Fii tu însuți

Acest îndemn mi-a trezit bucurie când l-am aflat. M-a făcut să cred că în sfârșit toate aspirațiile mele abjecte se pot transforma în realitate. Că pot șicana oamenii pe care îi disprețuiesc până își pierd mințile. Că îi pot urmări pe cei care mi-au făcut rău și în gaură de șarpe iar când îi găsesc acolo pot turna plumb topit . Că le pot devasta viața celor ce m-au batjocorit, cu un simplu semn. Că aș putea să strâmb fără leac sufletele bârfitorilor mei. Că aș fi in stare să sluțesc lumea întreagă așezând  pe fața ei zâmbetul meu acru. Am înțeles că acest îndemn, fii tu însuți, scuză absolut orice rău aș face. Că trăim vremuri în care fii tu însuți e lege.
Apoi bucuria mi-a pierit. M-am gândit că dacă aș întreprinde lucrurile enumerate mai sus nu m-aș mai putea bucura de restul. Că mi-aș petrece existența scârboasă printre păianjeni, șerpi ori scorpioni, căci astfel de creaturi sunt ele însele, făcând în permanența ce le place.
Îndemnul nu imi era adresat deci mie.

Post egalitate

În ultima vreme am urmărit cu atenție dezbaterile care se poartă pe tema egalității. Căutând opinii în toate taberele preocupate de subiect pentru a întelege ce se discută de fapt. Căci punând în centrul atenției conceptul și studiindu-l, poți ajunge la tot felul de concluzii.
Pe parcursul acestui "studiu" a încolțit o idee care-a început sa se transforme-n convingere. Ceva mi-a părut profund greșit în abordarea și dezvoltarea chestiunii. O să notez deci niște observații, pentru a nu lua de-a gata datele din media, fără o verificare, fie ea și sumară.
În primul rând, am credința că mă aflu în fața unei escrocherii, a unei scamatorii. Parcă nu s-ar vorbi despre egalitate. Într-adevar, cuvântul folosit obsesiv este egalitatea, dar în spatele lui se arată parcă altceva. Ștergerea identitații.
Egalitatea ar avea nevoie de criterii obiective necesar a fi argumentate. Pe când uniformizarea, în forma susținută de cei ce o doresc nu are nevoie decât de abuzul constant asupra oricarei opoziții. Egalitatea este de ceva vreme o valoare recunoscută. Ea ar presupune și respect  pentru opiniile celorlalți, altele decat ale lor. Și mai ales, un lucru pe care aceștia nu îl aduc în discuție - respect față de valorile celorlalți. Pentru că ei nu neagă opinii, ci contestă, adeseori furibund și obscen, valorile. Încearcă să creeze prin orice mijloace, starea de fapt conform căreia, singurii autorizați în a avea păreri sunt ei, și singurele opinii valabile, ce merită atenție, le aparțin.
Discursul susținătorilor acestui demers (cu voie sau fara voie) nu-i prea bogat, conține doar câteva idei fixe repetate obsesiv si isteric.
Aici ies în față câtea cuvinte. Si toate folosesc drept paravan egalitatea.
"Diversitate" e unul din ele. O să încerc să explic.
Arma utilizată în cauză e, cred eu, nihilismul. Negarea valorilor. Dar e ineficient sa negi valorile într-o dezbatere respectabilă, civilizată și politicoasă.
Deci inventezi probleme pentru un grup care caută scandalul cu orice preț. Unul a cărui atitudine, mod și stil de viață sunt în sine scandaloase. Îl ții în centrul atenției prin toate mijloacele pe care influența, banii și puterea le pot oferi. Odată ce acest grup a căpătat notorietate aduci în prim plan în numele egalității tot ceea ce poate fi numit valoare, apoi lași acest "ansamblu" infam să se manifeste in voie.
Rezultatele sunt  previzibile. Degradarea și târârea în noroi a unor teme importante din discursul public. O întreagă cultură a politeții, a bunelor maniere și a bunului simț aruncată în derizoriu. Alterarea sensurilor cuvintelor (și a valorilor asociate cu ele) prin utilizarea lor abuzivă în dezbateri abjecte presărate cu atacuri la persoană, limbaj obscen și insinuări scabroase.
Suprimarea libertătii cuvântului, de opinie și a expresiei nu e departe. Acestea vor fi înlocuite de grija noastră permanentă, izvorată din frică, de a nu-i supăra pe acești indivizi hipersensibili, extrem de irascibili și gata în permanență de victimizare pentru ce n-au reușit cu scandalul. La final, dupa ce au obținut în acest mod puterea, anularea de facto prin legislație a diversității și impunerea unor reguli arbitrare și discreționare care să îi favorizeze în toate modurile.
Am vorbit despre nihilism. O să încerc să așez problema și în alt mod, mai simplu de înțeles.Nu e nevoie de un discurs special, inteligent, coerent și argumentat pentru a nega valorile. Prezența unui clown care iși face meseria la o adunare serioasă aruncă orice discuție purtată acolo în derizoriu. Nu poți avea un discurs credibil dacă stilul și condițiile în care o faci nu este adaptat demersului tău. Evident, nu e greu să devii tu insuți o unealta eficientă pentru negarea unei valori. O vanitate, un viciu, o slăbiciune pentru ceva ori altceva, sau doar propria inconsecvență pot compromite ce încerci să aperi. Media ne-a învățat cu asta. Ce cred că face lucrurile deosebite acum, e scara la care se petrece această acțiune distructivă. Și deloc de neglijat - voința lipsită de minte care o animă.
E de prisos să spun că diversitatea stă alături de cei care au valori diferite dar reușesc să se înțeleagă. Ori, viziunea politică a acestor indivizi este vădit tiranică. Nu acceptă nici o altă opinie decât cea susținută de ei, terfelirea convingerilor celorlalti, lipirea de etichete infamante, victimizarea manipulatoare cu scopul obținerii puterii sunt practici obișnuite.
Discriminarea apoi. O utilizare perversă pentru un cuvânt delicat. Discriminare ar însemna în mod implicit acceptarea diversității. Nu poți discrimina decât dacă ești conștient de diversitate. Iar a discrimina face parte din procesul  obișnuit pe care orice alegere raționala îl parcurge. Printr-un truc propagandistic discriminare a ajuns sinonim cu prigonire. Campania purtată în această direcție nu va duce totuși la ștergerea diferențelor dintre șobolani și lebede, dar poate însemna scandal pentru nefericiții care le observă.
Toleranța. Ultimul, dar nu cel din urmă. Cât de toleranți sunt ăștia cu tot ce-i altfel decât ei se poate ușor verifica. E de ajuns să-i contrazici.
Întrebarea legitimă ce poate apărea după citirea acestor rânduri este desigur, cine face asta și de ce? Cel mai ușor răspuns este evident - cel care plătește. Motivația reală ar sta probabil bine pitită în firea omului cu banii. Dar mi-e tare greu să cred că răspunsul este atat de simplu. Dacă mi-aș dori să fac rău m-aș ascunde bine.
Textul de mai sus nu este o încercare de a minimaliza încercările prin care au trecut cei ce s-au simțit cu adevărat persecutați din felurite motive. Am pornit de la ideea că egalitatea noastră ca cetățeni este ceva de la sine înțeles. Nu cred însă că putem scăpa de discriminare. Nici chiar dacă vom fi cu toții identici.

