Sunt un jucător de șah mediocru. De aceea prefer adversari de aceeași calitate, sau ceva mai buni. Intru în acest joc pentru a mă distra, pentru amuzament sau relaxare. Situațiile surprinzătoare apar oricât de mult aș gândi fiecare mutare, și ăsta e motivul pentru care îl iubesc. Pentru mine e imprevizilbil, și adesea rămân cu impresia că nu gândirea este cea care îi decide deznodământul, așa cum s-ar putea presupune, ci alte considerente. Poate viclenia, poate agresivitatea, poate răbdarea, poate toate la un loc. În pofida aparențelor, cred ca este cel mai misterios, mai uimitor și mai nobil joc pe care îl cunosc, ținând cont de simplitatea lui. Și un copil îi poate învăța regulile foarte repede. Totuși sunt perfect conștient că pentru a deveni un bun jucător de șah nu ajunge voința, ci este necesar un talent cu totul special pe care nu oricine îl posedă.
Pare un truism, dar structura intimă a șahului e stabilită de reguli și de respectarea lor de către cei care îl joaca. Pentru ceilalți piesele pot însemna orice. Se pot atârna în jurul gâtului pe o sfoară. Poți să le arunci în cineva care a fost obraznic cu tine. Poți să le pui în barcuțe de hârtie apoi să le porți în nemiloase bătălii navale. Poți să te scobești în nas cu nebunul, în dinți cu regina și în urechi cu regele. Poți să le faci hainuțe mici din hârtie colorată și să dormi alături de ele. Poți să le construiești un mic altar și să te închini în fața lor. Poți să le fierbi, să le prăjești, să le pui la afumat sau la murat. Nu o să aduc în discuție și alte utilizări din motive care țin de cuviința, pudoare și decență.
Poate că un om inteligent ce nu îl știe dar are în fața tabla și setul complet de piese va înțelege că e vorba de un joc. Dacă este și educat i-ar fi ușor să înțeleagă simbolurile. Însă mi-e greu să cred că ar putea inventa reguli pentru ele în așa fel încât să obțină ceea ce șahul este astăzi după secole întregi de cizelare.
No comments:
Post a Comment