Sens unic

Am auzit în urmă cu multă vreme o zicală pe care o reproduc aici: "Să te ferești de omul care a citit o singură carte!". Cred că se poate extinde puțin și asupra celor care susțin fără discernământ un singur principiu, o singură valoare, sau un singur concept. În afară de faptul că e posibil să te tragă după ei, vor terfeli și ideea pe care pretind ca o apără. Ei nu văd că fragila piesă pe care o dețin face parte dintr-un întreg care nu se arată celor ce poartă ochelari de cal. La capăt vor înțelege poate că au speriat lumea, și că ceea ce susțineau nu mai are nici o importanța. Că un alt adevăr a răsărit înaintea lor. Unul pe care vor trebui sa îl înfrunte din fundătura unde i-a cărat lipsa lor de viziune.

Chestiuni legate de comunicare

Am asistat la tot felul de controverse de-a lungul timpului pe forumuri sau chaturi, încercând să deslușesc cu mintea mea, nu foarte strălucită, despre ce se vorbește. Pe forumuri lumea vine de obicei să discute în contradictoriu, lucru salutar în opinia mea. Mai sunt și dezbaterile din media dintre care unele sunt extrem de interesante. Dar nu despre acestea îmi doream sa spun ceva.
 Sunt genul de persoană introvertită, singuratică, asa că am participat destul de rar la controverse. Am fost angajat în multe locuri având drept colaboratori oameni foarte diferiți între ei.
Aici, lucrurile căpătau se pare cu totul altă semnificație. Subiectul discutat ducea la certuri fără nici o finalitate indiferent de natura lui. Părerile erau în permanența ireconciliabile și creau o tensiune, cred eu, artificială. Toți își doreau ca punctul lor de vedere să prevaleze înaintea celorlalți iar asta ridica bariere invizibile dar de netrecut. Am asistat chiar la dispute unde cei implicați susțineau aceeași soluție dar continuau încă să se certe. Așa am înțeles că nu urmăreau rezolvarea problemei ridicate de treaba pe care o aveau de făcut. Erau în fapt chestiuni legate de orgoliu și putere.Asta bloca desigur totul și lăsa din păcate lucrurile nerezolvate, sau rezolvate de cel cu vocea mai puternică.
Am regretat de fiecare data când am încercat să intervin spunându-mi părerea. Nu neapărat pentru că felul în care priveam eu lucrurile ar fi fost cel mai bun și nimeni nu recunoștea asta. E foarte greu de spus la un moment dat care ar fi soluția cea mai bună pentru o problemă. Până la urmă de aceea există dezbateri. Am regretat pentru ca m-am simțit înșelat. Cele ce țin de personalitate ar trebui să își găsească dezlegarea în moduri specifice acestora, iar restul ar avea nevoie poate de luciditate și de o anumită detașare, pentru o sănătoasă claritate în gândire.