Despre cuvinte

Am tot amânat nota pe care urmează sa o scriu. Am considerat în permanență că nu e împlinit gândul pentru a prinde o formă coerentă. Am crezut că ar trebui să aflu mai multe înainte de a scrie, că ideea de la care am pornit e incompletă și informă. De ce am decis totuși să mă apuc de lucru? Pentru că, chiar dacă părerile mele sunt în continuare confuze, nelămurite și greu de articulat, am impresia într-un fel tot atât de neclar, că ceea ce vreau să spun se cere cumva spus. Că dacă mai amân mult dispare totul, chiar si dilemele. Că dacă e măcar un om interesat undeva acolo, atunci merită să i-o spun lui sau ei în speranța că ii va folosi la ceva. Concluziile la care am ajuns pâna acum sunt destul de simple totuși.
Într-o notă anterioară vorbeam despre cuvinte care "au făcut carieră". Adică au devenit extrem de populare, atât de populare încât nici nu cred că mai au sensul pe care l-au avut inițial, sau că mai au în fapt vreo noima. La unele dintre acestea am și eu de gând să mă refer în continuare.
Nu o să vorbesc despre etimologie, cel puțin nu aici. Oricum astăzi genul acesta de informație este foarte ușor accesibil.Nu mă interesează deci originea cuvintelor, ci ceea ce ele au devenit după ce și-au întins tentaculele în imaginarul colectiv.
O să atac doar câteva, în mai multe note separate pentru fiecare cuvânt în parte, încercând să pun în fața cititorului acele piese din puzzle pe baza cărora se poate alcătui apoi un întreg tablou.
Primul într-o ordine abjecta a nocivității este cu siguranță cuvântul SEX.
Nu știu exact când anume a început să capete dimensiuni această vorbă ustensilă. Probabil, ca sursa multor rele care ne încearcă de prea multă vreme, a ieșit in fața gângav și pipernicit undeva prin aiuritul secol 19.
Totuși, fără să îi urmăresc după "criterii științifice" traiectoria, cred că a început sa se umfle pe la jumătatea secolului trecut. Susținut desigur de "științe exacte" precum psihologia și psihiatria, acest cuvânt fără identitate a căpătat un iz discret de respectabilitate. Era intreținut și de doctori cu barbișon, halat și ochelari pe nas, cu opere vaste, care puteau să iți recite dicționare pe de rost și duceau o viață respectabilă de asceți ai "științei".Ținut în brațe apoi de epigonii acestora care nu mai erau nici asceți nici etici dar aveau cu siguranță buzunarul mult mai plin, cuvântul a continuat să crească . Ca un cal troian, sau, mai actual, ca un virus troian, a reușit să strice și să spurce tot ce se făcuse bun pana la apariția lui. Strecurat deci în conștiința publică de către oameni respectabili, cu CV-uri impresionante, trecut pe nesimțite în grija unor indivizi cu moralitate îndoielnică dar cu toate aparențele la zi, a intrat spre final, cu acordul tacit al tuturor se pare, pe mâna unor ființe pe care iadul ni le-a dăruit cu generozitatea-i caracteristică. În folosința lor, acest cuvânt fără importanță pentru o lume întreagă la minte și la suflet, a devenit ceea ce este astăzi. SEX, așa cum spuneam, nu mai este un simplu cuvânt. E acel instrument pâlnie, prin care ni se toarnă în continuu în minte si suflet acele idei conform cărora nimic nu mai contează atâta vreme cât ne urmam poftele cele mai abjecte în mod organizat, disciplinat și păstrând aparențele...că dacă ne lăsăm libere instinctele barbare totul e justificat. Iar dacă o facem cu toții, sau în cât mai mare număr, acel "orice" mizerabil pe care il practicăm va deveni si normal.
Pus de la o vreme pe pilot automat, acest cuvânt impersonal secera și culege de ani buni multe din cele ce s-ar fi cuvenit raiului. Îl rog pe cititorul meu imaginar, dacă a ajuns cu lectura pâna în acest punct, să accepte măcar din politețe și existența raiului.

