Casa acustica

Recitind ultimele note realizez ca am renuntat la orice urma de stil sau coerenta . Am inceput sa vorbesc despre proiecte irealizabile, am scris povesti si scurte articole pe teme geometrice . Nu am de gand sa le sterg de dragul coerentei, si cred ca voi continua sa vorbesc despre preocuparile, visele sau gandurile ce-mi vin in minte si par potrivite pentru cativa centimetri de spatiu virtual.
Privind deci la mine introspectiv am descoperit o pasiune autentica pentru muzica . E pasiune veche, din acel moment numit generic "de cand ma stiu" si cred ca merita sa-i platesc din cand in cand tributul binemeritat .
Astazi am decis sa-i fac o constructie imaginara.Cu speranta ca nimeni nu s-a mai gandit la asta. Iar daca a facut-o cineva, si ce am de gand sa asez acum aici, exista, atunci am irosit o dimineata aiurea, poate mai cu folos insa decat alte mii de dimineti irosite. Voi fi reusit macar pentru o vreme sa ma desprind de subiectele zilei, ce par a depasi ca intensitate zgomotul facut de o sirena portuara instalata intr-o biblioteca .
Deci lucrurile ar arata cam asa : o casa construita in jurul muzicii . Nu ma refer evident la salile de spectacol special concepute in acest scop, realizate de specialisti in diversele domenii pe care genul le solicita. Ma gandesc la o casa normala in care se poate locui, si unde orice om poate duce o viata obisnuita . Va fi desigur nevoie de profesionisti care pot identifica cu acuratete cerintele optime pentru o auditie perfecta . O casa care sa aiba, in afara de utilitati si spatiu locuibil, camere pentru fiecare gen muzical important . Forma fiecarei camere va urma cerintele acustice ale genului muzical, si dealtfel intreaga casa poate fi supusa acestui criteriu . Ar fi necesare cate o incapere pentru muzica simfonica, una pentru rock, pentru jazz iar lista poate continua. Sincer sa fiu, nu imi imaginez cum ar arata spatiul perfect pentru auditii rock, ce fel de forma ar putea genera rockul in arhitectura.  Ma gandesc insa ca nu vor fi tinte si piele pe acoperis dupa cum cea pentru muzica simfonica nu va avea papioane in loc de clante . Cum lucrurile merg bine in visul asta, in urma specialistilor in acustica vor interveni arhitectii, esteticienii si inginerii care ar lega un ansamblu coerent placut vederii, un loc unde iti poti invita prietenii la cina aducandu-i apoi, dupa felul prietenilor si necesitatile zilei, la o perfecta auditie .
Evident locatia ar fi un deal inconjurat de o padure, pentru ca fiecare om are pasiunile sale, si uneori, din amestecul de pasiuni nepotrivite intre ele, apar tot felul de necazuri . Dar cum in ziua de azi se gasesc solutii pentru orice sunt convins ca ideea e adaptabila, cu unele restrictii, si la o cladire din mijlocul cetatii .
Evident variatiunile pe aceasta tema sunt probabil fara sfarsit . Se poate construi o casa doar in jurul unui gen muzical, desigur . Extremistii pot adapta ideea pentru un singur album si ar fi o idee buna in cazul in care un oras intreg ar fi alcatuit dupa aceste criterii. Astfel Aida s-ar putea invecina cu Otello, iar Let it be cu Paranoid .
Cei mai saraci ar avea de optat pentru o singura piesa daca si-ar dori cu adevarat asta, iar cei mai bogati...se presupune ca ei le au deja pe toate asa ca nu merita adusi in discutie.
Tot scriind s-a facut vremea pranzului .