Fapt divers

Observ o tendință în media de a găsi scuze pentru minciună. Se inventează și cuvinte sau noțiuni pentru aceasta, în speranța că adevărul ar începe să se pitească, să rămână neexprimat, să nu mai iasă la lumină. În paralel a apărut și o întrebare exprimată când ironic, când batjocoritor, când sceptic ori pe un ton enervat: "ce e adevărul?" . Multă lume nu pare a avea nici măcar curiozitatea elementară de a înțelege deosebirea dintre adevăr și minciună, semn că minciuna a prins rădăcini atât de adânci în conștiința lor încât nu mai găsesc nici un înțeles pentru acest cuvânt.
M-am gândit și eu zilele astea la adevăr și la un mod cât mai eficient de a încurca lucrurile și mai rău.
Să presupunem că există un domn, Domnul Popescu. Acest Domn Popescu se decide într-o vineri să meargă la teatru și își duce la îndeplinire decizia în seara aceleiași zile.
Pâna aici nimic anormal. Mii de oameni merg la teatru în fiecare seară în toată lumea. E un fapt banal. După câteva zile de la micul eveniment, Domnul Popescu, întrebat dacă a fost la teatru sau nu, minte în această privință. Spune că nu a călcat pe-acolo. De aici lucrurile se complică. De ce a mințit Popescu? Căci adevărul e cât se poate de evident. Popescu a fost în seara de vineri a anului cutare, luna cutare, săptămâna cutare la teatru.
Presupunând că avem acces la absolut toate datele de care avem nevoie putem începe o investigație.
Astfel aflăm că Domnul Popescu are o nevastă foarte geloasă care îi urmărește fiecare mișcare. Mai aflăm că a cedat de foarte multe ori în fața geloziei ei și această slăbiciune a făcut din el un om nesigur, hăituit și în permanentă stare de alertă. Putem spune deci că am lămurit situația. Popescu a mințit pentru a nu provoca o noua ceartă cu soția. Dar cu cât știm mai multe cu atât aflarea adevărului devine mai complicată.
Domnul respectiv nu și-a mințit doar nevasta în această privința ci și pe unul din cei mai buni prieteni ai săi, Domnul Vasilescu, care o detestă pe Doamna Popescu din motive evidente. Domnul Vasilescu este cunoscut și ca un om foarte discret deci eroul istorisirii noastre nu ar fi avut nici un motiv să-l mintă.
Astfel, tot cercetând, aflăm ca Domnul Popescu și domnul Vasilescu au o cunoștința comună. Violeta Andreescu este una din stelele teatrului local iar Domnul Vasilescu a făcut o mare pasiune pentru aceasta, fără să fie încurajat în nici un fel însă.
De asemenea mai există o persoană care îl urmărește cu atenție pe Domnul Popescu, vizita lui la teatru și relația sa cu domnișoara în cauză. A fost martor la prima lor întâlnire în mod întâmplător și i s-a părut că a văzut înfiripându-se ceva. Așa mai auzim că nu doar Domnul Vasilescu a făcut o mare pasiune pentru Violeta Andreescu ci și Domnul Răpciugă care e secretar de stat. Domnul Popescu nu îl cunoaște pe Domnul Răpciugă și nici nu și-ar dori sa îl cunoască. În aceeași situație e și Domnișoara Andreescu . Oricum pe domnul Răpciugă nu își dorește nimeni să-l fi cunoscut, este unul din motivele pentru care a ajuns atât de sus în ierarhie. Mai știm că Domnul Popescu este de meserie programator și nu vrea să recunoască nici față de el însuși că de fapt a fost la teatru să o vadă pe Violeta. Cu atât mai mult cu cât această domnișoară s-a interesat de el în mod discret. Chiar dacă Popescu nu știe de Răpciugă nimic, îi poate bănui existența. Intuiește dealtfel o lume mai complicată decât viața sa obișnuită, o lume cu care nu vrea să aibă însă nici un fel de legătură.
Aș putea fi întrebat, bun, și care e adevărul în toată povestea asta?
Dacă cititorul acestor rânduri îi face povestea publică, Popescu poate să mintă cât vrea in legătură cu pasiunea lui pentru teatru. In extremis îl așteaptă un divorț, răzbunarea Domnului Răpciugă, dușmănia de lungă durată a Domnului Vasilescu și disprețul profund al Domnișoarei Andreescu. Dacă nimeni nu o face publică este doar o afacere personală așa cum ar fi trebuit să fie de la început.
Ținând totuși cont că am intrat într-o epocă unde adevărul nu mai contează și fiecare crede ce poftește, se poate spune cu mâna pe inimă că Domnul Popescu nu a mai fost la teatru din adolescență, cu atât mai puțin în acea seară de vineri.

PS Probabil că faptele expuse ar fi ușor diferite în cazul în care numele personajului principal ar fi D. Ahab, D. Pierre, D.Schmidt, D. Smith, D. Enrique, D. Mario etc.

