Am trait intr-o vreme cand orice lucru spus in public, indiferent daca era vorba de literatura, film ori gimnastica avea rezonanta. Unele dintre rezonante te puteau trimite direct in beciurile securitatii fara ca cineva sa mai repete vreodata dansul sau exercitiile tale de mima, altele deveneau subiect de bancuri, altele se transformau pur si simplu in folclor. Se vorbea inca despre ele pentru ca nu atingeau dosul sensibil al cine stie carui potentat, sau se multiplicau in ecouri de nerecunoscut, mult dupa ce vocea in cauza mai putea masura lungimea vreunui nas.
Una din povestirile ce a facut cariera in aceste vremuri de profunde rezonante, si care a devenit rapid populara mai ales prin cercurile de cititori de literatura fantastica, a fost o nuvela numita Regii nisipurilor . Am gasit povestirea pe internet, la dispozitia oricarui internaut, sau pentru cei care mai adora inca litera tiparita, cred ca o vor gasi intr-una din editiile almanahului Anticipatia de prin anii optzeci. Probabil 1985 sau 1986. Deasemenea detalii despre nuvela sau autor apar la o simpla cautare pe Google asa ca nu are rost sa intru in amanunte pe aceasta tema.
Succesul nuvelei a fost asigurat de mai multe elemente.Inedita, originala, complicata pe masura ce se dezvaluia cititorului, dar mai ales horror, si inspaimantatoare prin inevitabilitatea cu care personajul principal isi construia destinul. Am recitit nuvela relativ recent si mi-a parut la fel de proaspata, ca si cum as fi recitit-o pentru intaia oara.
Poate ca nu as fi vorbit despre ea daca nu as fi citit acum cateva luni o carte mult mai cunoscuta. M-a facut sa ma gandesc, daca nu la o paralela intre aceste doua scrieri macar la o anume apropiere intre ele.
In ambele este vorba de un portret care se construieste sub privirea cititorului.
In Portretul lui Dorian Gray e vorba de o pictura. Dorian Gray e tanar si frumos, starneste admiratia cu spiritul dar si cu frumusetea fizica, peste tot unde se duce e admirat, placut si dorit. In acest moment al vietii sale, un pictor popular ii face portretul. Tarat de evenimente, sau poate doar dintr-un capriciu savarseste un lucru infiorator. Cand isi priveste portretul vede la el o schimbare. Expresia figurii sale a capatat un aspect sadic si respingator. De-a lungul timpului, face tot mai multe ticalosii, devenind un personaj indezirabil dar isi pastreaza frumusetea si tineretea fizica. Portretul lui insa continua sa se urateasca si sa imbatraneasca urmarind indeaproape identitatea lui spirituala. Nu am de gand sa povestesc tot romanul. E la dispozitia oricui in librarii si e o lectura buna.
Si in Regii nisipurilor e vorba de un portret si de o legatura stransa intre acesta si faptele personajului principal. Simon Kress nu este nici simpatic nici moral. Dimpotriva, este abject, si se bucura de fiecare clipa in care este in acest fel. Se balaceste deasemenea intr-un grup de prieteni ce sunt aidoma lui. Pe scurt, povestea e urmatoarea. Simon, urmarindu-si instinctele de ticalos, si satul sa mai chinuie animalele pe care le avea deja, se hotaraste sa gaseasca ceva nou. "Norocul" ii surade si gaseste un magazin discret ce vinde ciudate creaturi de pe alta planeta. Acestea sunt asemanatoare cu albinele sau cu termitele, isi construiesc castele si depind de o fiinta mai mare ce sta inauntrul cuibului. Au nevoie insa si de un stapan al carui portret va aparea pe zidul constructiei.
Acasa ii e instalat un imens terariu unde sunt plasate toate acestea si el asteapta sa le vada razboindu-se.
La inceput le hraneste cu regularitate si portretul creat de ele este binevoitor, frumos si zambitor. Dar Simon Kress isi pierde rabdarea si incepe sa se poarte din ce in ce mai urat, invitandu-si si prietenii la acest spectacol. Figura construita de creaturi se urateste din ce in ce urmarindu-i indeaproape fiecare actiune.
Ce m-a frapat, asa cum am zis, a fost apropierea dintre cele doua povesti. Destinul implacabil pe care aceste personaje intrate pe calea abjectiei si-l construiesc cu savoare si inconstienta, ignorand imaginea ce le oglindeste faptele.
Dorian Gray se afunda in ticalosie pe parcursul vremii, simtindu-se vinovat si ferind portretul sau moral de orice privire, dar continuandu-si seria de actiuni reprobabile.
Simon Kress nu are scrupule de nici un fel. Face totul public si se mandreste cu asta. Urmareste doar scandalul, razboiul cu orice pret, ingnorand complet avertismentele ce apar pe parcursul istorisirii.
Mai moderna, mai aproape de cele ce ne curg in aceste zile prin fata ochilor, povestea aduce in fata o lume ce actioneaza aproape mecanic, cruda, neiertatoare si abominabila. Aici, Dorian Gray ar fi parut un om naiv si pe deplin moral, un fel de sfant chiar. Dar invitat la petrecere, probabil ca regii nisipurilor i-ar fi acordat si lui aceiasi ingaduinta .
Regii nisipurilor aici: http://www.scribd.com/doc/30154/Martin-George-RR-Regii-nisipurilor