Fantana

Am inceput sa ma gandesc de la o vreme la un lucru pe cat de banal pe atat de greu de adus in discutie . Un lucru ce pare dealtfel demodat, ceva ce apartine doar trecutului, ceva ce oricum nu se mai asaza astazi in forma in care am eu de gand sa-l asez . Totusi cred ca o poveste spune simplu si accesibil lucruri pentru care altminteri s-ar scrie biblioteci intregi . Si doresc sa pastrez ca reper, pentru mine si pentru cine are curiozitatea sa citeasca aceste pagini, faptul ca am notat o parte din observatiile mele asupra lumii asteia.
Sa presupunem ca exista un personaj. Cu asta incepe orice poveste. Cineva care vrea sa faca bine . Nu are rost sa aduc in discutiile motivatiile lui. Poate se simte vinovat de raul facut si de prea putinul bine savarsit, poate are multa avere si vreme de pierdut sau poate e teribil de naiv si chiar vrea sa faca ceva bun. Religia lui nu conteaza foarte mult, nici cultura sau originile . E un om oarecare cu ceva resurse pe care le poate darui si important pentru istorisire e obsesia ce a pus stapanire pe el, aceea de a savarsi un bine. E om chibzuit, asa ca nu a pornit la indeplinirea acestuia pana nu a cautat cu atentie locul si imprejurarile necesare.
Dupa ceva vreme a gasit undeva departe un sat in desert care ducea mare lipsa de apa, iar satenii erau foarte saraci . Nu era satul lui, nu ii cunostea pe oamenii aceia,  dar in dorinta lui nestavilita de a face bine hotari sa le sape o fantana . Avea resursele necesare si era simplu sa se mobilizeze pentru o astfel de operatiune . Locul gasit parea potrivit pentru inceputul unui lung sir de fapte bune . Operatiunile au fost extrem de rapide . In cateva zile satul s-a trezit cu o fantana sapata adanc, cu apa dulce si piatra de calitate .Cei de acolo au fost foarte bucurosi, si cum omul nostru nu aparuse la fata locului, ii multumeau in fiecare zi lui Dumnezeu .
Cumva s-a aflat insa . Nu-si facuse prea multi prieteni in viata, asa ca fara sa stie cum, fapta lui a ajuns la cunostinta lumii.Apoi a inceput.
Intai au vorbit despre piatra din care fusese facuta fantana . Cica era adusa de la prea mari distante . Apoi cica ar fi fost prea alba si prea scumpa pentru un sat atat de sarac . Nu se stie cum si de unde au aparut si niste molii care o rodeau necontenit . Stiinta nu greseste niciodata au zis . Nu e nici un bine acolo, e doar o gramada de bolovani supraestimati mancati de viermi . A urmat descoperirea galetii. Ani intregi s-au certat pe lucratura ei scumpa si pe rostul acestei investitii intr-un desert . Apoi, tot cautand, au dat de napasta teribila pe care omul o adusese peste sat . Lipsa totala de igiena si incalcarea tuturor regulilor elementare de protectie si siguranta in folosirea dispozitivului . Cativa au pornit ideea unei mobilizari generale pentru pedepsirea vinovatului si actionarea lui in justitie . Intre timp datorita multiplelor analize asupra apei din fantana, aceasta devenise poluata si nefolositoare, salcie si otravitoare .
Omul, cel cu binele, observase toata tevatura nascuta in jurul faptei lui si fara sa fie vreun mare intelept ajunsese la concluzia ca pentru orice bine facut trebuie sa iti iei mari precautii, sa il savarsesti in cel mai mare secret si sa il uiti cat mai repede posibil savarsind apoi un alt bine .