Despre libertate

Sunt un jucător de șah mediocru. De aceea prefer adversari de aceeași calitate, sau ceva mai buni. Intru în acest joc pentru a mă distra, pentru amuzament sau relaxare. Situațiile surprinzătoare apar oricât de mult aș gândi fiecare mutare, și ăsta e motivul pentru care îl iubesc. Pentru mine e imprevizilbil, și adesea rămân cu impresia că nu gândirea este cea care îi decide deznodământul, așa cum s-ar putea presupune, ci alte considerente. Poate viclenia, poate agresivitatea, poate răbdarea, poate toate la un loc. În pofida aparențelor, cred ca este cel mai misterios, mai uimitor și mai nobil joc pe care îl cunosc, ținând cont de simplitatea lui. Și un copil îi poate învăța regulile foarte repede. Totuși sunt perfect conștient că pentru a deveni un bun jucător de șah nu ajunge voința, ci este necesar un talent cu totul special pe care nu oricine îl posedă.
Pare un truism, dar structura intimă a șahului e stabilită de reguli și de respectarea lor de către cei care îl joaca. Pentru ceilalți piesele pot însemna orice. Se pot atârna în jurul gâtului pe o sfoară. Poți să le arunci în cineva care a fost obraznic cu tine. Poți să le pui în barcuțe de hârtie apoi să le porți în nemiloase bătălii navale. Poți să te scobești în nas cu nebunul, în dinți cu regina și în urechi cu regele. Poți să le faci hainuțe mici din hârtie colorată și să dormi alături de ele. Poți să le construiești un mic altar și să te închini în fața lor. Poți să le fierbi, să le prăjești, să le pui la afumat sau la murat. Nu o să aduc în discuție și alte utilizări din motive care țin de cuviința, pudoare și decență.
Poate că un om inteligent ce nu îl știe dar are în fața tabla și setul complet de piese va înțelege că e vorba de un joc. Dacă este și educat i-ar fi ușor să înțeleagă simbolurile. Însă mi-e greu să cred că ar putea inventa reguli pentru ele în așa fel încât să obțină ceea ce șahul este astăzi după secole întregi de cizelare.

Fii tu însuți

Acest îndemn mi-a trezit bucurie când l-am aflat. M-a făcut să cred că în sfârșit toate aspirațiile mele abjecte se pot transforma în realitate. Că pot șicana oamenii pe care îi disprețuiesc până își pierd mințile. Că îi pot urmări pe cei care mi-au făcut rău și în gaură de șarpe iar când îi găsesc acolo pot turna plumb topit . Că le pot devasta viața celor ce m-au batjocorit, cu un simplu semn. Că aș putea să strâmb fără leac sufletele bârfitorilor mei. Că aș fi in stare să sluțesc lumea întreagă așezând  pe fața ei zâmbetul meu acru. Am înțeles că acest îndemn, fii tu însuți, scuză absolut orice rău aș face. Că trăim vremuri în care fii tu însuți e lege.
Apoi bucuria mi-a pierit. M-am gândit că dacă aș întreprinde lucrurile enumerate mai sus nu m-aș mai putea bucura de restul. Că mi-aș petrece existența scârboasă printre păianjeni, șerpi ori scorpioni, căci astfel de creaturi sunt ele însele, făcând în permanența ce le place.
Îndemnul nu imi era adresat deci mie.

