Fantana

Am inceput sa ma gandesc de la o vreme la un lucru pe cat de banal pe atat de greu de adus in discutie . Un lucru ce pare dealtfel demodat, ceva ce apartine doar trecutului, ceva ce oricum nu se mai asaza astazi in forma in care am eu de gand sa-l asez . Totusi cred ca o poveste spune simplu si accesibil lucruri pentru care altminteri s-ar scrie biblioteci intregi . Si doresc sa pastrez ca reper, pentru mine si pentru cine are curiozitatea sa citeasca aceste pagini, faptul ca am notat o parte din observatiile mele asupra lumii asteia.
Sa presupunem ca exista un personaj. Cu asta incepe orice poveste. Cineva care vrea sa faca bine . Nu are rost sa aduc in discutiile motivatiile lui. Poate se simte vinovat de raul facut si de prea putinul bine savarsit, poate are multa avere si vreme de pierdut sau poate e teribil de naiv si chiar vrea sa faca ceva bun. Religia lui nu conteaza foarte mult, nici cultura sau originile . E un om oarecare cu ceva resurse pe care le poate darui si important pentru istorisire e obsesia ce a pus stapanire pe el, aceea de a savarsi un bine. E om chibzuit, asa ca nu a pornit la indeplinirea acestuia pana nu a cautat cu atentie locul si imprejurarile necesare.
Dupa ceva vreme a gasit undeva departe un sat in desert care ducea mare lipsa de apa, iar satenii erau foarte saraci . Nu era satul lui, nu ii cunostea pe oamenii aceia,  dar in dorinta lui nestavilita de a face bine hotari sa le sape o fantana . Avea resursele necesare si era simplu sa se mobilizeze pentru o astfel de operatiune . Locul gasit parea potrivit pentru inceputul unui lung sir de fapte bune . Operatiunile au fost extrem de rapide . In cateva zile satul s-a trezit cu o fantana sapata adanc, cu apa dulce si piatra de calitate .Cei de acolo au fost foarte bucurosi, si cum omul nostru nu aparuse la fata locului, ii multumeau in fiecare zi lui Dumnezeu .
Cumva s-a aflat insa . Nu-si facuse prea multi prieteni in viata, asa ca fara sa stie cum, fapta lui a ajuns la cunostinta lumii.Apoi a inceput.
Intai au vorbit despre piatra din care fusese facuta fantana . Cica era adusa de la prea mari distante . Apoi cica ar fi fost prea alba si prea scumpa pentru un sat atat de sarac . Nu se stie cum si de unde au aparut si niste molii care o rodeau necontenit . Stiinta nu greseste niciodata au zis . Nu e nici un bine acolo, e doar o gramada de bolovani supraestimati mancati de viermi . A urmat descoperirea galetii. Ani intregi s-au certat pe lucratura ei scumpa si pe rostul acestei investitii intr-un desert . Apoi, tot cautand, au dat de napasta teribila pe care omul o adusese peste sat . Lipsa totala de igiena si incalcarea tuturor regulilor elementare de protectie si siguranta in folosirea dispozitivului . Cativa au pornit ideea unei mobilizari generale pentru pedepsirea vinovatului si actionarea lui in justitie . Intre timp datorita multiplelor analize asupra apei din fantana, aceasta devenise poluata si nefolositoare, salcie si otravitoare .
Omul, cel cu binele, observase toata tevatura nascuta in jurul faptei lui si fara sa fie vreun mare intelept ajunsese la concluzia ca pentru orice bine facut trebuie sa iti iei mari precautii, sa il savarsesti in cel mai mare secret si sa il uiti cat mai repede posibil savarsind apoi un alt bine .

http://www.deviantart.com/art/Grin-478226078

De comun acord

Am batut mult carciumile intr-o perioada . Odata, am fost martor la o scena de violenta . Am mai vazut scene violente, la unele din ele am fost si eu participant activ, dar aceasta mi s-a intiparit in memorie prin dramatismul ei . Nu mai tin minte de la ce a pornit cearta . Il stiam din vedere pe patronul barului dar si pe celalalt . Nu cred ca statusem la aceeasi masa cu vreunul dintre ei, e foarte posibil sa fi fost . Nu stiu nici de la ce s-au luat . Urmaream doar intamplarea, sau succesiunea de scene, incercand sa inteleg ce se intampla si asteptand sa se termine . Patronul parea treaz, si avusese loc un incident. Celalalt era foarte beat si fara sa devina agresiv fizic, cauta din cate imi amintesc sa fie convingator sustinandu-si cauza . Era foarte greu insa, pentru ca era plin de sange, beat si profund jignit . Probabil ca uitase si de la ce se luasera, si ce are de sustinut . Il scoteau afara pe poarta, apoi se intorcea . Nu mai stiu daca a facut asta de mai multe ori sau doar o data. Imaginile erau insa extrem de tragice . Poate a fost doar o revenire,  dar totul era greu de privit . Nu parea un derbedeu sau un hot de duzina, cred ca era un om obisnuit, probabil un functionar sau ceva asemanator. Localul nu era unul select, iar zona nu parea din cele mai linistite. Dar nici nu existau in mod obisnuit intamplari de acest fel, care alunga clientii si strica afacerea. Ce s-a petrecut cu adevarat nu voi sti probabil niciodata . Nici nu sunt curios sa aflu . Imi place sa cred ca amandoi aveau dreptate si au cazut victime unei neintelegeri . Se intampla des, chiar daca nu se sfarseste intotdeauna asa urat, iar uneori e o intamplare plina de invataminte.