http://www.deviantart.com/art/Grin-478226078

De comun acord

Am batut mult carciumile intr-o perioada . Odata, am fost martor la o scena de violenta . Am mai vazut scene violente, la unele din ele am fost si eu participant activ, dar aceasta mi s-a intiparit in memorie prin dramatismul ei . Nu mai tin minte de la ce a pornit cearta . Il stiam din vedere pe patronul barului dar si pe celalalt . Nu cred ca statusem la aceeasi masa cu vreunul dintre ei, e foarte posibil sa fi fost . Nu stiu nici de la ce s-au luat . Urmaream doar intamplarea, sau succesiunea de scene, incercand sa inteleg ce se intampla si asteptand sa se termine . Patronul parea treaz, si avusese loc un incident. Celalalt era foarte beat si fara sa devina agresiv fizic, cauta din cate imi amintesc sa fie convingator sustinandu-si cauza . Era foarte greu insa, pentru ca era plin de sange, beat si profund jignit . Probabil ca uitase si de la ce se luasera, si ce are de sustinut . Il scoteau afara pe poarta, apoi se intorcea . Nu mai stiu daca a facut asta de mai multe ori sau doar o data. Imaginile erau insa extrem de tragice . Poate a fost doar o revenire,  dar totul era greu de privit . Nu parea un derbedeu sau un hot de duzina, cred ca era un om obisnuit, probabil un functionar sau ceva asemanator. Localul nu era unul select, iar zona nu parea din cele mai linistite. Dar nici nu existau in mod obisnuit intamplari de acest fel, care alunga clientii si strica afacerea. Ce s-a petrecut cu adevarat nu voi sti probabil niciodata . Nici nu sunt curios sa aflu . Imi place sa cred ca amandoi aveau dreptate si au cazut victime unei neintelegeri . Se intampla des, chiar daca nu se sfarseste intotdeauna asa urat, iar uneori e o intamplare plina de invataminte.

Privire in trecut

Ma gandeam la secolul trecut, din care am apucat si eu vreo treizeci de ani . A ajuns pana la mine prin cultura, dar l-am si trait, i-am trait realitatea de zi de zi cu ce-a avut ea de oferit . Cu o mare tristete meditam la asta, ca la un timp irosit .  Fara sa am pretentia ca le stiu pe toate, sau ca sunt in situatia de a judeca ce-au facut inaintasii mei, cred ca as putea sa asez asupra lui si perspectiva mea .
Am avut atunci impresia ca lumea s-a impartit in doua tabere opuse uneia alteia . Cel putin in aparenta, unii asezau ideile deasupra oamenilor, si folosindu-se de ele isi administrau partea lor, iar ceilalti asezau oamenii deasupra ideilor incredintandu-si existenta acestui lucru. In mod real cred ca toti s-au lasat in seama ideilor, si le-au pus in practica obsesiv si fara discernamant . Nici unii nu au bagat de seama ca lumea s-a schimbat, ca rolurile se redistribuie din afara vointei lor, in functie de criterii ce par fara noima .
I-as asemana unui actor ramas singur, jucand singura piesa pe care o stie, in fata unui public imaginar . Un om spunand replici in gol, pe o scena parasita si de personajele dramei, si de actorii alaturi de care jucase multa vreme, dar si in absenta publicului care da sens oricarei piese de teatru . Cu totii au plecat unul cate unul, in lumea imaginara din care venisera, cautandu-si alte slujbe ori alte moduri de petrecere a timpului liber. El nu a plecat. Isi aude replicile, si probabil singura sursa de bucurie este amintirea momentului cand vorbele spuse acolo insemnau ceva, cand starneau ropote de aplauze si imbratisari entuziaste, cand aduceau inaintea sa  aprecierea semenilor si o cariera de succes .
Daca ar fi sa incerc o clasificare, una ce ar tine de lumea teatrului, as identifica trei tipologii ce ne-au marcat trecutul .
Actorul ce crede cu putere in virtutile monologului, tinandu-si discursul in aceeasi sala, incapatanandu-se sa sustina, cu un entuziasm transformat de multa vreme in sminteala, ca singurul interesant din aceasta lume este el .
Apoi celalalt, cel cu idei fixe . Cel care si-a imaginat ca poate sa lase pe scena un megafon in locul sau, legat in culise la o placa zgariata de patefon, in fata unui public incremenit de frica.  Acolo nu exista decat usa pentru intrare si se deschide doar inauntru.
Ultimul, nu cel din urma, acela care-si imagineaza ca poate face pe toata lumea ca el, luand ostatici actorii si obligandu-i sa repete cu totii o singura replica, doar cea pe care el o intelege din toata piesa.
Daca acestia ne-au fost "parintii", si inca isi revendica acest rol, atunci poate nu ar trebui sa se  intrebe de ce copii lor sunt astazi asa cum sunt, de ce nu mai e nimic de inteles sau familiar in lumea ce s-a ivit, parca dintr-o data, inaintea lor . Dar poate ca raspunsul cautat nu se mai afla pe scena ci in public, un public pentru care spectacolul a capatat alte intelesuri care cer si alte manifestari.

