Despre cuvinte

Am tot amânat nota pe care urmează sa o scriu. Am considerat în permanență că nu e împlinit gândul pentru a prinde o formă coerentă. Am crezut că ar trebui să aflu mai multe înainte de a scrie, că ideea de la care am pornit e incompletă și informă. De ce am decis totuși să mă apuc de lucru? Pentru că, chiar dacă părerile mele sunt în continuare confuze, nelămurite și greu de articulat, am impresia într-un fel tot atât de neclar, că ceea ce vreau să spun se cere cumva spus. Că dacă mai amân mult dispare totul, chiar si dilemele. Că dacă e măcar un om interesat undeva acolo, atunci merită să i-o spun lui sau ei în speranța că ii va folosi la ceva. Concluziile la care am ajuns pâna acum sunt destul de simple totuși.
Într-o notă anterioară vorbeam despre cuvinte care "au făcut carieră". Adică au devenit extrem de populare, atât de populare încât nici nu cred că mai au sensul pe care l-au avut inițial, sau că mai au în fapt vreo noima. La unele dintre acestea am și eu de gând să mă refer în continuare.
Nu o să vorbesc despre etimologie, cel puțin nu aici. Oricum astăzi genul acesta de informație este foarte ușor accesibil.Nu mă interesează deci originea cuvintelor, ci ceea ce ele au devenit după ce și-au întins tentaculele în imaginarul colectiv.
O să atac doar câteva, în mai multe note separate pentru fiecare cuvânt în parte, încercând să pun în fața cititorului acele piese din puzzle pe baza cărora se poate alcătui apoi un întreg tablou.
Primul într-o ordine abjecta a nocivității este cu siguranță cuvântul SEX.
Nu știu exact când anume a început să capete dimensiuni această vorbă ustensilă. Probabil, ca sursa multor rele care ne încearcă de prea multă vreme, a ieșit in fața gângav și pipernicit undeva prin aiuritul secol 19.
Totuși, fără să îi urmăresc după "criterii științifice" traiectoria, cred că a început sa se umfle pe la jumătatea secolului trecut. Susținut desigur de "științe exacte" precum psihologia și psihiatria, acest cuvânt fără identitate a căpătat un iz discret de respectabilitate. Era intreținut și de doctori cu barbișon, halat și ochelari pe nas, cu opere vaste, care puteau să iți recite dicționare pe de rost și duceau o viață respectabilă de asceți ai "științei".Ținut în brațe apoi de epigonii acestora care nu mai erau nici asceți nici etici dar aveau cu siguranță buzunarul mult mai plin, cuvântul a continuat să crească . Ca un cal troian, sau, mai actual, ca un virus troian, a reușit să strice și să spurce tot ce se făcuse bun pana la apariția lui. Strecurat deci în conștiința publică de către oameni respectabili, cu CV-uri impresionante, trecut pe nesimțite în grija unor indivizi cu moralitate îndoielnică dar cu toate aparențele la zi, a intrat spre final, cu acordul tacit al tuturor se pare, pe mâna unor ființe pe care iadul ni le-a dăruit cu generozitatea-i caracteristică. În folosința lor, acest cuvânt fără importanță pentru o lume întreagă la minte și la suflet, a devenit ceea ce este astăzi. SEX, așa cum spuneam, nu mai este un simplu cuvânt. E acel instrument pâlnie, prin care ni se toarnă în continuu în minte si suflet acele idei conform cărora nimic nu mai contează atâta vreme cât ne urmam poftele cele mai abjecte în mod organizat, disciplinat și păstrând aparențele...că dacă ne lăsăm libere instinctele barbare totul e justificat. Iar dacă o facem cu toții, sau în cât mai mare număr, acel "orice" mizerabil pe care il practicăm va deveni si normal.
Pus de la o vreme pe pilot automat, acest cuvânt impersonal secera și culege de ani buni multe din cele ce s-ar fi cuvenit raiului. Îl rog pe cititorul meu imaginar, dacă a ajuns cu lectura pâna în acest punct, să accepte măcar din politețe și existența raiului.

PS
Poate că înainte de a deveni cu toții medici fără voie si fără diplomă, ar fi interesant să mai "explorăm" în privințele ce țin de intimitate și alte opțiuni. Putem să ne alegem în fond rolul pe care ni-l dorim și care ni se potrivește cel mai bine. Totuși, orice rol am juca, ar trebui să nu uitam că în vremuri mai elegante decât cele de acum, era important sa fii domn sau doamnă. Caci și porcii fac SEX.

Dezbateri?