Post egalitate

În ultima vreme am urmărit cu atenție dezbaterile care se poartă pe tema egalității. Căutând opinii în toate taberele preocupate de subiect pentru a întelege ce se discută de fapt. Căci punând în centrul atenției conceptul și studiindu-l, poți ajunge la tot felul de concluzii.
Pe parcursul acestui "studiu" a încolțit o idee care-a început sa se transforme-n convingere. Ceva mi-a părut profund greșit în abordarea și dezvoltarea chestiunii. O să notez deci niște observații, pentru a nu lua de-a gata datele din media, fără o verificare, fie ea și sumară.
În primul rând, am credința că mă aflu în fața unei escrocherii, a unei scamatorii. Parcă nu s-ar vorbi despre egalitate. Într-adevar, cuvântul folosit obsesiv este egalitatea, dar în spatele lui se arată parcă altceva. Ștergerea identitații.
Egalitatea ar avea nevoie de criterii obiective necesar a fi argumentate. Pe când uniformizarea, în forma susținută de cei ce o doresc nu are nevoie decât de abuzul constant asupra oricarei opoziții. Egalitatea este de ceva vreme o valoare recunoscută. Ea ar presupune și respect  pentru opiniile celorlalți, altele decat ale lor. Și mai ales, un lucru pe care aceștia nu îl aduc în discuție - respect față de valorile celorlalți. Pentru că ei nu neagă opinii, ci contestă, adeseori furibund și obscen, valorile. Încearcă să creeze prin orice mijloace, starea de fapt conform căreia, singurii autorizați în a avea păreri sunt ei, și singurele opinii valabile, ce merită atenție, le aparțin.
Discursul susținătorilor acestui demers (cu voie sau fara voie) nu-i prea bogat, conține doar câteva idei fixe repetate obsesiv si isteric.
Aici ies în față câtea cuvinte. Si toate folosesc drept paravan egalitatea.
"Diversitate" e unul din ele. O să încerc să explic.
Arma utilizată în cauză e, cred eu, nihilismul. Negarea valorilor. Dar e ineficient sa negi valorile într-o dezbatere respectabilă, civilizată și politicoasă.
Deci inventezi probleme pentru un grup care caută scandalul cu orice preț. Unul a cărui atitudine, mod și stil de viață sunt în sine scandaloase. Îl ții în centrul atenției prin toate mijloacele pe care influența, banii și puterea le pot oferi. Odată ce acest grup a căpătat notorietate aduci în prim plan în numele egalității tot ceea ce poate fi numit valoare, apoi lași acest "ansamblu" infam să se manifeste in voie.
Rezultatele sunt  previzibile. Degradarea și târârea în noroi a unor teme importante din discursul public. O întreagă cultură a politeții, a bunelor maniere și a bunului simț aruncată în derizoriu. Alterarea sensurilor cuvintelor (și a valorilor asociate cu ele) prin utilizarea lor abuzivă în dezbateri abjecte presărate cu atacuri la persoană, limbaj obscen și insinuări scabroase.
Suprimarea libertătii cuvântului, de opinie și a expresiei nu e departe. Acestea vor fi înlocuite de grija noastră permanentă, izvorată din frică, de a nu-i supăra pe acești indivizi hipersensibili, extrem de irascibili și gata în permanență de victimizare pentru ce n-au reușit cu scandalul. La final, dupa ce au obținut în acest mod puterea, anularea de facto prin legislație a diversității și impunerea unor reguli arbitrare și discreționare care să îi favorizeze în toate modurile.
Am vorbit despre nihilism. O să încerc să așez problema și în alt mod, mai simplu de înțeles.Nu e nevoie de un discurs special, inteligent, coerent și argumentat pentru a nega valorile. Prezența unui clown care iși face meseria la o adunare serioasă aruncă orice discuție purtată acolo în derizoriu. Nu poți avea un discurs credibil dacă stilul și condițiile în care o faci nu este adaptat demersului tău. Evident, nu e greu să devii tu insuți o unealta eficientă pentru negarea unei valori. O vanitate, un viciu, o slăbiciune pentru ceva ori altceva, sau doar propria inconsecvență pot compromite ce încerci să aperi. Media ne-a învățat cu asta. Ce cred că face lucrurile deosebite acum, e scara la care se petrece această acțiune distructivă. Și deloc de neglijat - voința lipsită de minte care o animă.
E de prisos să spun că diversitatea stă alături de cei care au valori diferite dar reușesc să se înțeleagă. Ori, viziunea politică a acestor indivizi este vădit tiranică. Nu acceptă nici o altă opinie decât cea susținută de ei, terfelirea convingerilor celorlalti, lipirea de etichete infamante, victimizarea manipulatoare cu scopul obținerii puterii sunt practici obișnuite.
Discriminarea apoi. O utilizare perversă pentru un cuvânt delicat. Discriminare ar însemna în mod implicit acceptarea diversității. Nu poți discrimina decât dacă ești conștient de diversitate. Iar a discrimina face parte din procesul  obișnuit pe care orice alegere raționala îl parcurge. Printr-un truc propagandistic discriminare a ajuns sinonim cu prigonire. Campania purtată în această direcție nu va duce totuși la ștergerea diferențelor dintre șobolani și lebede, dar poate însemna scandal pentru nefericiții care le observă.
Toleranța. Ultimul, dar nu cel din urmă. Cât de toleranți sunt ăștia cu tot ce-i altfel decât ei se poate ușor verifica. E de ajuns să-i contrazici.
Întrebarea legitimă ce poate apărea după citirea acestor rânduri este desigur, cine face asta și de ce? Cel mai ușor răspuns este evident - cel care plătește. Motivația reală ar sta probabil bine pitită în firea omului cu banii. Dar mi-e tare greu să cred că răspunsul este atat de simplu. Dacă mi-aș dori să fac rău m-aș ascunde bine.
Textul de mai sus nu este o încercare de a minimaliza încercările prin care au trecut cei ce s-au simțit cu adevărat persecutați din felurite motive. Am pornit de la ideea că egalitatea noastră ca cetățeni este ceva de la sine înțeles. Nu cred însă că putem scăpa de discriminare. Nici chiar dacă vom fi cu toții identici.