Bibliobar

Am observat ca lumea asteapta solutii pentru tot soiul de probleme, si m-am gandit si eu la ceva. Evident nu va rezolva criza economica, nici pe cele politice si poate ca nu va solutiona nici una din crizele care pustiesc lumea la ora actuala. Lucrul vine in urma preocuparilor mele, si daca va termina cu o criza, atunci va pune probabil capat crizei spatiilor publice de lectura.
Nu este o nota in spiritul blogului, dar m-am cam saturat sa fac filosofie cu imature tonuri amatoricesti asa ca o sa trec la idei de afaceri pe tonuri profund amatoricesti.
Fac toate acestea publice pentru ca nu sunt foarte sigur ca mai am timpul necesar sa-mi pun in practica ideile, apoi nu am nici mijloacele necesare ori suficienta vointa sau preocupare de a le duce pana la capat. Deci daca exista un cititor ce le gaseste suficient de interesante, macar nu se pierd aiurea printre preocuparile de tip almanah ce se perinda zilnic prin mintea mea .
Am observat ca e plin de carti peste tot dar sunt prea putine spatii publice pentru lectura. Oamenii citesc prin parcuri, in mijloacele de transport in comun...si in biblioteci. Bibliotecile insa imi par prea reci si distante, e prea multa liniste si procedurile sunt complicate. Sunt adevarate "temple" ale culturii, poate de aceea sunt vizitate doar de "preotii" acestora. Ideea de la care pornesc este total diferita .
Exista spatii publice pentru tot felul de preocupari . Sunt hale uriase unde lumea se drogheaza, se imbata si apoi se ia la omor, dupa ce intreaga noapte a topait pe ritmuri tropicale. Femei goale in colivii i-au facut sa se creada cu adevarat printre palmieri si nuci de cocos. Probabil ca partea cu nucile de cocos are ceva adevar in ea, doar ca nucile de cocos nu sunt in copaci sau pe plaje, ci in pantalonii acestor stranii visatori tribali. Ce imi pare ca lipseste din fabricile astea pline de fum si afumati e cu siguranta focul din busteni, caci "sacrificiile" mai mult ori mai putin rituale sunt probabil destul de dese.
Locuri pentru pasionatii de film nu mai vorbesc . Multe din salile vechi au disparut, facand loc altora noi noute, unde te poti indopa cu floricele si substante acidulate pana pleznesti . Cadrul este cat se poate de civilizat insa, iar oamenii care ies de la film se opresc apoi intr-un bar sa spuna povesti langa o bere, sau la o plimbare daca s-a lasat seara.
Pasionatii de bauturi alcoolice au si ei bucata lor de teren unde se pot intalni la aceleasi vesnice povesti pe care le leaga seara de seara, amintindu-si de toate lucrurile ce le uita pana a doua zi.
Locuri unde puteau sa mearga parintii cu copiii erau pana in acest deceniu parcurile. Probabil si aceasta "afacere" ar trebui sa inceapa sa functioneze, pentru ca parcurile si copacii dispar cu rapiditatea cu care ar trebui sa creasca. Iar in locul lor apar superburtosi cu limuzine care dau amenzi celorlalti, si cresc exact in ritmul in care ar trebui sa scada. Si amenzile si burtosii.
Spatiile de lectura populare care te pot aduce alaturi de oameni preocupati ca si tine de o conversatie interesanta, de un suc natural de fructe si o lectura pasionanta, lipsesc cu desavarsire insa.