Privire in trecut

Ma gandeam la secolul trecut, din care am apucat si eu vreo treizeci de ani . A ajuns pana la mine prin cultura, dar l-am si trait, i-am trait realitatea de zi de zi cu ce-a avut ea de oferit . Cu o mare tristete meditam la asta, ca la un timp irosit .  Fara sa am pretentia ca le stiu pe toate, sau ca sunt in situatia de a judeca ce-au facut inaintasii mei, cred ca as putea sa asez asupra lui si perspectiva mea .
Am avut atunci impresia ca lumea s-a impartit in doua tabere opuse uneia alteia . Cel putin in aparenta, unii asezau ideile deasupra oamenilor, si folosindu-se de ele isi administrau partea lor, iar ceilalti asezau oamenii deasupra ideilor incredintandu-si existenta acestui lucru. In mod real cred ca toti s-au lasat in seama ideilor, si le-au pus in practica obsesiv si fara discernamant . Nici unii nu au bagat de seama ca lumea s-a schimbat, ca rolurile se redistribuie din afara vointei lor, in functie de criterii ce par fara noima .
I-as asemana unui actor ramas singur, jucand singura piesa pe care o stie, in fata unui public imaginar . Un om spunand replici in gol, pe o scena parasita si de personajele dramei, si de actorii alaturi de care jucase multa vreme, dar si in absenta publicului care da sens oricarei piese de teatru . Cu totii au plecat unul cate unul, in lumea imaginara din care venisera, cautandu-si alte slujbe ori alte moduri de petrecere a timpului liber. El nu a plecat. Isi aude replicile, si probabil singura sursa de bucurie este amintirea momentului cand vorbele spuse acolo insemnau ceva, cand starneau ropote de aplauze si imbratisari entuziaste, cand aduceau inaintea sa  aprecierea semenilor si o cariera de succes .
Daca ar fi sa incerc o clasificare, una ce ar tine de lumea teatrului, as identifica trei tipologii ce ne-au marcat trecutul .
Actorul ce crede cu putere in virtutile monologului, tinandu-si discursul in aceeasi sala, incapatanandu-se sa sustina, cu un entuziasm transformat de multa vreme in sminteala, ca singurul interesant din aceasta lume este el .
Apoi celalalt, cel cu idei fixe . Cel care si-a imaginat ca poate sa lase pe scena un megafon in locul sau, legat in culise la o placa zgariata de patefon, in fata unui public incremenit de frica.  Acolo nu exista decat usa pentru intrare si se deschide doar inauntru.
Ultimul, nu cel din urma, acela care-si imagineaza ca poate face pe toata lumea ca el, luand ostatici actorii si obligandu-i sa repete cu totii o singura replica, doar cea pe care el o intelege din toata piesa.
Daca acestia ne-au fost "parintii", si inca isi revendica acest rol, atunci poate nu ar trebui sa se  intrebe de ce copii lor sunt astazi asa cum sunt, de ce nu mai e nimic de inteles sau familiar in lumea ce s-a ivit, parca dintr-o data, inaintea lor . Dar poate ca raspunsul cautat nu se mai afla pe scena ci in public, un public pentru care spectacolul a capatat alte intelesuri care cer si alte manifestari.

Bibliobar

Am observat ca lumea asteapta solutii pentru tot soiul de probleme, si m-am gandit si eu la ceva. Evident nu va rezolva criza economica, nici pe cele politice si poate ca nu va solutiona nici una din crizele care pustiesc lumea la ora actuala. Lucrul vine in urma preocuparilor mele, si daca va termina cu o criza, atunci va pune probabil capat crizei spatiilor publice de lectura.
Nu este o nota in spiritul blogului, dar m-am cam saturat sa fac filosofie cu imature tonuri amatoricesti asa ca o sa trec la idei de afaceri pe tonuri profund amatoricesti.
Fac toate acestea publice pentru ca nu sunt foarte sigur ca mai am timpul necesar sa-mi pun in practica ideile, apoi nu am nici mijloacele necesare ori suficienta vointa sau preocupare de a le duce pana la capat. Deci daca exista un cititor ce le gaseste suficient de interesante, macar nu se pierd aiurea printre preocuparile de tip almanah ce se perinda zilnic prin mintea mea .
Am observat ca e plin de carti peste tot dar sunt prea putine spatii publice pentru lectura. Oamenii citesc prin parcuri, in mijloacele de transport in comun...si in biblioteci. Bibliotecile insa imi par prea reci si distante, e prea multa liniste si procedurile sunt complicate. Sunt adevarate "temple" ale culturii, poate de aceea sunt vizitate doar de "preotii" acestora. Ideea de la care pornesc este total diferita .