Urmăresc cu oarecare preocupare dezbaterile pe o temă sau alta . Fiind atent, am încercat să deslușesc mecanismul care face posibilă transformarea unei discuții obișnuite în cearta de mahala. Folosesc sintagma ceartă de mahala cu oarecare reținere, pentru că deși am crescut și am trăit în mahala, foarte rar am avut ocazia sa aud certuri atât de murdare precum cele care invadează acum internetul, și, în oarecare măsura, jurnalismul cotidian.
Să presupunem că ambii parteneri la discuție vin în vorbă cu cele mai bune intenții. Fiecare își susține cauza public, asumat, dorind poate să ajute la un lucru valoros, cu viitor.
Totuși urmărind site-urile de socializare am constatat ca mulți pornesc de la premisa că indiferent cât de bun, decent ori renumit este adversarul lor, demnitatea și argumentele acestuia nu mai valorează nici trei parale chioare dacă nu susține aceeași cauză ca și ei. "Cauza" devine suportul natural pentru orice mârlănie, orice ticăloșie, orice poreclă sau etichetă infamantă, pusă, dacă se poate, fix pe fruntea adversarului."Cauza" se transformă în sursă de mândrie și vanitate. Eu devin cel mai bun, cel mai deștept, cel care deține unicul adevăr - susținând ceea ce susțin. "Cauza" devine propria identitate.
Nu cred ca e nimic rău în a apăra lucrurile în care crezi. E firesc . Dar dacă faptele ulterioare depun mărturie că Gică Contra a avut de fapt dreptate?

Înainte

Mă gândesc uneori dacă suntem întrebați înainte de a ne naște dacă vrem sa ne naștem, și apoi uităm acest neînsemnat eveniment. De la cine ar putea veni întrebarea? Nu știu. De la forța imensă care ne aruncă goi pe lumea asta. Mă mai întreb dacă am fi putut refuza oferta politicos. Să fi spus, nu, mulțumesc. Prefer să mai stau aici, în afara vieții, să mă mai bucur de neființă.

Nimic despre nimeni

Zilele astea mă gândeam la un lucru fără importanță, dar care mi-a părut totuși potrivit pentru o notă .
Există în vocabularul limbii române, și cred că nu suntem un caz singular, un număr imens de cuvinte care definesc un ticălos. Putoare, curvă, jigodie, lepădătură, derbedeu, secătură, lichea, infam, penal, mizerabil, otreapă, cretin, tâmpit, împuțiciune, zdreanță, golan, javră și multe altele. Nu am adus în discuție cuvintele compuse care se nasc spontan atunci când ai de a face cu ticăloșia omenească .
Iar pentru un om bun, există doar atât: om bun . Se mai adaugă uneori sintagma pâinea lui Dumnezeu . Nu știu care este explicația rațională pentru asta . Probabil că în majoritatea timpului suntem de fapt niște nemernici, iar rarele momente când suntem buni cu adevărat trec total neobservate . Iar pe oamenii buni îi tratăm cu superioritate, de pe înălțimea mormanului de mizerie pe care ne-am cățărat .

Nimic despre artă

Nu cred ca este un secret pentru nimeni faptul ca practicând o anume îndeletnicire pe lungi perioade de vreme, gândirea noastră se așază fără vreo intenție anume pe un anumit tipar . Asta nu înseamnă desigur că brutarii ar vorbi doar despre pâine, marinarii doar despre mare iar ...pictorii doar despre pictură . Dar cu siguranță ceva din îndeletnicirea pe care o practicăm își pune amprenta asupra personalității noastre, asupra felului de a fi, și în general asupra felului în care privim viața . Iar pentru a ajunge bun într-un domeniu sau altul sunt necesare studiul și practica .
În cazul meu, studiul după natura a devenit și o parte a gândirii mele intime. Iar concluziile la care ajung într-o privință sau alta se bazează cam toate pe acest lucru la îndemâna oricui. Cu timpul am ajuns sa dau un sens mai larg cuvântului natură, dar despre asta probabil ca voi vorbi în alta notă . Pentru că și avocații, și contabilii, și matematicienii studiază ...
Atunci când urmăresc deci răspunsul la o întrebare, caut datele ce mi-ar putea confirma o credință sau alta, ori acele fapte care o pot infirma . În măsura în care depinde de mine, refuz sa accept tipare gata fabricate fără să le verific. Deși înscrierea într-o formă de gândire sau alta este extrem de comodă și iți garantează de multe ori o viata liniștită și, de ce nu, prosperă, la mine acest lucru nu funcționează cum ar trebui .
Am lucrat în liceu, și mai târziu, pregătindu-mă pentru facultate, după măști de ipsos. Ele reprezentau modele ce puteau fi ușor recunoscute de către orice profesor sau student . Studiul trebuia sa fie serios, altminteri desenul nu mai era o copie după natura, ci doar un produs al propriei imaginații . Evident, fiecare desenator avea interpretarea sa, și nu ai fi putut găsi doua desene identice în vreo sala de curs . Dar pentru un desen corect rămâneau aceleași elementele de bază. Evident, între un desen corect și un studiu academic care să impresioneze privitorul era mare distanță, dar în ceea ce mă privește cred ca am reușit sa fac câteva desene bunicele.
E de prisos sa spun cat de mult trebuie sa muncești chiar și pentru un studiu obișnuit. Cine e înzestrat cu un talent mediocru știe perfect ce greutăți apar pe parcurs și cat de mare e satisfacția atunci când ceva "iese" .
La fel se pare ca s-a întâmplat de-a lungul timpului și cu concluziile la care am ajuns în diverse privințe . Preocuparea pentru un subiect sau altul m-au dus la studiu, iar studiul s-a oprit atunci când s-a transformat în convingere .
Am intrat de multe ori în polemici destul de aprinse pe diverse teme . Uneori din plictiseala, alteori pentru ca subiectele aflate în disputa mă interesau, iar câteodată doar pentru că se lăsa tăcerea, și de tăcut pot tăcea și în singurătate . Uneori însa, pentru a-mi verifica convingerile, pentru a mă asigura ca nu sunt "pură imaginație". Nimic sigur însă, doar oameni cu alte credințe .
Totuși, dacă un studiu corect necesita atâtea ore de muncă, poate că și convingerile noastre ar trebui să își găsească o formă finală într-un mod asemănător, înainte de a le pune în practică .
Ce simplă trebuie sa fie viața brutarilor...