O sa incerc sa le explic pe fiecare in parte .
Se presupune ca exista numerosi oameni pasionati de citit. Se mai presupune deasemenea ca sunt timizi, retrasi si trebuie sa creezi spatiul in asa fel incat sa se simta atrasi de acest tip de intamplare publica. Ma gandeam ca ar putea exista doua variante:
Una e cea de tip Mall, deschisa, fara usi la intrare, doar cu un spatiu unde sa te poti spala pe maini inainte de-a atinge cartile din biblioteca localului . Asta ar creea un soi de respect pentru loc, iar vizitatorii ar avea siguranta unei igiene corespunzatoare, fie ca e vorba de tablete ce le poti imprumuta la fata locului, fie ca ti s-ar oferi varianta unei biblioteci "cu autoservire" . S-ar putea servi sucuri de fructe, cafea, poate bere scumpa dozata grijuliu . Mesele ar fi suficient de apropiate pentru a facilita o conversatie soptita. Varianta separeurilor s-ar potrivi si ea, insa le-as gandi cat mai simple, gandite in asa fel incat sa-l poti vedea pe cel de langa tine si sa-i poti vorbi . Ar fi la fel ca orice alt loc impersonal dintr-un Mall, te duci, iti iei portia de lectura, si pleci apoi ceva mai luminat decat intrasesi. Acelasi lucru s-ar putea intampla si pe aeroporturi, in gari, sau pe plaje sub acoperisuri umbroase, cand soarele e puternic si altceva n-ai de facut.
Ar fi apoi variantele din mijlocul targului sau de aiurea, unde fantezia patronului se poate manifesta in voie . Unii poate vor dori o muzica discreta,  jazz, simfonica sau cine mai stie ce . Aici cititorii isi pot aduce cartile cu ei, aranjati in jurul unor mese rotunde sau a unor masute comode cu scaune pe masura . In principiu cred ca nu ar merge bauturi alcoolice decat in cazul in care sunt organizate pe stil  club privat unde oamenii se cunosc intre ei si vor sa-si petreaca seara agreabil . Ar fi potrivita si o sala de discutii separata, unde, dupa ce ai citit "cartile zilei", sa poti vorbi in voie despre ele.
Dar in principiu spatiul ar trebui gandit tot pentru persoane carora le e mai usor sa comunice in scris decat prin viu grai . Multi isi fac notite pe marginea cartilor pe care le citesc sau pe foi separate. Acestea ar putea fi pline de farmec pentru cei ce le-ar gasi intre pagini sau in fisete special concepute, si de ce nu, ar putea fi startul unor povesti interesante . Evident pentru aceasta afacere ar fi buna o sustinere in media, fie pe bloguri sau retelele de socializare, fie aiurea, in functie de imaginatia oamenilor. Banuiesc ca fantezia fiecarui pasionat cititor ar putea adauga amanunte unei intamplari gandita pana la urma pentru el . Ii spun intamplare si nu neaparat local, caci se poate petrece in orice spatiu public care permite asta. Iar intamplarea in sine, care este pana la urma lectura, poate fi dublata de experienta unei prietenii durabile. Sau a minunii ce i se poate intampla oricarui ochelarist care cunoaste o ochelarista.
Gata, ma opresc cu visatul aici. Poate ca ideea i-a venit cuiva deja si e pusa in practica, iar eu doar m-am straduit sa inventez roata in dimineata asta.