PS
Poate că înainte de a deveni cu toții medici fără voie si fără diplomă, ar fi interesant să mai "explorăm" în privințele ce țin de intimitate și alte opțiuni. Putem să ne alegem în fond rolul pe care ni-l dorim și care ni se potrivește cel mai bine. Totuși, orice rol am juca, ar trebui să nu uitam că în vremuri mai elegante decât cele de acum, era important sa fii domn sau doamnă. Caci și porcii fac SEX.

Dezbateri?

Urmăresc cu oarecare preocupare dezbaterile pe o temă sau alta . Fiind atent, am încercat să deslușesc mecanismul care face posibilă transformarea unei discuții obișnuite în cearta de mahala. Folosesc sintagma ceartă de mahala cu oarecare reținere, pentru că deși am crescut și am trăit în mahala, foarte rar am avut ocazia sa aud certuri atât de murdare precum cele care invadează acum internetul, și, în oarecare măsura, jurnalismul cotidian.
Să presupunem că ambii parteneri la discuție vin în vorbă cu cele mai bune intenții. Fiecare își susține cauza public, asumat, dorind poate să ajute la un lucru valoros, cu viitor.
Totuși urmărind site-urile de socializare am constatat ca mulți pornesc de la premisa că indiferent cât de bun, decent ori renumit este adversarul lor, demnitatea și argumentele acestuia nu mai valorează nici trei parale chioare dacă nu susține aceeași cauză ca și ei. "Cauza" devine suportul natural pentru orice mârlănie, orice ticăloșie, orice poreclă sau etichetă infamantă, pusă, dacă se poate, fix pe fruntea adversarului."Cauza" se transformă în sursă de mândrie și vanitate. Eu devin cel mai bun, cel mai deștept, cel care deține unicul adevăr - susținând ceea ce susțin. "Cauza" devine propria identitate.
Nu cred ca e nimic rău în a apăra lucrurile în care crezi. E firesc . Dar dacă faptele ulterioare depun mărturie că Gică Contra a avut de fapt dreptate?

Înainte

Mă gândesc uneori dacă suntem întrebați înainte de a ne naște dacă vrem sa ne naștem, și apoi uităm acest neînsemnat eveniment. De la cine ar putea veni întrebarea? Nu știu. De la forța imensă care ne aruncă goi pe lumea asta. Mă mai întreb dacă am fi putut refuza oferta politicos. Să fi spus, nu, mulțumesc. Prefer să mai stau aici, în afara vieții, să mă mai bucur de neființă.