Exista spatii publice pentru tot felul de preocupari . Sunt hale uriase unde lumea se drogheaza, se imbata si apoi se ia la omor, dupa ce intreaga noapte a topait pe ritmuri tropicale. Femei goale in colivii i-au facut sa se creada cu adevarat printre palmieri si nuci de cocos. Probabil ca partea cu nucile de cocos are ceva adevar in ea, doar ca nucile de cocos nu sunt in copaci sau pe plaje, ci in pantalonii acestor stranii visatori tribali. Ce imi pare ca lipseste din fabricile astea pline de fum si afumati e cu siguranta focul din busteni, caci "sacrificiile" mai mult ori mai putin rituale sunt probabil destul de dese.
Locuri pentru pasionatii de film nu mai vorbesc . Multe din salile vechi au disparut, facand loc altora noi noute, unde te poti indopa cu floricele si substante acidulate pana pleznesti . Cadrul este cat se poate de civilizat insa, iar oamenii care ies de la film se opresc apoi intr-un bar sa spuna povesti langa o bere, sau la o plimbare daca s-a lasat seara.
Pasionatii de bauturi alcoolice au si ei bucata lor de teren unde se pot intalni la aceleasi vesnice povesti pe care le leaga seara de seara, amintindu-si de toate lucrurile ce le uita pana a doua zi.
Locuri unde puteau sa mearga parintii cu copiii erau pana in acest deceniu parcurile. Probabil si aceasta "afacere" ar trebui sa inceapa sa functioneze, pentru ca parcurile si copacii dispar cu rapiditatea cu care ar trebui sa creasca. Iar in locul lor apar superburtosi cu limuzine care dau amenzi celorlalti, si cresc exact in ritmul in care ar trebui sa scada. Si amenzile si burtosii.
Spatiile de lectura populare care te pot aduce alaturi de oameni preocupati ca si tine de o conversatie interesanta, de un suc natural de fructe si o lectura pasionanta, lipsesc cu desavarsire insa.
O sa incerc sa le explic pe fiecare in parte .
Se presupune ca exista numerosi oameni pasionati de citit. Se mai presupune deasemenea ca sunt timizi, retrasi si trebuie sa creezi spatiul in asa fel incat sa se simta atrasi de acest tip de intamplare publica. Ma gandeam ca ar putea exista doua variante:
Una e cea de tip Mall, deschisa, fara usi la intrare, doar cu un spatiu unde sa te poti spala pe maini inainte de-a atinge cartile din biblioteca localului . Asta ar creea un soi de respect pentru loc, iar vizitatorii ar avea siguranta unei igiene corespunzatoare, fie ca e vorba de tablete ce le poti imprumuta la fata locului, fie ca ti s-ar oferi varianta unei biblioteci "cu autoservire" . S-ar putea servi sucuri de fructe, cafea, poate bere scumpa dozata grijuliu . Mesele ar fi suficient de apropiate pentru a facilita o conversatie soptita. Varianta separeurilor s-ar potrivi si ea, insa le-as gandi cat mai simple, gandite in asa fel incat sa-l poti vedea pe cel de langa tine si sa-i poti vorbi . Ar fi la fel ca orice alt loc impersonal dintr-un Mall, te duci, iti iei portia de lectura, si pleci apoi ceva mai luminat decat intrasesi. Acelasi lucru s-ar putea intampla si pe aeroporturi, in gari, sau pe plaje sub acoperisuri umbroase, cand soarele e puternic si altceva n-ai de facut.
Ar fi apoi variantele din mijlocul targului sau de aiurea, unde fantezia patronului se poate manifesta in voie . Unii poate vor dori o muzica discreta,  jazz, simfonica sau cine mai stie ce . Aici cititorii isi pot aduce cartile cu ei, aranjati in jurul unor mese rotunde sau a unor masute comode cu scaune pe masura . In principiu cred ca nu ar merge bauturi alcoolice decat in cazul in care sunt organizate pe stil  club privat unde oamenii se cunosc intre ei si vor sa-si petreaca seara agreabil . Ar fi potrivita si o sala de discutii separata, unde, dupa ce ai citit "cartile zilei", sa poti vorbi in voie despre ele.
Dar in principiu spatiul ar trebui gandit tot pentru persoane carora le e mai usor sa comunice in scris decat prin viu grai . Multi isi fac notite pe marginea cartilor pe care le citesc sau pe foi separate. Acestea ar putea fi pline de farmec pentru cei ce le-ar gasi intre pagini sau in fisete special concepute, si de ce nu, ar putea fi startul unor povesti interesante . Evident pentru aceasta afacere ar fi buna o sustinere in media, fie pe bloguri sau retelele de socializare, fie aiurea, in functie de imaginatia oamenilor. Banuiesc ca fantezia fiecarui pasionat cititor ar putea adauga amanunte unei intamplari gandita pana la urma pentru el . Ii spun intamplare si nu neaparat local, caci se poate petrece in orice spatiu public care permite asta. Iar intamplarea in sine, care este pana la urma lectura, poate fi dublata de experienta unei prietenii durabile. Sau a minunii ce i se poate intampla oricarui ochelarist care cunoaste o ochelarista.
Gata, ma opresc cu visatul aici. Poate ca ideea i-a venit cuiva deja si e pusa in practica, iar eu doar m-am straduit sa inventez roata in dimineata asta.