Nimic despre manipulare

Vorbeam in urma cu ceva de timp despre presa . Stam cu ea si in universul creat de ea, traim cu vesti de toate felurile unde mariri de taxe se amesteca obscen cu povesti despre vedete si crime abominabile ori accidente . Daca am aseza o zi intreaga de activitate mediatica pe o unica pagina de carte, si am incerca sa citim printre randuri, am observa poate descrierea unui "zeu" intangibil, oribil, abject, violent, pervers, lacom si nebun. "Zeu" ce se shimonoseste la noi de pe piedestalul pe care il tinem asezat, si la care suntem mai mult ori mai putin siliti sa ne uitam zilnic.
Departe de mine gandul sa culpabilizez presa sau jurnalistii . Nu cred ca daca privim presa de acum o suta de ani gasim alta "divinitate". As avea de mentionat totusi cateva lucruri ce sunt legate de locul ce ne procura "si" informatiile necesare unei vieti obisnuite.
Urmarind cu atentie unele stiri am ajuns la concluzia ca exista un fel de tipar . Nu ma refer la sabloanele jurnalistice obisnuite ce nu au in sine nimic anormal. Ma refer la acele stiri din care presa face evenimente si alege sa le prezinte in mod repetat. Asemenea unei campanii publicitare.
Dar daca in cazul unei campanii publicitare lucrurile sunt cel putin in aparenta clare, ni se recomanda in toate felurile sa cumparam obiecte sau servicii, totul se face transparent, in cazurile despre care vreau sa vorbesc lucrurile stau altfel. Totul pare clar, dar oare chiar este? Oare ce "ne-au vandut"?
Asta e destul de usor de aflat . Daca ai inceput sa iubesti cainii vagabonzi sau sa-i urasti peste masura, daca dintr-un "pasnic" socialist ai devenit un rasist feroce, daca ai inceput sa semnezi cu entuziasm petitii anticlericale, daca politicienii iti par singurii vinovati de "dezastrul" din societate si ai impresia permanenta ca traiesti intr-un dezastru, daca ti-e frica de sfarsitul lumii mai mult decat de a cadea intr-o groapa, atunci cu siguranta ai luat un produs din media fara voia ta, si il utilizezi zilnic cu convingere si aplomb. Lista de "produse" o puteti continua dumneavoastra, analizanadu-va atent sentimentele si reactiile, apoi gandindu-va bine de unde v-ati ales cu ele.
Nu vreau totusi sa fac din manipulare obiectul acestei note.  A semna petitii, a vorbi despre apocalipsa mayasa sau a dona bani pentru firmele de ecarisaj nu constituie acte ilegale . Despre moralitatea multora se poate vorbi oricat, dar in principiu daca ai un set de valori si o gandire asezata pe ratiune si logica toate astea nu te vor afecta prea mult probabil.
Ce nu se mai potriveste cu ceea ce ne-am obisnuit deja, sunt intamplarile extrem de violente, uneori crime, alteori accidente, alteori la limita dintre cele doua . Acestea pot fi dealtfel puse sub observatie de catre orice om cu preocupare pentru propria sanatate mintala . As atrage atentia asupra catorva.
1. Majoritatea par desprinse din scenariul unui film . Intamplarile ce au avut loc par bine aranjate pentru a servi unui scop. Au o multime de detalii iar investigatiile ulterioare nu fac decat sa completeze o imagine suspect de coerenta. La sfarsit stii sigur ca s-a intamplat asa, ca in sala de cinema. Toate astea ma duc cu gandul la faptul ca avem in spatele fiecarei intamplari de acest fel si un scenarist, si de ce nu o intreaga echipa care a pregatit "evenimentul" cu minutiozitate. Povesti prea bine alcatuite pentru a mai crede in autenticitatea lor. S-au intamplat intr-adevar, dar nu este nimic firesc in acea intamplare.