Nimic despre nimeni

Zilele astea mă gândeam la un lucru fără importanță, dar care mi-a părut totuși potrivit pentru o notă .
Există în vocabularul limbii române, și cred că nu suntem un caz singular, un număr imens de cuvinte care definesc un ticălos. Putoare, curvă, jigodie, lepădătură, derbedeu, secătură, lichea, infam, penal, mizerabil, otreapă, cretin, tâmpit, împuțiciune, zdreanță, golan, javră și multe altele. Nu am adus în discuție cuvintele compuse care se nasc spontan atunci când ai de a face cu ticăloșia omenească .
Iar pentru un om bun, există doar atât: om bun . Se mai adaugă uneori sintagma pâinea lui Dumnezeu . Nu știu care este explicația rațională pentru asta . Probabil că în majoritatea timpului suntem de fapt niște nemernici, iar rarele momente când suntem buni cu adevărat trec total neobservate . Iar pe oamenii buni îi tratăm cu superioritate, de pe înălțimea mormanului de mizerie pe care ne-am cățărat .

Nimic despre artă

Nu cred ca este un secret pentru nimeni faptul ca practicând o anume îndeletnicire pe lungi perioade de vreme, gândirea noastră se așază fără vreo intenție anume pe un anumit tipar . Asta nu înseamnă desigur că brutarii ar vorbi doar despre pâine, marinarii doar despre mare iar ...pictorii doar despre pictură . Dar cu siguranță ceva din îndeletnicirea pe care o practicăm își pune amprenta asupra personalității noastre, asupra felului de a fi, și în general asupra felului în care privim viața . Iar pentru a ajunge bun într-un domeniu sau altul sunt necesare studiul și practica .
În cazul meu, studiul după natura a devenit și o parte a gândirii mele intime. Iar concluziile la care ajung într-o privință sau alta se bazează cam toate pe acest lucru la îndemâna oricui. Cu timpul am ajuns sa dau un sens mai larg cuvântului natură, dar despre asta probabil ca voi vorbi în alta notă . Pentru că și avocații, și contabilii, și matematicienii studiază ...
Atunci când urmăresc deci răspunsul la o întrebare, caut datele ce mi-ar putea confirma o credință sau alta, ori acele fapte care o pot infirma . În măsura în care depinde de mine, refuz sa accept tipare gata fabricate fără să le verific. Deși înscrierea într-o formă de gândire sau alta este extrem de comodă și iți garantează de multe ori o viata liniștită și, de ce nu, prosperă, la mine acest lucru nu funcționează cum ar trebui .
Am lucrat în liceu, și mai târziu, pregătindu-mă pentru facultate, după măști de ipsos. Ele reprezentau modele ce puteau fi ușor recunoscute de către orice profesor sau student . Studiul trebuia sa fie serios, altminteri desenul nu mai era o copie după natura, ci doar un produs al propriei imaginații . Evident, fiecare desenator avea interpretarea sa, și nu ai fi putut găsi doua desene identice în vreo sala de curs . Dar pentru un desen corect rămâneau aceleași elementele de bază. Evident, între un desen corect și un studiu academic care să impresioneze privitorul era mare distanță, dar în ceea ce mă privește cred ca am reușit sa fac câteva desene bunicele.
E de prisos sa spun cat de mult trebuie sa muncești chiar și pentru un studiu obișnuit. Cine e înzestrat cu un talent mediocru știe perfect ce greutăți apar pe parcurs și cat de mare e satisfacția atunci când ceva "iese" .
La fel se pare ca s-a întâmplat de-a lungul timpului și cu concluziile la care am ajuns în diverse privințe . Preocuparea pentru un subiect sau altul m-au dus la studiu, iar studiul s-a oprit atunci când s-a transformat în convingere .
Am intrat de multe ori în polemici destul de aprinse pe diverse teme . Uneori din plictiseala, alteori pentru ca subiectele aflate în disputa mă interesau, iar câteodată doar pentru că se lăsa tăcerea, și de tăcut pot tăcea și în singurătate . Uneori însa, pentru a-mi verifica convingerile, pentru a mă asigura ca nu sunt "pură imaginație". Nimic sigur însă, doar oameni cu alte credințe .
Totuși, dacă un studiu corect necesita atâtea ore de muncă, poate că și convingerile noastre ar trebui să își găsească o formă finală într-un mod asemănător, înainte de a le pune în practică .
Ce simplă trebuie sa fie viața brutarilor...

PS
Fără nici o legătură cu postul de mai sus, simt nevoia să mai adaug ceva . Am uneori convingerea, paranoică dealtfel, că îmi este urmărită fiecare mișcare. Mă consider un om inofensiv . În urma cu ceva vreme am văzut niște scene de o violență îngrozitoare pe una din străzile europene . Fără pic de curiozitate mă întreb cine îi supraveghează oare pe indivizii care comit astfel de fapte în plina zi, pe o stradă dintr-un stat civilizat, iar dacă sunt supravegheați atunci la ce folosește asta .