Nimic despre manipulare

Vorbeam in urma cu ceva de timp despre presa . Stam cu ea si in universul creat de ea, traim cu vesti de toate felurile unde mariri de taxe se amesteca obscen cu povesti despre vedete si crime abominabile ori accidente . Daca am aseza o zi intreaga de activitate mediatica pe o unica pagina de carte, si am incerca sa citim printre randuri, am observa poate descrierea unui "zeu" intangibil, oribil, abject, violent, pervers, lacom si nebun. "Zeu" ce se shimonoseste la noi de pe piedestalul pe care il tinem asezat, si la care suntem mai mult ori mai putin siliti sa ne uitam zilnic.
Departe de mine gandul sa culpabilizez presa sau jurnalistii . Nu cred ca daca privim presa de acum o suta de ani gasim alta "divinitate". As avea de mentionat totusi cateva lucruri ce sunt legate de locul ce ne procura "si" informatiile necesare unei vieti obisnuite.
Urmarind cu atentie unele stiri am ajuns la concluzia ca exista un fel de tipar . Nu ma refer la sabloanele jurnalistice obisnuite ce nu au in sine nimic anormal. Ma refer la acele stiri din care presa face evenimente si alege sa le prezinte in mod repetat. Asemenea unei campanii publicitare.
Dar daca in cazul unei campanii publicitare lucrurile sunt cel putin in aparenta clare, ni se recomanda in toate felurile sa cumparam obiecte sau servicii, totul se face transparent, in cazurile despre care vreau sa vorbesc lucrurile stau altfel. Totul pare clar, dar oare chiar este? Oare ce "ne-au vandut"?
Asta e destul de usor de aflat . Daca ai inceput sa iubesti cainii vagabonzi sau sa-i urasti peste masura, daca dintr-un "pasnic" socialist ai devenit un rasist feroce, daca ai inceput sa semnezi cu entuziasm petitii anticlericale, daca politicienii iti par singurii vinovati de "dezastrul" din societate si ai impresia permanenta ca traiesti intr-un dezastru, daca ti-e frica de sfarsitul lumii mai mult decat de a cadea intr-o groapa, atunci cu siguranta ai luat un produs din media fara voia ta, si il utilizezi zilnic cu convingere si aplomb. Lista de "produse" o puteti continua dumneavoastra, analizanadu-va atent sentimentele si reactiile, apoi gandindu-va bine de unde v-ati ales cu ele.
Nu vreau totusi sa fac din manipulare obiectul acestei note.  A semna petitii, a vorbi despre apocalipsa mayasa sau a dona bani pentru firmele de ecarisaj nu constituie acte ilegale . Despre moralitatea multora se poate vorbi oricat, dar in principiu daca ai un set de valori si o gandire asezata pe ratiune si logica toate astea nu te vor afecta prea mult probabil.
Ce nu se mai potriveste cu ceea ce ne-am obisnuit deja, sunt intamplarile extrem de violente, uneori crime, alteori accidente, alteori la limita dintre cele doua . Acestea pot fi dealtfel puse sub observatie de catre orice om cu preocupare pentru propria sanatate mintala . As atrage atentia asupra catorva.
1. Majoritatea par desprinse din scenariul unui film . Intamplarile ce au avut loc par bine aranjate pentru a servi unui scop. Au o multime de detalii iar investigatiile ulterioare nu fac decat sa completeze o imagine suspect de coerenta. La sfarsit stii sigur ca s-a intamplat asa, ca in sala de cinema. Toate astea ma duc cu gandul la faptul ca avem in spatele fiecarei intamplari de acest fel si un scenarist, si de ce nu o intreaga echipa care a pregatit "evenimentul" cu minutiozitate. Povesti prea bine alcatuite pentru a mai crede in autenticitatea lor. S-au intamplat intr-adevar, dar nu este nimic firesc in acea intamplare.