PS
Fără nici o legătură cu postul de mai sus, simt nevoia să mai adaug ceva . Am uneori convingerea, paranoică dealtfel, că îmi este urmărită fiecare mișcare. Mă consider un om inofensiv . În urma cu ceva vreme am văzut niște scene de o violență îngrozitoare pe una din străzile europene . Fără pic de curiozitate mă întreb cine îi supraveghează oare pe indivizii care comit astfel de fapte în plina zi, pe o stradă dintr-un stat civilizat, iar dacă sunt supravegheați atunci la ce folosește asta .

Imagine

De multă vreme mă preocupă un lucru, fără legătură cu subiectele "fierbinți" ale zilei .Criza refugiaților, criza petrolului, crizele financiare (etc) fac parte dintr-un decor în veșnica mișcare asupra căruia competențele mele sunt nule . Evident că am păreri legate de ce văd la televizor, dar am și convingerea că a le exprima public nu e un lucru bun în orice împrejurare.
Deci o să mă străduiesc să scriu despre ceea ce mă preocupă în mod obișnuit. Iar dacă ce scriu se intersectează cu problemele zilei și are vreun folos pentru public, atunci poate că nota va deveni mai populară.
Sunt convins că au fost efectuate destule studii despre ce am de gând să expun. Și poate că pasul firesc, înainte de a scrie un articol pe tema asta, ar fi cercetarea atentă asupra a ce s-a mai scris . Dar lumea e în mare grabă și chiar dacă preocuparea mea pe această temă și-a mai găsit expresia, sper să reușesc și eu să aduc unele nuanțe personale pe marginea subiectului.
Ideea de la care am pornit e destul de simplă.
Imaginea și-a schimbat semnificația astăzi . În urmă cu un secol și ceva nu exista fotografia, spre exemplu . Atunci evenimentele își găseau calea spre public prin pictură, sculptură ori arhitectură și ceea ce ne impresiona cu adevărat era interpretarea naturii, îndelung studiată, a celor care se ocupau cu aceste lucruri .
Epoca modernă a venit cu un bombardament informațional prin intermediul materialului filmat ori al fotografiei, care a schimbat total modul de percepție asupra imaginii . Scopul acesteia pare că a devenit acum, aproape în exclusivitate, propaganda sau promovarea comercială . Astfel impactul emoțional al imaginii asupra publicului larg și-a schimbat și el sensurile . Nu mai înseamnă desfătare estetică, meditație filosofică ori religioasă. Estetica a devenit instrument politic, instrument al intereselor comerciale sau al aspirațiilor și obsesiilor unor grupuri de indivizi care își urmăresc obiectivele folosindu-se de ea ca de o unealtă oarecare. Aceasta a dus la devalorizarea imaginii prin abuzul făcut asupra ei .
Poate de aceea, o opera cu adevărat mare se va situa întotdeauna în afara îngrădirilor la care interese exterioare ei o supun în permanență . Chiar și în cazul fotografiei ori a filmului .

Evidente

Cred ca suntem cu totii atinsi de o forma fundamentala de prostie . Dar ramanem total nepunticiosi in fata acesteia . Oricat rafinament sau inteligenta am dovedi in majoritatea imprejurarilor, prostia sta acolo, ascunsa privirii noastre introspective, si nu se lasa descoperita cu mijloacele de investigatie pe care le avem la dispozitie. Ne arunca in circumstantele cele mai nefericite, ne face sa lucram inutil la proiecte fara sfarsit, ne pune in situatii ridicole si umbreste toate eforturile pe care le intreprindem pentru a deveni intelesi de catre ceilalti .
Cei care ne pot fi de ajutor pentru stoparea demersurilor atinse de imbecilitate sunt semenii nostri . Dar putini vor sa riste . E tare greu sa spui unui om ca se poarta prosteste. Ti-l faci dusman si te va uri pe veci . Cu cat ai mai multa dreptate cu atat te va uri mai mult, o stii si tu o stie si el . Si e ingrozitor de greu de pus in cuvinte un sfat potrivit, pentru ca uneori acea prostie esentiala este insasi axul existentei noastre .