Am reusit in sfarsit sa termin o carte pe care am inceput-o acum mai bine de 25 ani.(O tragedie americana, Dreiser) E o senzatie stranie. Desi era previzibil sfarsitul, dupa toate semnele aparute pe parcursul lecturii, pot sa spun ca am fost surprins de moartea lui Clyde. Cred ca tot timpul am sperat ca va scapa. Sa fie gratiat, sa evadeze prin cine stie ce concurs de imprejurari miraculos, sau pur si simplu sa fie osandit la inchisoare pe viata, sa aiba tot timpul din lume sa isi analizeze pacatul. Autorul a fost insa mult mai crud decat cititorii lui si l-a ucis, asezandu-l pe scaunul electric. Fie-i tarana usoara.
Sfarsitul a aparut totusi mai putin emotionant decat m-as fi asteptat. De regula autorul a fost foarte dur in momentele principale ale povestii, asa ca asteptam un sfarsit apocaliptic intr-un anume sens. Sfarsitul este modest din punct de vedere emotional insa, si-i reflectat prin prisma unui preot, care in fata acestei tragedii se simte sfarsit. Nu pot sa fac pe criticul literar. Vorbesc evident din prisma cititorului obisnuit care a reusit sa parcurga aceasta carte.
Am avut senzatia ca acest Clyde, personajul principal al romanului este in fapt si un suport. Un suport pentru a descrie vremurile, oamenii si felul in care aratau lucrurile atunci. Desi pare povestea lui, multimea de personaje si intamplari secundare il umbresc.Spre exemplu, mi-a parut ciudat, fapt subliniat si de autor dealtfel, cat de multi martori au aparut dupa comiterea crimei. Rasareau de niciunde, manati de celebritatea cazului. Sau poate doar de dorinta de a fi de ajutor unui procuror care parea mana lui Dumnezeu. Apoi descrierea unui oras prosper, lumea sus pusa, privilegiata, cat si lumea obisnuita, a muncitorilor sau a parvenitilor ce incercau sa-si faca un drum lipsit de griji la adapostul unei societati asezata pe avere si relatii. Oamenii sunt descrisi fara pretentii, apartenenta la o clasa sau alta se pare ca il lasa rece pe autor care aranjeaza lucrurile asa cum le-a vazut, aproape de realitate si departe de teorii infectioase.Citind cartea pana la capat, dupa atata amar de vreme am si eu un sentiment ciudat.Toate scenariile pe care le construisem in minte si-au pierdut valoarea, si intentiile autorului au luat locul visarii. Tot ceea ce era posibil sau probabil a devenit imposibil si improbabil. Poate doar daca m-as apuca sa rescriu ultimul volum, ca sa dau un sfarsit mai fericit acestei povesti sumbre m-as simti mai bine. Cred totusi ca incep sa citesc alta carte cu speranta ca o sa-i aflu si sfarsitul intr-un timp obisnuit.