2. Se produc in momente bine alese . Ori in cazul vreunei exploatari ce va polua mediul, ori in pragul unei campanii electorale, ori pentru a masca modificari legislative ce incalca grav constitutia ori drepturile omului, sau cine mai stie ce. De fiecare data cand un astfel de lucru apare pe scena publica e bine sa cauti si o nota mica la subsolul unui ziar ce vorbeste de vreun proces deloc rasunator dar foarte important, o noua taxa abuziva, sau lucruri foarte grave, prezentate marunt, de care nu ai cum sa stii nimic exact.
3. Dupa terminarea "campaniei" toata lumea e ferm convinsa convinsa de ceva . Nu e nici cea mai vaga urma de indoiala ca lucrurile stau altfel decat au fost expuse. Doar s-a intamplat, nu-i asa? Apoi nu mai vorbesti cu oameni rationali, civilizati, normali la minte si capabili de decizii personale autonome, ci cu armate de indivizi gata sa atace, pe deplin convinse ca dreptatea e de partea lor si numai a lor.
Sunt absolut convins si eu la randul meu ca lista de ciudatenii este extrem de lunga, iar abjectia persoanelor ce pun toate acestea in miscare e exact asa cum o vedem. Probabil totul se intampla  in slujba "unui scop inalt" cum ni s-a repetat tot secolul trecut. Sper ca cei catarati pe acest "scop inalt" sa cada de acolo printre noi, sa le vedem si noi mutrele. Nu doar papusa scarboasa a zeului pocit pe care o agita zilnic in fata unui public care nu isi mai cunoaste identitatea si interesele.
Cum poate regiza cineva atat de minutios niste intamplari cat se poate de reale, este greu de spus . Folosim zilnic calculatoare, televizoare si telefoane mobile . Daca ar fi insa sa vorbim despre felul in care functioneaza probabil ca nu am reusi sa alcatuim mai mult de cateva propozitii.
La modul general vorbim desigur despre cunoastere. Oameni extrem de bine pregatiti, cu bugete nelimitate, acces la informatiile de care au nevoie si motivati ca T-1000.
Nu sunt un adept al teoriilor conspirationiste insa trebuie sa fii extrem de naiv sa-ti imaginezi ca nu exista conspiratii . Atata timp cat exista interese, lipsa de scrupule sau moralitate, cunoastere pusa in slujba nebuniei, si de ce nu - pura rautate, vor exista si conspiratii.
Voi fi intrebat desigur de ce scriu toate astea . Nu am talent la scris, nu sunt jurnalist de investigatie,  nu fac parte din vreun serviciu secret, nu sunt politician sau cu interese politice si nu am nici o legatura cu filosofia. Nu am nimic de profitat de pe urma gandurilor mele expuse public, dimpotriva, am totul de pierdut . E o intrebare la care mi-e greu sa raspund si sincer si in mod ipocrit. Tot ce as spune in acest moment s-ar putea dovedi fals, chiar daca ar fi ceea ce cred .
Totusi daca raspunsul e usor de citit printre randuri, iar fraza ce rasare o vezi prin benzile desenate ortografiata cam asa @^&*$$#@#$@@, atunci e bine. Exact asta am si vrut sa spun. Daca e altceva, si chiar imi doresc sa schimb lumea, sa o fac mai buna, atunci e foarte grav. Oamenii de teapa mea o sfarsesc prost, refuzand sistematic si prosteste tot ce e bun in viata, iar lumea o va duce mai rau tocmai datorita lor. Asa ca recomand oricarui cititor al notelor mele sa le priveasca cu spirit critic si sa le compare tot timpul cu ceea ce poate verifica.