2. Se produc in momente bine alese . Ori in cazul vreunei exploatari ce va polua mediul, ori in pragul unei campanii electorale, ori pentru a masca modificari legislative ce incalca grav constitutia ori drepturile omului, sau cine mai stie ce. De fiecare data cand un astfel de lucru apare pe scena publica e bine sa cauti si o nota mica la subsolul unui ziar ce vorbeste de vreun proces deloc rasunator dar foarte important, o noua taxa abuziva, sau lucruri foarte grave, prezentate marunt, de care nu ai cum sa stii nimic exact.
3. Dupa terminarea "campaniei" toata lumea e ferm convinsa convinsa de ceva . Nu e nici cea mai vaga urma de indoiala ca lucrurile stau altfel decat au fost expuse. Doar s-a intamplat, nu-i asa? Apoi nu mai vorbesti cu oameni rationali, civilizati, normali la minte si capabili de decizii personale autonome, ci cu armate de indivizi gata sa atace, pe deplin convinse ca dreptatea e de partea lor si numai a lor.
Sunt absolut convins si eu la randul meu ca lista de ciudatenii este extrem de lunga, iar abjectia persoanelor ce pun toate acestea in miscare e exact asa cum o vedem. Probabil totul se intampla  in slujba "unui scop inalt" cum ni s-a repetat tot secolul trecut. Sper ca cei catarati pe acest "scop inalt" sa cada de acolo printre noi, sa le vedem si noi mutrele. Nu doar papusa scarboasa a zeului pocit pe care o agita zilnic in fata unui public care nu isi mai cunoaste identitatea si interesele.
Cum poate regiza cineva atat de minutios niste intamplari cat se poate de reale, este greu de spus . Folosim zilnic calculatoare, televizoare si telefoane mobile . Daca ar fi insa sa vorbim despre felul in care functioneaza probabil ca nu am reusi sa alcatuim mai mult de cateva propozitii.
La modul general vorbim desigur despre cunoastere. Oameni extrem de bine pregatiti, cu bugete nelimitate, acces la informatiile de care au nevoie si motivati ca T-1000.
Nu sunt un adept al teoriilor conspirationiste insa trebuie sa fii extrem de naiv sa-ti imaginezi ca nu exista conspiratii . Atata timp cat exista interese, lipsa de scrupule sau moralitate, cunoastere pusa in slujba nebuniei, si de ce nu - pura rautate, vor exista si conspiratii.
Voi fi intrebat desigur de ce scriu toate astea . Nu am talent la scris, nu sunt jurnalist de investigatie,  nu fac parte din vreun serviciu secret, nu sunt politician sau cu interese politice si nu am nici o legatura cu filosofia. Nu am nimic de profitat de pe urma gandurilor mele expuse public, dimpotriva, am totul de pierdut . E o intrebare la care mi-e greu sa raspund si sincer si in mod ipocrit. Tot ce as spune in acest moment s-ar putea dovedi fals, chiar daca ar fi ceea ce cred .
Totusi daca raspunsul e usor de citit printre randuri, iar fraza ce rasare o vezi prin benzile desenate ortografiata cam asa @^&*$$#@#$@@, atunci e bine. Exact asta am si vrut sa spun. Daca e altceva, si chiar imi doresc sa schimb lumea, sa o fac mai buna, atunci e foarte grav. Oamenii de teapa mea o sfarsesc prost, refuzand sistematic si prosteste tot ce e bun in viata, iar lumea o va duce mai rau tocmai datorita lor. Asa ca recomand oricarui cititor al notelor mele sa le priveasca cu spirit critic si sa le compare tot timpul cu ceea ce poate verifica.

