Acest îndemn mi-a trezit bucurie când l-am aflat. M-a făcut să cred că în sfârșit toate aspirațiile mele abjecte se pot transforma în realitate. Că pot șicana oamenii pe care îi disprețuiesc până își pierd mințile. Că îi pot urmări pe cei care mi-au făcut rău și în gaură de șarpe iar când îi găsesc acolo pot turna plumb topit . Că le pot devasta viața celor ce m-au batjocorit, cu un simplu semn. Că aș putea să strâmb fără leac sufletele bârfitorilor mei. Că aș fi in stare să sluțesc lumea întreagă așezând pe fața ei zâmbetul meu acru. Am înțeles că acest îndemn, fii tu însuți, scuză absolut orice rău aș face. Că trăim vremuri în care fii tu însuți e lege.
Apoi bucuria mi-a pierit. M-am gândit că dacă aș întreprinde lucrurile enumerate mai sus nu m-aș mai putea bucura de restul. Că mi-aș petrece existența scârboasă printre păianjeni, șerpi ori scorpioni, căci astfel de creaturi sunt ele însele, făcând în permanența ce le place.
Îndemnul nu imi era adresat deci mie.
