Saturday, January 23, 2016

Nimic despre nimeni

Zilele astea mă gândeam la un lucru fără importanță, dar care mi-a părut totuși potrivit pentru o notă .
Există în vocabularul limbii române, și cred că nu suntem un caz singular, un număr imens de cuvinte care definesc un ticălos. Putoare, curvă, jigodie, lepădătură, derbedeu, secătură, lichea, infam, penal, mizerabil, otreapă, cretin, tâmpit, împuțiciune, zdreanță, golan, javră și multe altele. Nu am adus în discuție cuvintele compuse care se nasc spontan atunci când ai de a face cu ticăloșia omenească .
Iar pentru un om bun, există doar atât: om bun . Se mai adaugă uneori sintagma pâinea lui Dumnezeu . Nu știu care este explicația rațională pentru asta . Probabil că în majoritatea timpului suntem de fapt niște nemernici, iar rarele momente când suntem buni cu adevărat trec total neobservate . Iar pe oamenii buni îi tratăm cu superioritate, de pe înălțimea mormanului de mizerie pe care ne-am cățărat .

Saturday, January 9, 2016

Nimic despre artă

Nu cred ca este un secret pentru nimeni faptul ca practicând o anume îndeletnicire pe lungi perioade de vreme, gândirea noastră se așază fără vreo intenție anume pe un anumit tipar . Asta nu înseamnă desigur că brutarii ar vorbi doar despre pâine, marinarii doar despre mare iar ...pictorii doar despre pictură . Dar cu siguranță ceva din îndeletnicirea pe care o practicăm își pune amprenta asupra personalității noastre, asupra felului de a fi, și în general asupra felului în care privim viața . Iar pentru a ajunge bun într-un domeniu sau altul sunt necesare studiul și practica .
În cazul meu, studiul după natura a devenit și o parte a gândirii mele intime. Iar concluziile la care ajung într-o privință sau alta se bazează cam toate pe acest lucru la îndemâna oricui. Cu timpul am ajuns sa dau un sens mai larg cuvântului natură, dar despre asta probabil ca voi vorbi în alta notă . Pentru că și avocații, și contabilii, și matematicienii studiază ...
Atunci când urmăresc deci răspunsul la o întrebare, caut datele ce mi-ar putea confirma o credință sau alta, ori acele fapte care o pot infirma . În măsura în care depinde de mine, refuz sa accept tipare gata fabricate fără să le verific. Deși înscrierea într-o formă de gândire sau alta este extrem de comodă și iți garantează de multe ori o viata liniștită și, de ce nu, prosperă, la mine acest lucru nu funcționează cum ar trebui .
Am lucrat în liceu, și mai târziu, pregătindu-mă pentru facultate, după măști de ipsos. Ele reprezentau modele ce puteau fi ușor recunoscute de către orice profesor sau student . Studiul trebuia sa fie serios, altminteri desenul nu mai era o copie după natura, ci doar un produs al propriei imaginații . Evident, fiecare desenator avea interpretarea sa, și nu ai fi putut găsi doua desene identice în vreo sala de curs . Dar pentru un desen corect rămâneau aceleași elementele de bază. Evident, între un desen corect și un studiu academic care să impresioneze privitorul era mare distanță, dar în ceea ce mă privește cred ca am reușit sa fac câteva desene bunicele.
E de prisos sa spun cat de mult trebuie sa muncești chiar și pentru un studiu obișnuit. Cine e înzestrat cu un talent mediocru știe perfect ce greutăți apar pe parcurs și cat de mare e satisfacția atunci când ceva "iese" .
La fel se pare ca s-a întâmplat de-a lungul timpului și cu concluziile la care am ajuns în diverse privințe . Preocuparea pentru un subiect sau altul m-au dus la studiu, iar studiul s-a oprit atunci când s-a transformat în convingere .
Am intrat de multe ori în polemici destul de aprinse pe diverse teme . Uneori din plictiseala, alteori pentru ca subiectele aflate în disputa mă interesau, iar câteodată doar pentru că se lăsa tăcerea, și de tăcut pot tăcea și în singurătate . Uneori însa, pentru a-mi verifica convingerile, pentru a mă asigura ca nu sunt "pură imaginație". Nimic sigur însă, doar oameni cu alte credințe .
Totuși, dacă un studiu corect necesita atâtea ore de muncă, poate că și convingerile noastre ar trebui să își găsească o formă finală într-un mod asemănător, înainte de a le pune în practică .
Ce simplă trebuie sa fie viața brutarilor...

PS
Fără nici o legătură cu postul de mai sus, simt nevoia să mai adaug ceva . Am uneori convingerea, paranoică dealtfel, că îmi este urmărită fiecare mișcare. Mă consider un om inofensiv . În urma cu ceva vreme am văzut niște scene de o violență îngrozitoare pe una din străzile europene . Fără pic de curiozitate mă întreb cine îi supraveghează oare pe indivizii care comit astfel de fapte în plina zi, pe o stradă dintr-un stat civilizat, iar dacă sunt supravegheați atunci la ce folosește asta .