Vesnica invechire

Ma intrebam cat de mult rau fac cliseele . Sau cat de mult bine ?
Nu prea am raspunsuri la astea . Si oricum e prea general pusa problema . Asa ca o sa discut un caz particular, sa incerc sa-l lamuresc pe acesta, multumindu-ma deocamdata cu atat.
Nu stiu daca putem trai fara clisee. Ne formam o imagine despre un lucru si il lasam acolo fara sa ne mai ocupam de el . Asa raman instantaneele cu oamenii ce-i intalnim, cu locul de munca, cu literatura, poezia, televiziunea sau orice altceva. Pana la urma avem mintea formata pentru clisee . Cum ar fi sa verificam de fiecare data, fiecare parere pe care o avem despre un lucru? In primul rand ar fi imposibil, nu avem capacitatea mentala si timpul necesare pentru asta, apoi ar fi inutil . Da, am vazut un lucru, mi-am format o parere, ce rost are sa revin asupra lui? Stiu ca e acolo undeva in mintea mea, are o eticheta, am un anume mod de a ma raporta la el deci povestea e incheiata . Oare asa sa stea lucrurile?
Ideologiile lanseaza tipare de gandire . Traind in comunism am avut in permanenta de-a face doar cu clisee . Intelectualii, oamenii muncii, intelegerea intre popoare, bunastarea materiala, lupta de clasa, toate erau doar clisee tampite . Nu rezolvau nimic, dar nici prea mult rau nu faceau . Stateau ca panzele de paianjen in casa parasita si nu suparau pe nimeni. Apoi lumea s-a schimbat brusc si poate ca toate temele invechite ar fi trebuit supuse atentiei si denuntate ca falsuri . Cu sensul ca sunt lucruri in care nu poti crede, ca nu folosesc la nimic, doar ne incurca in a privi lumea noua ce se se naste zilnic sub privirea noastra . Nimeni nu le-a distrus, cel putin nu a facut-o cu suficienta convingere, asa ca spanzura inca prosteste in gandirea comuna, otravindu-ne viata, punand semnul egal intre mere si gutui, intre pesti si camile, intre nuferi si ciuperci.
Spre exemplu prostia de a imparti oamenii in categorii . La stilul comunist . Oamenii muncii, intelectualii, artistii, etc.
La o superficiala analiza logica oameni ai muncii sunt toti . Si intelectualii si muncitorii, si artistii, si profesorii. Toti isi castiga existenta prin munca . Doar ca fiecare are rolul sau in orice societate obisnuita . Anumite indeletniciri, toate folositoare lumii in care traim, cer munca fizica, altele munca intelectuala...altele doar contemplatie si iubire . Doar daca ai de gand sa-i pui sa se bata intre ei e foarte utila impartirea . Altminteri e vorba de cuvinte pe care le gasesti in dictionar.
Ce inseamna pana la urma un intelectual? Nu o sa pun definitia de dictionar aici, astazi e foarte usor pentru oricine sa caute si sa afle. Pentru gandirea comunista un intelectual e probabil un scriitor, un filosof, un ganditor, un profesor . Evident, astazi aceste indeletniciri nu mai fac prea multe parale, deci pana la urma, un intelectual care nu are solide abilitati manageriale sfarseste precum artistul foamei al lui Kafka .
Revin la o scurta enumerare a ceea ce poate fi definit drept intelectual. Un traducator priceput este cu siguranta un intelectual. Un scriitor la fel . Un specialist in istoria evului mediu la fel . Un editorialist? Un filosof? Un pictor? Oare au toti oamenii acestia cu ocupatii intelectuale, ce isi castiga existenta de pe urma acestor preocupari, o "constiinta de clasa"?
In opinia mea sunt doar individualitati ce stau sub umbrela plina de gauri a unui tipar idiot .
Sau poate ca nu sunt de fapt decat oameni ai muncii, urmand logica comunista, ce se zbat din greu sa traiasca mai ales in aceasta trista perioada, cand omul de grota topaie pe ritmuri tribale ocupand cu nesimtire scena publica.
Uneori ma intreb daca nu cumva un intelectual este doar un om binecrescut si politicos, un om care intelege buna crestere si politetea la adevarata lor valoare si le aplica in viata de zi cu zi incarcand si lumea din jurul sau cu discretie si amabilitate . Evident am lansat si eu un cliseu.
Daca privesti in istorie vei remarca si nenumarate cazuri de intelectuali ce si-au petrecut viata aventuros, unii dintre ei au luptat in razboaie, altii si-au purtat propriile lupte pictand, scriind, sau straduindu-se sa distruga clisee ce le pareau prostesti, in vreme ce toti cei din jurul lor luptau din greu sa le pastreze. Iar scrierile lor sunt departe de ceea ce s-ar putea numi un etalon de politete si amabilitate .
Oare impartind oamenii in categorii, si stabilind tipare ireductibile nu ii inchidem in temnita imaginii pe care ne-am facut-o despre ei, uitandu-i acolo plini de lacrimi si suferinta? Uitand ca inainte de a fi devenit imaginile strambe din mintea noastra si-au inceput drumul in viata ca oameni?
Nu cred ca toate sabloanele sunt prostii . Unele au radacini adanci in normalitate si nu are rost sa le pui la incercare . Dar altele devin inutile si ne incurca foarte tare in efortul de adaptare la o lume in vesnica miscare. Iar observandu-le pe cele nocive si inlocuindu-le cu o imagine mai adecvata prezentului,  poate fi de un folos real celor ce au de gand sa renunte la ochelarii de cal ce insotesc uneori cararile pe care o apuca.

http://www.deviantart.com/art/Everybody-Comes-to-Ricks-double-splash-page-346488437

