o intoarce pe toate fetele si apoi imi arunca in fata cu obraznicie si ura propriile productii. Ca si cum as fi pretins ca sunt vreun sfant, sau un om cu ambitii nemarturisite de a deveni vreun soi de vedeta, de a face parte din grupuri selecte sau inaccesibile.
Poate ca imi doresc sa fiu in atentia publicului prin ceea ce scriu pe blog, prin animatiile pe care le fac sau prin desenele mele.Dar nu vreau sa fiu in atentia publicului prin prisma unor oameni care cauta nod in papura in permanenta.Pentru care fiecare lucru pe care il spun sau il fac devine sursa imensa de scandal. Decat asa celebritate mai bine deplinul anonimat.
Daca as fi "cu adevarat" vedeta si ar trebui sa ma lupt cu tabloidele ar fi altceva. O munca mult mai usoara pentru ca tabloidele se conduc dupa niste reguli clare si in plus m-as deprinde cu gandul ca sunt in atentia publicului . M-as stradui deci sa ascund aspectele mai putin agreabile ale personalitatii mele si sa scot in evidenta ce e mai interesant si placut la persoana mea astfel incat si publicul si eu sa avem de castigat. Este evident o situatie imaginara. Habar nu am cum e sa fii vedeta.
In situatia unui proces kafkian totul e ascuns.Afli ca ai gresit dupa multa vreme uneori, alteori imediat, si multe din lucrurile pe care le savarsesti in mod obisnuit, pot deveni greseli uriase care vor face din tine o victima sigura pentru acea categorie mai putin civilizata despre care vorbeam mai devreme. Pentru ca in cadrul unui astfel de proces pedeapsa pentru ceea ce faci poate veni de oriunde si oricand. Procesomanii vad tot ce faci, aud tot ce spui, si stiu tot ce faci, chiar si ce gandesti.Ei se considera cat se poate de indreptatiti sa te condamne desi autoritatea lor este inexistenta. Sau isi are rost si inteles doar in cadrul unui totalitarism feroce in care oameni fara nici o investitura se poarta ca niste calai.
Si aici revin la obsesia mea din ultima vreme: intimitatea. Lucrul pe care il spui auzit doar de persoanele carora li te adresezi, nu argumente intr-un proces absurd si fara noima pentru niste nechemati la conversatie.
Nu stiu daca fraza de inceput a postului e adevarata. Insa, daca intimitatea nu mai exista ea poate deveni astfel.
