Tuesday, May 13, 2014

Probabil ultima nota despre intimitate

Promiteam intr-unul din posturile anterioare sa imi intorc atentia asupra acelei categorii de oameni lipsiti de educatie pregatiti in orice moment sa savarseasca raul, pandind in permanenta pentru a gasi o slabiciune si a o folosi, lipsiti complet de scrupule si gata sa atace, adeseori fara nici un motiv. Masa de manevra usor de utilizat de catre oameni la fel de perversi insa cu mult mai abili si inteligenti, care se amuza de raul facut lasandu-le lor de platit toate oalele sparte.
Evident ca sa ai acces la informatiile intime despre cineva nu trebuie sa fii inteligent.Poti fi oricat de imbecil. Ai nevoie doar de un microfon bine ascuns, sau mai nou o camera de luat vederi ori de mai multe plasate in locurile pe care le socotesti interesante. Partea inteligenta apare atunci cand folosesti impotriva cuiva tot ceea ce stii despre el, tot ceea ce ai inregistrat. Atunci intr-adevar trebuie sa fii foarte abil ca sa nu fii prins cu ratul in troaca cu laturi.
Dar sa revin la acea categorie de indivizi despre care am vorbit la inceput, care se pare ca sta in centrul atentiei de la o vreme incoace. De ce spun asta? E suficient sa urmaresti cateva "shouri" tv, sa rasfoiesti cateva tabloide ca sa vezi imediat cui se adreseaza. Ele vorbesc pe sleau fufei, mitocanului in maieu si izmene care poate sa-si arunce mucii cu degetele cale de trei metri, a boarfei in halat care injura marinareste la usa blocului, a toapei pentru care scandalul e mod de viata, ori pur si simplu oamenilor pentru care legile sunt facultative pana ajung in spatele gratiilor. Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Atata timp cat acesti oameni traiesc in lumea lor, nu isi fac rau decat lor cu o perseverenta demna de un scop mai bun.
E usor de banuit ce se intampla insa cand acestora li se serveste pe tava viata ta intima de catre cel sau cei care iti pandesc fiecare vorba si fiecare miscare. Mai ales cand cea mai mare parte a presei li se adreseaza lor, si isi imagineaza ca au dreptul sa judece si sa dea verdicte . Evident ca fufa, mitocanul, boarfa, toapa ori puscariasul sunt doar unelte foarte eficiente si lipsite total de discernamant. Intr-o lume normala sunt oameni la periferia societatii care se dau singuri ca exemplu pentru un stil de viata de nedorit. Si ei stiu asta la fel de bine ca si restul lumii.
Nu vreau sa fiu inteles gresit. Nu sunt nascut cu titluri nobiliare. Am crescut si am trait in mahala si ii cunosc pe acesti oameni .Si eu ma scobesc in nas, daca sunt provocat la cearta am si eu o fufa in mine care nu mai tine seama de bruma de educatie pe care-o am, prin casa umblu in tricou cu burta, am invatat de la unii dintre ei sa injur eficient si sa porcesc lucrurile importante pentru altul daca sunt atacat. Stiu si oleaca de bataie si adeseori toapele imi par irezistibile. Am facut din ei obiectul acestei note doar in contextul discutiei despre violarea intimitatii. A folosirii acestor oameni de catre ticalosi abili pentru care tehnica moderna este cum era bata pentru omul cavernelor.

No comments:

Post a Comment