Citind presa am observat sa se vorbeste despre stanga si dreapta politica, foarte putin sau absolut deloc despre ceea ce ar trebui sa fie centrul in politica. Inainte de a ma lansa in aceasta discutie, trebuie sa vorbesc un pic despre calificarile mele de comentator politic. Acestea sunt aproape nule. Am urmarit discutiile dupa revolutie vreme de 23 de ani si comentariile din presa, plus cateva lecturi mai mult ori mai putin asimilate. Deasemenea am fost atent la comentariile, sau atitudinile luate de personalitati publice marcante intr-o situatie sau alta, ori de oamenii politici in aceleasi situatii. Chiar si ca observator neatent, nu e probabil greu sa-ti formezi o opinie, si in cazul alegerilor, sa optezi pentru o directie sau alta, pentru un tip de proiect ori pentru altul. Nu ma recomand deci ca o voce avizata ce merita consultata in aceste privinte. Se naste desigur intrebarea de ce imi exprim opiniile atunci ?
Raspunsul e ceva mai complicat. Pentru a explica aceasta o sa apelez la un exemplu de cu totul alta natura decat politica. Anume desenul.
Am terminat o scoala de arte in care am invatat sa desenez corect. Asta am observat ca te poate invata scoala, si m-am abandonat acestui tip de exercitiu ceva vreme. Dupa niste ani de liceu si cateva luni de pregatire cu un profesor particular reuseam, daca ma puneam in fata unei naturi statice, sa redau corect si cat de cat interesant niste obiecte simple pentru orice privitor interesat. Mai tarziu am fost tarat prin diferite locuri si intamplari, si aceasta experienta se pare ca mi-a folosit doar ca un fel de autodisciplina. Am putut sa o folosesc apoi si in alte domenii indepartate de studiul naturii prin desen.
Ce am reusit insa sa invat bine, a fost obisnuinta de a deosebi un desen facut de un amator de cel facut de un profesionist. Daca studiezi desenul observi ca toate lucrurile in natura urmeaza anumite tipare. In primele lectii de desen inveti sa reduci ceea ce desenezi la forme simple, geometrice. Daca desenezi spre exemplu o para te uiti la ea ca la un trunchi de con asezat pe o sfera deformata. Restul sunt amanunte care se supun acelorasi reguli.
Un om obisnuit care se aseaza sa deseneze o para nu stie toate acestea. Nu stie in fapt nimic. Dar daca il rogi sa faca acest exercitiu pentru tine va desena para asa cum o vede. Va incerca sa-ti explice tie ca privitor, cum poate, prin desen, ca el a vazut o para.
Cel mai utilizat de catre amatori este conturul. Cand vei privi opera lui de arta vei vedea deci o linie stangace ce poate aminti la sfarsit si de o para, dar si de o palnie sau un cos cu rufe.
Deosebirea dintre amator si profesionist este deci cunoasterea. Indraznesc sa cred ca acelasi principiu se aplica in multe domenii, inclusiv in politica.
Respectand paralela trasata intre comentariul politic si desen, mai precis de ce imi dau cu parerea in domenii pe care nu le cunosc, as aduce ca argument pictura naiva. Le Douanier Rousseau este probabil cel mai cunoscut exponent al lucrului pe care vreau sa-l expun. Acest pictor nu incerca sa reproduca natura asa cum un profesionist ar fi facut-o, ci doar proiecta lumea lui prin desen si culoare simplificand-o pana la formele ei esentiale. Animatorii secolului trecut cred ca s-au folosit de drumurile deschise de el facand personaje pe care astazi le iubim cu totii. Sau macar unii dintre noi.
In acel gen de situatie socotesc si eu ca ma aflu. Opiniile mele nu sunt o relatare fidela a naturii ci doar o proiectie a gandurilor mele despre acest subiect. Pot fi interesante prin naivitatea lor, iar leii, tigrii sau rechinii ce se vantura nestingheriti pe ecranele televizoarelor sau maraie la tine din presa scrisa ori de pe siteurile ce internetul le ofera cu generozitate pot deveni si ele niste creaturi simpatice sau imposibil a mai putea inspaimanta pe cineva datorita modului in care sunt tratate.Iar in cazul in care efortul meu de a scrie pare alambicat ori de-a dreptul imbecil pot parasi pagina oricand.