Nimic despre manipulare

Vorbeam in urma cu ceva de timp despre presa . Stam cu ea si in universul creat de ea, traim cu vesti de toate felurile unde mariri de taxe se amesteca obscen cu povesti despre vedete si crime abominabile ori accidente . Daca am aseza o zi intreaga de activitate mediatica pe o unica pagina de carte, si am incerca sa citim printre randuri, am observa poate descrierea unui "zeu" intangibil, oribil, abject, violent, pervers, lacom si nebun. "Zeu" ce se shimonoseste la noi de pe piedestalul pe care il tinem asezat, si la care suntem mai mult ori mai putin siliti sa ne uitam zilnic.
Departe de mine gandul sa culpabilizez presa sau jurnalistii . Nu cred ca daca privim presa de acum o suta de ani gasim alta "divinitate". As avea de mentionat totusi cateva lucruri ce sunt legate de locul ce ne procura "si" informatiile necesare unei vieti obisnuite.
Urmarind cu atentie unele stiri am ajuns la concluzia ca exista un fel de tipar . Nu ma refer la sabloanele jurnalistice obisnuite ce nu au in sine nimic anormal. Ma refer la acele stiri din care presa face evenimente si alege sa le prezinte in mod repetat. Asemenea unei campanii publicitare.
Dar daca in cazul unei campanii publicitare lucrurile sunt cel putin in aparenta clare, ni se recomanda in toate felurile sa cumparam obiecte sau servicii, totul se face transparent, in cazurile despre care vreau sa vorbesc lucrurile stau altfel. Totul pare clar, dar oare chiar este? Oare ce "ne-au vandut"?
Asta e destul de usor de aflat . Daca ai inceput sa iubesti cainii vagabonzi sau sa-i urasti peste masura, daca dintr-un "pasnic" socialist ai devenit un rasist feroce, daca ai inceput sa semnezi cu entuziasm petitii anticlericale, daca politicienii iti par singurii vinovati de "dezastrul" din societate si ai impresia permanenta ca traiesti intr-un dezastru, daca ti-e frica de sfarsitul lumii mai mult decat de a cadea intr-o groapa, atunci cu siguranta ai luat un produs din media fara voia ta, si il utilizezi zilnic cu convingere si aplomb. Lista de "produse" o puteti continua dumneavoastra, analizanadu-va atent sentimentele si reactiile, apoi gandindu-va bine de unde v-ati ales cu ele.
Nu vreau totusi sa fac din manipulare obiectul acestei note.  A semna petitii, a vorbi despre apocalipsa mayasa sau a dona bani pentru firmele de ecarisaj nu constituie acte ilegale . Despre moralitatea multora se poate vorbi oricat, dar in principiu daca ai un set de valori si o gandire asezata pe ratiune si logica toate astea nu te vor afecta prea mult probabil.
Ce nu se mai potriveste cu ceea ce ne-am obisnuit deja, sunt intamplarile extrem de violente, uneori crime, alteori accidente, alteori la limita dintre cele doua . Acestea pot fi dealtfel puse sub observatie de catre orice om cu preocupare pentru propria sanatate mintala . As atrage atentia asupra catorva.
1. Majoritatea par desprinse din scenariul unui film . Intamplarile ce au avut loc par bine aranjate pentru a servi unui scop. Au o multime de detalii iar investigatiile ulterioare nu fac decat sa completeze o imagine suspect de coerenta. La sfarsit stii sigur ca s-a intamplat asa, ca in sala de cinema. Toate astea ma duc cu gandul la faptul ca avem in spatele fiecarei intamplari de acest fel si un scenarist, si de ce nu o intreaga echipa care a pregatit "evenimentul" cu minutiozitate. Povesti prea bine alcatuite pentru a mai crede in autenticitatea lor. S-au intamplat intr-adevar, dar nu este nimic firesc in acea intamplare.
2. Se produc in momente bine alese . Ori in cazul vreunei exploatari ce va polua mediul, ori in pragul unei campanii electorale, ori pentru a masca modificari legislative ce incalca grav constitutia ori drepturile omului, sau cine mai stie ce. De fiecare data cand un astfel de lucru apare pe scena publica e bine sa cauti si o nota mica la subsolul unui ziar ce vorbeste de vreun proces deloc rasunator dar foarte important, o noua taxa abuziva, sau lucruri foarte grave, prezentate marunt, de care nu ai cum sa stii nimic exact.
3. Dupa terminarea "campaniei" toata lumea e ferm convinsa convinsa de ceva . Nu e nici cea mai vaga urma de indoiala ca lucrurile stau altfel decat au fost expuse. Doar s-a intamplat, nu-i asa? Apoi nu mai vorbesti cu oameni rationali, civilizati, normali la minte si capabili de decizii personale autonome, ci cu armate de indivizi gata sa atace, pe deplin convinse ca dreptatea e de partea lor si numai a lor.
Sunt absolut convins si eu la randul meu ca lista de ciudatenii este extrem de lunga, iar abjectia persoanelor ce pun toate acestea in miscare e exact asa cum o vedem. Probabil totul se intampla  in slujba "unui scop inalt" cum ni s-a repetat tot secolul trecut. Sper ca cei catarati pe acest "scop inalt" sa cada de acolo printre noi, sa le vedem si noi mutrele. Nu doar papusa scarboasa a zeului pocit pe care o agita zilnic in fata unui public care nu isi mai cunoaste identitatea si interesele.
Cum poate regiza cineva atat de minutios niste intamplari cat se poate de reale, este greu de spus . Folosim zilnic calculatoare, televizoare si telefoane mobile . Daca ar fi insa sa vorbim despre felul in care functioneaza probabil ca nu am reusi sa alcatuim mai mult de cateva propozitii.
La modul general vorbim desigur despre cunoastere. Oameni extrem de bine pregatiti, cu bugete nelimitate, acces la informatiile de care au nevoie si motivati ca T-1000.
Nu sunt un adept al teoriilor conspirationiste insa trebuie sa fii extrem de naiv sa-ti imaginezi ca nu exista conspiratii . Atata timp cat exista interese, lipsa de scrupule sau moralitate, cunoastere pusa in slujba nebuniei, si de ce nu - pura rautate, vor exista si conspiratii.
Voi fi intrebat desigur de ce scriu toate astea . Nu am talent la scris, nu sunt jurnalist de investigatie,  nu fac parte din vreun serviciu secret, nu sunt politician sau cu interese politice si nu am nici o legatura cu filosofia. Nu am nimic de profitat de pe urma gandurilor mele expuse public, dimpotriva, am totul de pierdut . E o intrebare la care mi-e greu sa raspund si sincer si in mod ipocrit. Tot ce as spune in acest moment s-ar putea dovedi fals, chiar daca ar fi ceea ce cred .
Totusi daca raspunsul e usor de citit printre randuri, iar fraza ce rasare o vezi prin benzile desenate ortografiata cam asa @^&*$$#@#$@@, atunci e bine. Exact asta am si vrut sa spun. Daca e altceva, si chiar imi doresc sa schimb lumea, sa o fac mai buna, atunci e foarte grav. Oamenii de teapa mea o sfarsesc prost, refuzand sistematic si prosteste tot ce e bun in viata, iar lumea o va duce mai rau tocmai datorita lor. Asa ca recomand oricarui cititor al notelor mele sa le priveasca cu spirit critic si sa le compare tot timpul cu ceea ce poate verifica.