Despre cuvinte

Am tot amânat nota pe care urmează sa o scriu. Am considerat în permanență că nu e împlinit gândul pentru a prinde o formă coerentă. Am crezut că ar trebui să aflu mai multe înainte de a scrie, că ideea de la care am pornit e incompletă și informă. De ce am decis totuși să mă apuc de lucru? Pentru că, chiar dacă părerile mele sunt în continuare confuze, nelămurite și greu de articulat, am impresia într-un fel tot atât de neclar, că ceea ce vreau să spun se cere cumva spus. Că dacă mai amân mult dispare totul, chiar si dilemele. Că dacă e măcar un om interesat undeva acolo, atunci merită să i-o spun lui sau ei în speranța că ii va folosi la ceva. Concluziile la care am ajuns pâna acum sunt destul de simple totuși.
Într-o notă anterioară vorbeam despre cuvinte care "au făcut carieră". Adică au devenit extrem de populare, atât de populare încât nici nu cred că mai au sensul pe care l-au avut inițial, sau că mai au în fapt vreo noima. La unele dintre acestea am și eu de gând să mă refer în continuare.
Nu o să vorbesc despre etimologie, cel puțin nu aici. Oricum astăzi genul acesta de informație este foarte ușor accesibil.Nu mă interesează deci originea cuvintelor, ci ceea ce ele au devenit după ce și-au întins tentaculele în imaginarul colectiv.
O să atac doar câteva, în mai multe note separate pentru fiecare cuvânt în parte, încercând să pun în fața cititorului acele piese din puzzle pe baza cărora se poate alcătui apoi un întreg tablou.
Primul într-o ordine abjecta a nocivității este cu siguranță cuvântul SEX.
Nu știu exact când anume a început să capete dimensiuni această vorbă ustensilă. Probabil, ca sursa multor rele care ne încearcă de prea multă vreme, a ieșit in fața gângav și pipernicit undeva prin aiuritul secol 19.
Totuși, fără să îi urmăresc după "criterii științifice" traiectoria, cred că a început sa se umfle pe la jumătatea secolului trecut. Susținut desigur de "științe exacte" precum psihologia și psihiatria, acest cuvânt fără identitate a căpătat un iz discret de respectabilitate. Era intreținut și de doctori cu barbișon, halat și ochelari pe nas, cu opere vaste, care puteau să iți recite dicționare pe de rost și duceau o viață respectabilă de asceți ai "științei".Ținut în brațe apoi de epigonii acestora care nu mai erau nici asceți nici etici dar aveau cu siguranță buzunarul mult mai plin, cuvântul a continuat să crească . Ca un cal troian, sau, mai actual, ca un virus troian, a reușit să strice și să spurce tot ce se făcuse bun pana la apariția lui. Strecurat deci în conștiința publică de către oameni respectabili, cu CV-uri impresionante, trecut pe nesimțite în grija unor indivizi cu moralitate îndoielnică dar cu toate aparențele la zi, a intrat spre final, cu acordul tacit al tuturor se pare, pe mâna unor ființe pe care iadul ni le-a dăruit cu generozitatea-i caracteristică. În folosința lor, acest cuvânt fără importanță pentru o lume întreagă la minte și la suflet, a devenit ceea ce este astăzi. SEX, așa cum spuneam, nu mai este un simplu cuvânt. E acel instrument pâlnie, prin care ni se toarnă în continuu în minte si suflet acele idei conform cărora nimic nu mai contează atâta vreme cât ne urmam poftele cele mai abjecte în mod organizat, disciplinat și păstrând aparențele...că dacă ne lăsăm libere instinctele barbare totul e justificat. Iar dacă o facem cu toții, sau în cât mai mare număr, acel "orice" mizerabil pe care il practicăm va deveni si normal.
Pus de la o vreme pe pilot automat, acest cuvânt impersonal secera și culege de ani buni multe din cele ce s-ar fi cuvenit raiului. Îl rog pe cititorul meu imaginar, dacă a ajuns cu lectura pâna în acest punct, să accepte măcar din politețe și existența raiului.

PS
Poate că înainte de a deveni cu toții medici fără voie si fără diplomă, ar fi interesant să mai "explorăm" în privințele ce țin de intimitate și alte opțiuni. Putem să ne alegem în fond rolul pe care ni-l dorim și care ni se potrivește cel mai bine. Totuși, orice rol am juca, ar trebui să nu uitam că în vremuri mai elegante decât cele de acum, era important sa fii domn sau doamnă. Caci și porcii fac SEX.