Ultimul sezon

Alei printre plante bogate si mandre. Alei cu copii alergand pe langa adolescenti ce se tin de mana. Terenul e curatat, duhoarea industriala a disparut cu totul. E doar miros de pamant reavan altoit cu miros de primavara, iar daca e toamna cu miros de toamna. E atat de bine acolo incat ai vrea sa imbratisezi pamantul, sa-l saruti ca pe o amanta, ca pe o iubita care s-a gandit sa ti se daruiasca iar, atunci cand te asteptai mai putin. Si sa o tii in brate uitand de tine, uitand de timp, uitand si de spectacolul la care participi, apoi sa te plimbi asa cu ea, fericit ca veti fi martori la nasterea unui lucru nou.
Ma gandesc la oamenii care isi cultiva imaginatia ca pe ceva de mare pret. Ei ar avea un cuvant greu de spus cu privire la aceasta ultima parte a spectacolului. Acel ceva ce poate fi adus la lumina lucrand in permanenta la el, o alternativa la ceea ce e deja prezent. Pana la urma, inainte de a deveni realitate, multe lucruri bune au fost intai imaginatie pura.
Avand un teren fertil necultivat la indemana poate fi izvor de placere. Mai ales un teren ce a fost ocupat vreme indelungata de un templu al poluarii si stricarii naturii. Am gandit ultimul sezon doar ca pe o forma temporara, precum causul palmelor ce aduna apa cand ti-e sete . Cred ca oricine isi poate imagina acest segment dupa tendintele pe care natura le ofera cu generozitate la fel ca si imaginatia lasata libera.
Mai cred ca orice echipa pasionata de ecologie sau doar de gradini si parcuri poate face minuni . Am pornit deci de la premisa ca terenul este la marginea unui oras mare . Orice complex industrial ar fi avut deci drumuri de acces asa ca nu ar fi nici o problema in aceasta privinta . Cea mai buna intrebuintare a terenului ar fi cu siguranta un parc. Un parc ce poate depasi cu mult granitele in care s-a aflat constructia, un parc ce ar putea cuprinde si fostele drumuri si toata zona din jurul fostei cladiri .
Idei sunt nesfarsite. Locul ar putea fi pur si simplu parasit si ingradit astfel ca nimeni sa nu intre acolo. In cateva zeci de ani natura si-ar reveni in drepturi...
Dar cum traim intr-o lume grabita care asteapta rezultatele rapid, interventia omului ar scurta mult drumul catre obiectivul propus.
Pe locul fostei fabrici ar putea fi sapat un lac . Crapi uriasi ar tulbura suprafata apei, trestie si papura ar sta impotriva vantului si copii desculti ar speria mormolocii si rosioarele in joaca lor fara prihana.Din pamantul rezultat s-ar face dealuri si s-ar planta stejari, o intreaga padure . S-ar putea face deasemenea locuri superbe, o salba de lacuri separate de mici trecatori cu poduri din lemn . O zona ar putea fi aranjata pentru vizitare iar alta ar putea ramane in puterea salbaticiei, avand nevoie doar de impulsul de inceput pentru a deveni unul din cele mai seducatoare locuri de pe pamant.
S-ar putea face si un orasel de vacanta pe langa lac, cu beciuri unde oamenii sa se adune la povesti si un vin fiert, s-ar putea face chiar o vie care sa alimenteze productia locala de vin.
Dar vorbeam pana la urma de un serial de televiziune . Deci, indiferent de ideea ce ar sta la baza parcului, tipicul ar ramane acelasi. Adunarea unei echipe dornice sa participe la proiect, apoi planurile, operatiunea propriuzisa de modelare a terenului si in cele din urma primii vizitatori ce se vor bucura de noul loc aparut pe lume.Undeva printre aleile pietruite si stejarii falnici ar putea sa existe si un mic muzeu cu ceea ce a fost inainte, pentru delectarea oricarui pasionat de istorie.
Ma opresc aici . Cand ma gandesc cat de departe de luminile spectacolului sunt atatea mii de fabrici parasite incep sa ma indispun. The end.