Vesnica invechire

Ma intrebam cat de mult rau fac cliseele . Sau cat de mult bine ?
Nu prea am raspunsuri la astea . Si oricum e prea general pusa problema . Asa ca o sa discut un caz particular, sa incerc sa-l lamuresc pe acesta, multumindu-ma deocamdata cu atat.
Nu stiu daca putem trai fara clisee. Ne formam o imagine despre un lucru si il lasam acolo fara sa ne mai ocupam de el . Asa raman instantaneele cu oamenii ce-i intalnim, cu locul de munca, cu literatura, poezia, televiziunea sau orice altceva. Pana la urma avem mintea formata pentru clisee . Cum ar fi sa verificam de fiecare data, fiecare parere pe care o avem despre un lucru? In primul rand ar fi imposibil, nu avem capacitatea mentala si timpul necesare pentru asta, apoi ar fi inutil . Da, am vazut un lucru, mi-am format o parere, ce rost are sa revin asupra lui? Stiu ca e acolo undeva in mintea mea, are o eticheta, am un anume mod de a ma raporta la el deci povestea e incheiata . Oare asa sa stea lucrurile?
Ideologiile lanseaza tipare de gandire . Traind in comunism am avut in permanenta de-a face doar cu clisee . Intelectualii, oamenii muncii, intelegerea intre popoare, bunastarea materiala, lupta de clasa, toate erau doar clisee tampite . Nu rezolvau nimic, dar nici prea mult rau nu faceau . Stateau ca panzele de paianjen in casa parasita si nu suparau pe nimeni. Apoi lumea s-a schimbat brusc si poate ca toate temele invechite ar fi trebuit supuse atentiei si denuntate ca falsuri . Cu sensul ca sunt lucruri in care nu poti crede, ca nu folosesc la nimic, doar ne incurca in a privi lumea noua ce se se naste zilnic sub privirea noastra . Nimeni nu le-a distrus, cel putin nu a facut-o cu suficienta convingere, asa ca spanzura inca prosteste in gandirea comuna, otravindu-ne viata, punand semnul egal intre mere si gutui, intre pesti si camile, intre nuferi si ciuperci.
Spre exemplu prostia de a imparti oamenii in categorii . La stilul comunist . Oamenii muncii, intelectualii, artistii, etc.
La o superficiala analiza logica oameni ai muncii sunt toti . Si intelectualii si muncitorii, si artistii, si profesorii. Toti isi castiga existenta prin munca . Doar ca fiecare are rolul sau in orice societate obisnuita . Anumite indeletniciri, toate folositoare lumii in care traim, cer munca fizica, altele munca intelectuala...altele doar contemplatie si iubire . Doar daca ai de gand sa-i pui sa se bata intre ei e foarte utila impartirea . Altminteri e vorba de cuvinte pe care le gasesti in dictionar.
Ce inseamna pana la urma un intelectual? Nu o sa pun definitia de dictionar aici, astazi e foarte usor pentru oricine sa caute si sa afle. Pentru gandirea comunista un intelectual e probabil un scriitor, un filosof, un ganditor, un profesor . Evident, astazi aceste indeletniciri nu mai fac prea multe parale, deci pana la urma, un intelectual care nu are solide abilitati manageriale sfarseste precum artistul foamei al lui Kafka .
Revin la o scurta enumerare a ceea ce poate fi definit drept intelectual. Un traducator priceput este cu siguranta un intelectual. Un scriitor la fel . Un specialist in istoria evului mediu la fel . Un editorialist? Un filosof? Un pictor? Oare au toti oamenii acestia cu ocupatii intelectuale, ce isi castiga existenta de pe urma acestor preocupari, o "constiinta de clasa"?
In opinia mea sunt doar individualitati ce stau sub umbrela plina de gauri a unui tipar idiot .
Sau poate ca nu sunt de fapt decat oameni ai muncii, urmand logica comunista, ce se zbat din greu sa traiasca mai ales in aceasta trista perioada, cand omul de grota topaie pe ritmuri tribale ocupand cu nesimtire scena publica.
Uneori ma intreb daca nu cumva un intelectual este doar un om binecrescut si politicos, un om care intelege buna crestere si politetea la adevarata lor valoare si le aplica in viata de zi cu zi incarcand si lumea din jurul sau cu discretie si amabilitate . Evident am lansat si eu un cliseu.
Daca privesti in istorie vei remarca si nenumarate cazuri de intelectuali ce si-au petrecut viata aventuros, unii dintre ei au luptat in razboaie, altii si-au purtat propriile lupte pictand, scriind, sau straduindu-se sa distruga clisee ce le pareau prostesti, in vreme ce toti cei din jurul lor luptau din greu sa le pastreze. Iar scrierile lor sunt departe de ceea ce s-ar putea numi un etalon de politete si amabilitate .
Oare impartind oamenii in categorii, si stabilind tipare ireductibile nu ii inchidem in temnita imaginii pe care ne-am facut-o despre ei, uitandu-i acolo plini de lacrimi si suferinta? Uitand ca inainte de a fi devenit imaginile strambe din mintea noastra si-au inceput drumul in viata ca oameni?
Nu cred ca toate sabloanele sunt prostii . Unele au radacini adanci in normalitate si nu are rost sa le pui la incercare . Dar altele devin inutile si ne incurca foarte tare in efortul de adaptare la o lume in vesnica miscare. Iar observandu-le pe cele nocive si inlocuindu-le cu o imagine mai adecvata prezentului,  poate fi de un folos real celor ce au de gand sa renunte la ochelarii de cal ce insotesc uneori cararile pe care o apuca.

http://www.deviantart.com/art/Everybody-Comes-to-Ricks-double-splash-page-346488437

Ofensa

Cateva lecturi si un fel de curent de opinie ce pare a se dezvolta nestingherit de ceva vreme m-au facut sa imi pun cateva intrebari destul de naïve cred eu . Naive pentru ca am mari indoieli ca le-ar putea lua cineva in serios . Totusi am decis sa fac publica preocuparea mea fata de acest subiect in speranta ca se vor gasi si alti naivi ca mine ce si-au pus aceasta intrebare, iar simplul fapt de a ridica chestiunea le-ar putea fi de folos ferindu-i astfel de un timp pierdut prosteste .
In ce masura ideile pot face rau ? Ridic aceasta problema dintr-un motiv destul de simplu . Am credinta ca ideile in sine nu fac nici un rau . Raul imi pare ca vine din folosinta acestora . O idee, fie ea tampita sau abjecta, ori frumoasa, sublima si inaltatoare ramane doar o idee . Evident ca abject fiind vei simti poate nevoia sa te feresti a folosi idei sublime si inaltatoare indiferent de scop. Folosirea acestora ti-ar diminua prestigiul de ticalos si ar putea sa-ti modifice destinul construit cu grija printre nemernici . Deasemenea frumos, inaltator si sublim fiind, nu vei putea folosi idei abjecte, pentru ca ele nu si-ar gasi locul in ordinea perfecta ce iti alcatuieste fiinta. Nu cred totusi ca sunt eu demn sa potrivesc lucrurile dupa astfel de masura asa ca o sa revin la idei.
Daca spre exemplu fac un enunt prin care spun ca ofensa e un lucru rau, se gaseste apoi un om fara prea multa minte care decide ca ofensele si ofensa trebuiesc inlaturate din viata oamenilor si condamnate ferm, e foarte posibil sa ajung intr-o lume abjecta unde toti se simt ofensati de orice, o lume pusa pe cearta in permanenta. Primii si cei mai energici in procesul distrugerii acestei idei ar fi chiar aceia ce vor avea de profitat de de pe urma ei . A ofensa pe cineva este cu adevarat un lucru ce poate fi considerat rau . Insa te poti simti ofensat de orice . Inclusiv de mesaje ce nu ti-au fost adresate tie niciodata . Mii de constructii perfect rationale si logice se pot aseza pe acest enunt, mii de categorii de oameni pot deveni brusc ofensate si mii de oameni ce n-au gresit cu nimic - ofensatori .
 Astfel o idee ce parea nobila si buna in momentul enuntarii sale, ajunsa ca obiect de folosinta in slujba nebuniei omenesti, devine si ea urata si greu de suportat . Poti sa omori o musca folosind glastra de pe masuta dar destinatia unei glastre va fi aceea de a infrumuseta o locuinta si a pastra in ea pentru o vreme flori . As putea ajunge la concluzia ca nu ideile sunt cele ce fac rau ci intentiile care le pun in miscare . Dar dupa ce am scris aici, si pentru ca nu imi doresc sa ajung victima unei glastre, inchei nota fara sa trag vreo concluzie .