Vesnica invechire

Ma intrebam cat de mult rau fac cliseele . Sau cat de mult bine ?
Nu prea am raspunsuri la astea . Si oricum e prea general pusa problema . Asa ca o sa discut un caz particular, sa incerc sa-l lamuresc pe acesta, multumindu-ma deocamdata cu atat.
Nu stiu daca putem trai fara clisee. Ne formam o imagine despre un lucru si il lasam acolo fara sa ne mai ocupam de el . Asa raman instantaneele cu oamenii ce-i intalnim, cu locul de munca, cu literatura, poezia, televiziunea sau orice altceva. Pana la urma avem mintea formata pentru clisee . Cum ar fi sa verificam de fiecare data, fiecare parere pe care o avem despre un lucru? In primul rand ar fi imposibil, nu avem capacitatea mentala si timpul necesare pentru asta, apoi ar fi inutil . Da, am vazut un lucru, mi-am format o parere, ce rost are sa revin asupra lui? Stiu ca e acolo undeva in mintea mea, are o eticheta, am un anume mod de a ma raporta la el deci povestea e incheiata . Oare asa sa stea lucrurile?
Ideologiile lanseaza tipare de gandire . Traind in comunism am avut in permanenta de-a face doar cu clisee . Intelectualii, oamenii muncii, intelegerea intre popoare, bunastarea materiala, lupta de clasa, toate erau doar clisee tampite . Nu rezolvau nimic, dar nici prea mult rau nu faceau . Stateau ca panzele de paianjen in casa parasita si nu suparau pe nimeni. Apoi lumea s-a schimbat brusc si poate ca toate temele invechite ar fi trebuit supuse atentiei si denuntate ca falsuri . Cu sensul ca sunt lucruri in care nu poti crede, ca nu folosesc la nimic, doar ne incurca in a privi lumea noua ce se se naste zilnic sub privirea noastra . Nimeni nu le-a distrus, cel putin nu a facut-o cu suficienta convingere, asa ca spanzura inca prosteste in gandirea comuna, otravindu-ne viata, punand semnul egal intre mere si gutui, intre pesti si camile, intre nuferi si ciuperci.
Spre exemplu prostia de a imparti oamenii in categorii . La stilul comunist . Oamenii muncii, intelectualii, artistii, etc.
La o superficiala analiza logica oameni ai muncii sunt toti . Si intelectualii si muncitorii, si artistii, si profesorii. Toti isi castiga existenta prin munca . Doar ca fiecare are rolul sau in orice societate obisnuita . Anumite indeletniciri, toate folositoare lumii in care traim, cer munca fizica, altele munca intelectuala...altele doar contemplatie si iubire . Doar daca ai de gand sa-i pui sa se bata intre ei e foarte utila impartirea . Altminteri e vorba de cuvinte pe care le gasesti in dictionar.
Ce inseamna pana la urma un intelectual? Nu o sa pun definitia de dictionar aici, astazi e foarte usor pentru oricine sa caute si sa afle. Pentru gandirea comunista un intelectual e probabil un scriitor, un filosof, un ganditor, un profesor . Evident, astazi aceste indeletniciri nu mai fac prea multe parale, deci pana la urma, un intelectual care nu are solide abilitati manageriale sfarseste precum artistul foamei al lui Kafka .
Revin la o scurta enumerare a ceea ce poate fi definit drept intelectual. Un traducator priceput este cu siguranta un intelectual. Un scriitor la fel . Un specialist in istoria evului mediu la fel . Un editorialist? Un filosof? Un pictor? Oare au toti oamenii acestia cu ocupatii intelectuale, ce isi castiga existenta de pe urma acestor preocupari, o "constiinta de clasa"?
In opinia mea sunt doar individualitati ce stau sub umbrela plina de gauri a unui tipar idiot .
Sau poate ca nu sunt de fapt decat oameni ai muncii, urmand logica comunista, ce se zbat din greu sa traiasca mai ales in aceasta trista perioada, cand omul de grota topaie pe ritmuri tribale ocupand cu nesimtire scena publica.
Uneori ma intreb daca nu cumva un intelectual este doar un om binecrescut si politicos, un om care intelege buna crestere si politetea la adevarata lor valoare si le aplica in viata de zi cu zi incarcand si lumea din jurul sau cu discretie si amabilitate . Evident am lansat si eu un cliseu.
Daca privesti in istorie vei remarca si nenumarate cazuri de intelectuali ce si-au petrecut viata aventuros, unii dintre ei au luptat in razboaie, altii si-au purtat propriile lupte pictand, scriind, sau straduindu-se sa distruga clisee ce le pareau prostesti, in vreme ce toti cei din jurul lor luptau din greu sa le pastreze. Iar scrierile lor sunt departe de ceea ce s-ar putea numi un etalon de politete si amabilitate .
Oare impartind oamenii in categorii, si stabilind tipare ireductibile nu ii inchidem in temnita imaginii pe care ne-am facut-o despre ei, uitandu-i acolo plini de lacrimi si suferinta? Uitand ca inainte de a fi devenit imaginile strambe din mintea noastra si-au inceput drumul in viata ca oameni?
Nu cred ca toate sabloanele sunt prostii . Unele au radacini adanci in normalitate si nu are rost sa le pui la incercare . Dar altele devin inutile si ne incurca foarte tare in efortul de adaptare la o lume in vesnica miscare. Iar observandu-le pe cele nocive si inlocuindu-le cu o imagine mai adecvata prezentului,  poate fi de un folos real celor ce au de gand sa renunte la ochelarii de cal ce insotesc uneori cararile pe care o apuca.

http://www.deviantart.com/art/Everybody-Comes-to-Ricks-double-splash-page-346488437