Wednesday, February 26, 2014

Tentatia obrazniciei

Multa vreme am crezut ca prostia este opusul intelepciunii. Gandeam ca intelepciunea elimina orice forma de prostie asa cum lumina alunga intunericul. Acordand oarecare atentie gandului, acesta a inceput sa se dezvolte in alta directie. Asa am ajuns la unele concluzii.
Opusul intelepciunii imi pare nebunia nu prostia. Asa e cam peste tot, si in proverbe, si in textele sacre si in anecdote ori in povestiri. Nebunul arunca pietre in apa si inteleptii nu mai stiu cum sa le scoata, nebunul strica adunarile cuminti si tot el sadeste samanta haosului si strica lumea intreaga.
Prostul nu poate fi nici in opozitie cu omul inteligent. Se presupune ca inteligenta atrage dupa sine si cultura ori stiinta. Deci "dusmanul" natural al desteptului este probabil ignorantul. Cel care se baga in treaba fara sa aiba habar despre ce e vorba si poate povesti ore intregi despre lucruri pe care nu le cunoaste enervandu-i pana la urma si pe alti ignoranti ca el.
Apoi tot gandindu-ma si comparand ceea ce am vazut si cred ca stiu am ajuns la concluzia ca prostul este de fapt opusul omului smerit.  Si ca sursa prostiei nu vine din incultura, nebunie ori ignoranta ci din vanitate. Cu cat vanitatea e mai mare cu atat prostul e mai mare, cu cat dovezile ca e doar un prost se aduna cu atat ferocitatea lui devine mai mare si pe masura ce-si imagineaza ca e deasupra tuturor incepe sa-si sape singur scara spre iad.Asa ca toate calitatile care pot face un om frumos se stramba in oglinda sluta a vanitatii.
 Si de vanitate nu scapa nici inteleptii nici oamenii de stiinta si uneori nici ascetii.
Nu stiu daca am autoritatea sa sustin ce am scris mai sus. Dar am scris toate astea in ideea ca vor putea folosi cuiva mai putin vanitos ca mine.