Piramida

Cercul amanase de multa vreme discutia cu patratul.Dar nu a mai putut rezista si intr-o zi, cand l-a vazut mai relaxat s-a dus de-a rostogolul drept la el.
-Stii bine despre ce vreau sa-ti vorbesc - spuse cercul uitandu-se drept la colturile patratului. Despre problema celor 360.
-Patratul se intoarse spre cerc si raspunse laconic: 90, 90, 90, 90.
O dreapta care trecea pe acolo in drum spre un punct se opri pentru putin sa priveasca discutia, apoi, fara sa-si exprime parerea, isi vazu mai departe de drum.
Triunghiul insa pricepuse despre ce se vorbeste si facea fete - fete.

Probabil ultima nota despre intimitate

Promiteam intr-unul din posturile anterioare sa imi intorc atentia asupra acelei categorii de oameni lipsiti de educatie pregatiti in orice moment sa savarseasca raul, pandind in permanenta pentru a gasi o slabiciune si a o folosi, lipsiti complet de scrupule si gata sa atace, adeseori fara nici un motiv. Masa de manevra usor de utilizat de catre oameni la fel de perversi insa cu mult mai abili si inteligenti, care se amuza de raul facut lasandu-le lor de platit toate oalele sparte.
Evident ca sa ai acces la informatiile intime despre cineva nu trebuie sa fii inteligent.Poti fi oricat de imbecil. Ai nevoie doar de un microfon bine ascuns, sau mai nou o camera de luat vederi ori de mai multe plasate in locurile pe care le socotesti interesante. Partea inteligenta apare atunci cand folosesti impotriva cuiva tot ceea ce stii despre el, tot ceea ce ai inregistrat. Atunci intr-adevar trebuie sa fii foarte abil ca sa nu fii prins cu ratul in troaca cu laturi.
Dar sa revin la acea categorie de indivizi despre care am vorbit la inceput, care se pare ca sta in centrul atentiei de la o vreme incoace. De ce spun asta? E suficient sa urmaresti cateva "shouri" tv, sa rasfoiesti cateva tabloide ca sa vezi imediat cui se adreseaza. Ele vorbesc pe sleau fufei, mitocanului in maieu si izmene care poate sa-si arunce mucii cu degetele cale de trei metri, a boarfei in halat care injura marinareste la usa blocului, a toapei pentru care scandalul e mod de viata, ori pur si simplu oamenilor pentru care legile sunt facultative pana ajung in spatele gratiilor. Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Atata timp cat acesti oameni traiesc in lumea lor, nu isi fac rau decat lor cu o perseverenta demna de un scop mai bun.
E usor de banuit ce se intampla insa cand acestora li se serveste pe tava viata ta intima de catre cel sau cei care iti pandesc fiecare vorba si fiecare miscare. Mai ales cand cea mai mare parte a presei li se adreseaza lor, si isi imagineaza ca au dreptul sa judece si sa dea verdicte . Evident ca fufa, mitocanul, boarfa, toapa ori puscariasul sunt doar unelte foarte eficiente si lipsite total de discernamant. Intr-o lume normala sunt oameni la periferia societatii care se dau singuri ca exemplu pentru un stil de viata de nedorit. Si ei stiu asta la fel de bine ca si restul lumii.
Nu vreau sa fiu inteles gresit. Nu sunt nascut cu titluri nobiliare. Am crescut si am trait in mahala si ii cunosc pe acesti oameni .Si eu ma scobesc in nas, daca sunt provocat la cearta am si eu o fufa in mine care nu mai tine seama de bruma de educatie pe care-o am, prin casa umblu in tricou cu burta, am invatat de la unii dintre ei sa injur eficient si sa porcesc lucrurile importante pentru altul daca sunt atacat. Stiu si oleaca de bataie si adeseori toapele imi par irezistibile. Am facut din ei obiectul acestei note doar in contextul discutiei despre violarea intimitatii. A folosirii acestor oameni de catre ticalosi abili pentru care tehnica moderna este cum era bata pentru omul cavernelor.

Cartoforie

Zilele astea am inceput sa imi pun o problema pe care orice om si-o pune probabil la un anumit moment in viata lui . Daca iubesc oamenii sau nu . De regula e un soi de sentiment difuz creat de cultura europeana, care, in pofida a ceea ce simti in mod natural, tinde sa-ti controleze viata . Se presupune ca trebuie sa-ti iubesti semenii . Este porunca divina . Dar ce faci cand resursele de iubire seaca? Sa minti? Sa te prefaci ca ii iubesti cand singurul lucru pe care ti-l inspira e doar o greata profunda si dorinta de a evita orice contact cu ei?

Nu o sa insist asupra motivelor care m-au facut sa ma gandesc la asta . Sunt personale si vorbind despre ele nu ar sluji la nimic . Despre ce simt nevoia insa sa vorbesc este sentimentul de dispret si dezgust pe care oamenii au inceput sa il trezeasca in mine . De la o vreme ii privesc ca pe niste anomalii ale realitatii si uneori imi doresc sa ma fi nascut broasca raioasa, sa fi fost un bolovan sau o baltoaca . Orice altceva afara de om . Mi-e rusine ca fac parte din aceasta specie odioasa care spurca tot ce atinge, suprasaturata de violenta, ura, dorinta de razbunare, obsesii sexuale, prefacatorie, cabotinism, ipocrizie, vanitate si stupiditate . Mi-e ingrozitor de rusine ca sunt om .

Poate ca fiecare detine ceva pentru care merita sa fie iubit . Dar ce faci cand nu mai poti vedea acea raza de lumina pe care ar trebui sa o purtam cu totii in noi? Ce faci cand te trezesti in bezna totala si in orice directie ai merge gasesti doar neant?

Evident eu sunt anomalia . Si daca nu imi pot respecta obligatia de a iubi pot sa ma duc dracului in fond . Pentru oamenii ca mine acolo este locul potrivit . Dar ma intreb cum o sa deosebesc iadul de realitatea in care traiesc acum ? Oare iadul inseamna doar tortura, chin, scrasnetul dintilor sau toate astea nu sunt de fapt decat manifestarile firesti ale oamenilor care nu mai pot iubi? Si de fapt asta este lucrul cu adevarat important?