Revenind la politica, la stanga, dreapta un centru care nu exista si la un talmes balmes care nu mai are nici directie nici identitate simt nevoia, cu ocazia unui protest inca pasnic ce se deruleaza in aceste zile printre noi si sub ochii nostri sa spun si eu cateva lucruri.
E total ridicol sa mai vorbesti zilele acestea despre stanga dreapta si despre centru in politica. Este vorba cred, despre oameni care slujesc interese, despre idealisti si despre naivi.
Spre exemplu, sa zicem ca te declari de dreapta, extrema dreapta, si sprijini interesele corporatiilor crezand sincer ca ele vor salva lumea sau macar o parte din ea. Si te apuci si scrii pe tema asta, te agiti, ii mai gasesti si pe altii ca tine faceti un grup si aparati interesele corporatiilor. Nu al uneia anume ci al tuturor corporatiilor de acum si din toate timpurile.
Apoi afli ca o corporatie vorbeste cu un guvern, legislatia se ajusteaza rapid si expropierile devin legale. Daca casa ta se afla spre exemplu pe o mina de argint maine armata personala a corporatiei te va da afara din casa, va lua tot ce ai si va sapa acolo luand tot argintul, lasand si coruptilor un viitor loc undeva.
Una din valorile esentiale ale dreptei politice este proprietatea. Deci te vei trezi brusc, ca om care loveste cu dreapta ca tocmai ai incasat o stanga. Poti desigur sa devii moderat (daca inca mai speri sa aduci vreun bine lumii in care traiesti) si sa incepi sa aperi clasa de mijloc. Sa lasi extrema stanga comunista sa se exprime social prin corporatii si afacerile lor oneroase cu guvernele corupte si incompetente. Dar vei descoperi cu stupoare ca nu exista nici o forta in societate, politica sau de alta natura care sa apere interesele clasei de mijloc. A micilor intreprinzatori, a afacerilor mici, a serviciilor. Sau poate vei deveni un vrednic aparator al angajatilor corporatiilor, cei care mor de epuizare in permanenta competitie cu proprii colegi de munca.
Mai exista si varianta de stanga a protestului. Dar cum sa protestezi alaturi de oameni pentru care proprietatea e un moft si viitorul in conceptia lor e o lume in care se imparte totul de buna voie.(mai putin necazurile si boala, cu astea te poti desfata in singuratate). Deci te vei trezi in aceiasi barca in care ai fost la inceput. Iar daca ai vandut tot ca sa traiesti in natura, si sub patul tau sta un zacamant de ...aur... poti sa ai surpriza sa ajungi in piata ca protestatar voluntar in toate zilele si orele saptamanii.
Tot la stanga, zic unii, ar mai fi si ecologistii. Evident o directie buna in orice timp si spatiu dar cum ramane cu proprietatea? Cum sa bagi pe agenda lor de lucru ceva ce pe ei nu-i priveste. Evident mediul e extraordinar de important pentru ca de el depindem toti. Si daca ai un fumator in incapere, fie el desprins din Dosarele X, fie din reclamele la Marlboro e totuna. Dar lucrurile se leaga. Si poate parea greu sa unesti atatea curente de gandire pentru un obiectiv comun, dar s-au vazut si lucruri mai de mirare decat acesta.
Si aici ma intorc la ce incercam sa spun mai sus.Daca nu mai exista orientari politice atunci ce mai exista?
Oameni care slujesc interese, idealisti si naivi.
Oamenii care slujesc interese castiga bine, fac lucrurile in mod profesionist, muncesc pana crapa, (scuzata sa-mi fie expresia) si la sfarsit or sa roada un ciolan pe undeva, cui ii mai pasa unde.
Idealistii or sa lupte pe branci aruncandu-si toate resursele in lupta in mod dezinteresat. Asa au facut intotdeauna si probabil la fel vor face si de acum incolo. Daca au fost suficient de vizibili li se va inalta si o statuie. Sau nume de strada. Indiferent ce-au realizat.
Naivii? E cea mai larga categorie si ne include pe toti. Evident cu grade de vinovatie din ce in ce mai mari, cu cat te apropii de varful ierarhiei.
No comments:
Post a Comment