Evident oamenii au ramas la fel . Nu sunt nici mai buni nici mai rai ca altadata . Ce incepe sa se stinga treptat este dragostea pentru mine insumi . Nu in ei dispare lumina ci in mine .

Cateodata imi amintesc de cartile citite sau de muzica si imi spun ca si cei care au facut lucrurile astea au fost tot oameni si revin la ganduri mai bune . Dar e suficient sa deschid o carte de istorie ca sa imi dau seama ca nu exista nici o speranta . Oare a existat vreodata o lume cu adevarat buna?

Controversa

In urma unei  discutii cu un amic am ramas preocupat de o chestiune . Nu mai tin minte de la ce pornise controversa exact . Cred ca imi manifestasem  prea deschis admiratia fata de un desenator de banda desenata, admiratie pe care am pastrat-o multa vreme. Am facut copii dupa desenele lui , m-am straduit sa-i inteleg stilul si sa preiau de acolo ce mi-a parut de folosit si in lucrarile mele, altfel spus, m-a influentat cred eu, destul de mult  . Privind cu atentie la ceea ce fac acum observ insa ca nu am pastrat mare lucru . El aprecia punctul si ii dadea o valoare speciala in lucrarile sale, ori eu astazi, in putinele desene pe care le mai fac, nu acord nici o atentie acestei unelte .
Revenind la discutie imi aduc aminte ca, manifestandu-mi prea deschis aprecierea fata de acest artist, am generat in interlocutorul meu o reactie de respingere, poate din principiu, poate din orgoliu sau cine mai stie de ce, si mi-a spus ca individul nu depaseste ca nivel un student la arte din anul intai . Era evident o exagerare creata de valul discutiei dar am luat-o oarecum in serios cautand sa vad daca "se verifica".
Deci amicul, dorind sa bagatelizeze exercitiul meu de admiratie, l-a expediat pe desenator printre studentii de anul intai ca si cum studentii de anul intai la arte sunt in grup niste naivi, niste necunoscatori, niste produse de serie ce abia asteapta anul patru sau cinci ca sa se exprime plenar . Ca si cum personalitatea umana ar trebui sa obtina deplina implinire doar in acelasi timp cu diploma de absolvire a unei facultati, sau cu aprobarea unor profesori .
Apoi am decis sa accept acest tip de a pune problema trecand mai departe . Evident am destule argumente sa sustin ca nu poate fi vorba de asa ceva, sunt convins ca lucrarile lui (sa-i spunem EKB) dovedesc maturitate, ca stie foarte bine ce face, dar exista un sambure de adevar in afirmatia amicului . Desenul lui EKB avea adeseori interpretari ezitante, alteori candide ale naturii dar acestea erau irelevante pentru ca tehnica si culoarea erau mult prea seducatoare pentru privitor si dovedeau multa experienta in tratarea unei imagini . Deci interpretarea interlocutorului meu era superficiala si rau voitoare. Totusi gandul la aceasta m-a dus la o concluzie care astazi imi este de  folos .
Chiar daca EKB ar fi fost pana la urma de nivelul unui student in anul intai la arte, asta era fara mare relevanta. Ce devenea  foarte relevant insa, era ca reusise sa faca acest exercitiu foarte popular . Ii daduse greutate prin scenariile alese, prin seriozitatea cu care il promovase astfel incat nu prea mai conta in ce "an de studiu" se afla, conta mai mult ca devenise sursa de inspiratie chiar si pentru "elevii din anul cinci" . Erau probabil multi dintre acestia care ii invidiau reusita considerandu-l diletant. Pe nedrept insa, pentru ca nimeni nu garanteaza ca experienta si spiritul academic insusit  aduc in mod obligatoriu si succesul intr-un domeniu sau altul.

Ma intelegi?

Nu mai tin minte unde am citit sau in ce film am vazut un mic citat pe care il reproduc aici asa cum mi-l amintesc : Increderea se castiga greu si se pierde foarte usor. Contextul in care l-am vazut era mult mai plin de seva si mai incarcat de sensuri, dar redus prosteste la cateva vorbe asa suna.
M-am gandit in toate felurile zilele astea, si oricum m-as gandi nu ajung sa inchei cu acest subiect. Parca tot timpul e ceva de spus pe aceasta tema, in permanenta se vad directii noi si aplicatii care de care mai interesante si mai fascinante par a iesi la suprafata.
O sa incerc sa notez cateva din cele care mi-au atras atentia. Probabil ca au mai fost spuse, probabil ca exista mari opere care au tratat tema increderii, poate ca deja se fac filme ori se scriu carti despre asta. Nu am de unde sa stiu, nu sunt atat de cult asa ca imi pun problemele copilareste, ca un om ce nu are incarcatura de experienta necesara sa trateze subiectul cu detasare ori cu plictiseala.
Oamenii sunt prin natura lor supusi unui lucru simplu si extrem de necesar numit colaborare. Nu putem exista in afara acestuia. Cei izolati pe insule pustii innebunesc destul de repede iar Robinson Crusoe trebuie tratata ca o poveste cu exagerarile si doza ei necesara de fantastic. Spun asta pentru ca in afara colaborarii, la celalalt capat se afla izolarea.Iar colaborarea, in mod logic se bazeaza pe incredere.
Nimic nu cred ca poate inlocui increderea. Nici legea, nici constrangerile, nici abuzul de putere, nici forta bruta, nici altele asemenea nu pot face mai eficienta colaborarea decat increderea. Aceasta este deci o valoare, un capital, chiar in sensul in care un “capitalist adevarat” ar folosi acest cuvant. Dar nu este doar o valoare mercantila sa zicem, ci este o valoare care produce si genereaza valoare la randul ei prin exemplul pe care il ofera, prin puterea pe care o genereaza si prin lucrurile ce vin in mod natural sa se aseze langa toate acestea. Evident se poate colabora si fara incredere, cu mii si mii de sisteme de spionaj, cu mana asezata pe tragaci ori pe bata in functie de gradul de civilizatie. Dar nu cred ca mai e vorba atunci despre colaborare, ci de Robinson Crusoe in asteptarea salbaticilor.
As mai adauga la ce am scris mai sus, ca increderea nu este o valoare perena. Ea urmareste o evolutie dar nu se supune legilor evolutiei. Acelasi lucru inseamna si intr-o grota si intr-un palat, cred ca acelasi pret il avea si pe vremea Egiptului antic si in vremea Renasterii.
E drept, sunt epoci cand nu mai ocupa locul pe care in mod firesc ar trebui sa il ocupe in vietile noastre, epoci stricate supuse bunului plac, capriciilor ori nebuniei. Dar toate acestea se adauga la creditul vesnic deschis al celor ce-si petrec vremea sadind astfel de samanta. Iar cactusii isi au si ei problemele lor.
E de prisos sa sustin aici cat de greu se construieste increderea. Totusi privitor la felul in care se pierde o sa supun atentiei istoria cuiva, spusa de un mare om ce a trait tot in vremuri agitate ca ale noastre, poate mai agitate si mai nebune, vremuri ce ingaduiau totusi cititul unei pilde.
E vorba de un personaj destul de ignorat, pe nedrept as zice eu, pentru ca povestea lui are toate datele unui best seller desi ar lua probabil un Oscar pentru rolul secundar intr-o ecranizare comerciala a romanului.
As vrea sa-l aduc in discutie pe monsieur Clubin. Cartea se cheama Oamenii marii, Victor Hugo, iar editia citita de mine purta pe coperta o frumoasa litografie la care nu am privit cu atentie niciodata.
De ea se leaga si o intamplare personala. Obisnuiam sa iau carti din biblioteca si sa le deschid la intamplare apoi sa citesc cateva pagini. La fel s-a intamplat si cu Oamenii marii. Pe atunci citeam Jules Verne asa ca aventurile despre marinari imi pareau fascinante. Probabil asta a fost motivul pentru care am scos-o din biblioteca, citind titlul si cautand ceva ispravi marinaresti. Nu am gasit din cele cu marinari la paginile respective in schimb am devenit martor la o scena macabra. Scheletul unui monsieur Clubin napadit de crabi aflat intr-o superba grota la voia ciclurilor marii .
Nu am de gand sa povestesc cartea si nici macar despre Clubin nu o sa zic prea multe. Clubin este un functionar constiincios care dupa o viata de cinste si corectitudine fuge cu banii companiei. Banuiesc ca oricine poate gasi cartea, nu e interzisa, si chiar daca nu e o lectura in rand cu actualitatea iti aduce in prim plan intamplari care vor face actualitatea sa para o gluma proasta.
As mentiona totusi, in afara de nefericitul personaj Clubin, un intreg capitol dedicat unui monstru. Este o descriere foarte departe de ceea ce astazi ne ofera posturile cu emisiuni documentare. O descriere facuta de un mare artist interesat de alte adevaruri decat cele masurabile, cu greutate, card de identitate ori clasificare zoologica.

La bulivar birjar

O sa reproduc aici o intamplare asa cum am auzit-o si mi-o amintesc. Unde nu imi aduc aminte exact o sa completez de la mine pentru a face istorisirea mai usor de citit.
La un moment dat, in armata, am lucrat cu niste camarazi la un proiect ce nu parea a avea un sfarsit. Cand am ajuns langa acestia am gasit o poveste. O poveste simpla si fara pretentii pe care o s-o reproduc aici.
Oamenii stateau acolo de ceva timp se pare si mai aveau de stat inca multa vreme. Si fiind atenti la ei insisi au observat ca injura prea mult si ca vorbesc obscen si murdar. Vazand acestea au decis la un moment dat sa se abtina de la astfel de atitudini dezgustatoare. Cine mai vorbea obscen, cine mai injura sau folosea vorbe urate punea intr-un borcan o suma de bani infima convenita dinainte Dupa un anumit timp insa, desi banii se strangeau si vorbe obscene nu se mai auzeau atat de des, lucrurile nu mergeau deloc bine. Tensiunea crescuse enorm, starile de nervi se amplificasera pana la nebunie si scarba de viata se asezase peste ei ca o conserva goala pe un par. Asa ca, dupa potopul de injuraturi ce au marcat in mod fericit sfarsitul acestei decizii nefericite,  au mers probabil la o bere cu banii stransi. Hotarati sa nu mai faca astfel de intelegeri paguboase cat or trai.

Tentatia obrazniciei

Multa vreme am crezut ca prostia este opusul intelepciunii. Gandeam ca intelepciunea elimina orice forma de prostie asa cum lumina alunga intunericul. Acordand oarecare atentie gandului, acesta a inceput sa se dezvolte in alta directie. Asa am ajuns la unele concluzii.
Opusul intelepciunii imi pare nebunia nu prostia. Asa e cam peste tot, si in proverbe, si in textele sacre si in anecdote ori in povestiri. Nebunul arunca pietre in apa si inteleptii nu mai stiu cum sa le scoata, nebunul strica adunarile cuminti si tot el sadeste samanta haosului si strica lumea intreaga.
Prostul nu poate fi nici in opozitie cu omul inteligent. Se presupune ca inteligenta atrage dupa sine si cultura ori stiinta. Deci "dusmanul" natural al desteptului este probabil ignorantul. Cel care se baga in treaba fara sa aiba habar despre ce e vorba si poate povesti ore intregi despre lucruri pe care nu le cunoaste enervandu-i pana la urma si pe alti ignoranti ca el.
Apoi tot gandindu-ma si comparand ceea ce am vazut si cred ca stiu am ajuns la concluzia ca prostul este de fapt opusul omului smerit.  Si ca sursa prostiei nu vine din incultura, nebunie ori ignoranta ci din vanitate. Cu cat vanitatea e mai mare cu atat prostul e mai mare, cu cat dovezile ca e doar un prost se aduna cu atat ferocitatea lui devine mai mare si pe masura ce-si imagineaza ca e deasupra tuturor incepe sa-si sape singur scara spre iad.Asa ca toate calitatile care pot face un om frumos se stramba in oglinda sluta a vanitatii.
 Si de vanitate nu scapa nici inteleptii nici oamenii de stiinta si uneori nici ascetii.
Nu stiu daca am autoritatea sa sustin ce am scris mai sus. Dar am scris toate astea in ideea ca vor putea folosi cuiva mai putin vanitos ca mine.