Ofensa

Cateva lecturi si un fel de curent de opinie ce pare a se dezvolta nestingherit de ceva vreme m-au facut sa imi pun cateva intrebari destul de naïve cred eu . Naive pentru ca am mari indoieli ca le-ar putea lua cineva in serios . Totusi am decis sa fac publica preocuparea mea fata de acest subiect in speranta ca se vor gasi si alti naivi ca mine ce si-au pus aceasta intrebare, iar simplul fapt de a ridica chestiunea le-ar putea fi de folos ferindu-i astfel de un timp pierdut prosteste .
In ce masura ideile pot face rau ? Ridic aceasta problema dintr-un motiv destul de simplu . Am credinta ca ideile in sine nu fac nici un rau . Raul imi pare ca vine din folosinta acestora . O idee, fie ea tampita sau abjecta, ori frumoasa, sublima si inaltatoare ramane doar o idee . Evident ca abject fiind vei simti poate nevoia sa te feresti a folosi idei sublime si inaltatoare indiferent de scop. Folosirea acestora ti-ar diminua prestigiul de ticalos si ar putea sa-ti modifice destinul construit cu grija printre nemernici . Deasemenea frumos, inaltator si sublim fiind, nu vei putea folosi idei abjecte, pentru ca ele nu si-ar gasi locul in ordinea perfecta ce iti alcatuieste fiinta. Nu cred totusi ca sunt eu demn sa potrivesc lucrurile dupa astfel de masura asa ca o sa revin la idei.
Daca spre exemplu fac un enunt prin care spun ca ofensa e un lucru rau, se gaseste apoi un om fara prea multa minte care decide ca ofensele si ofensa trebuiesc inlaturate din viata oamenilor si condamnate ferm, e foarte posibil sa ajung intr-o lume abjecta unde toti se simt ofensati de orice, o lume pusa pe cearta in permanenta. Primii si cei mai energici in procesul distrugerii acestei idei ar fi chiar aceia ce vor avea de profitat de de pe urma ei . A ofensa pe cineva este cu adevarat un lucru ce poate fi considerat rau . Insa te poti simti ofensat de orice . Inclusiv de mesaje ce nu ti-au fost adresate tie niciodata . Mii de constructii perfect rationale si logice se pot aseza pe acest enunt, mii de categorii de oameni pot deveni brusc ofensate si mii de oameni ce n-au gresit cu nimic - ofensatori .
 Astfel o idee ce parea nobila si buna in momentul enuntarii sale, ajunsa ca obiect de folosinta in slujba nebuniei omenesti, devine si ea urata si greu de suportat . Poti sa omori o musca folosind glastra de pe masuta dar destinatia unei glastre va fi aceea de a infrumuseta o locuinta si a pastra in ea pentru o vreme flori . As putea ajunge la concluzia ca nu ideile sunt cele ce fac rau ci intentiile care le pun in miscare . Dar dupa ce am scris aici, si pentru ca nu imi doresc sa ajung victima unei glastre, inchei nota fara sa trag vreo concluzie .

Piramida

Cercul amanase de multa vreme discutia cu patratul.Dar nu a mai putut rezista si intr-o zi, cand l-a vazut mai relaxat s-a dus de-a rostogolul drept la el.
-Stii bine despre ce vreau sa-ti vorbesc - spuse cercul uitandu-se drept la colturile patratului. Despre problema celor 360.
-Patratul se intoarse spre cerc si raspunse laconic: 90, 90, 90, 90.
O dreapta care trecea pe acolo in drum spre un punct se opri pentru putin sa priveasca discutia, apoi, fara sa-si exprime parerea, isi vazu mai departe de drum.
Triunghiul insa pricepuse despre ce se vorbeste si facea fete - fete.

Probabil ultima nota despre intimitate

Promiteam intr-unul din posturile anterioare sa imi intorc atentia asupra acelei categorii de oameni lipsiti de educatie pregatiti in orice moment sa savarseasca raul, pandind in permanenta pentru a gasi o slabiciune si a o folosi, lipsiti complet de scrupule si gata sa atace, adeseori fara nici un motiv. Masa de manevra usor de utilizat de catre oameni la fel de perversi insa cu mult mai abili si inteligenti, care se amuza de raul facut lasandu-le lor de platit toate oalele sparte.
Evident ca sa ai acces la informatiile intime despre cineva nu trebuie sa fii inteligent.Poti fi oricat de imbecil. Ai nevoie doar de un microfon bine ascuns, sau mai nou o camera de luat vederi ori de mai multe plasate in locurile pe care le socotesti interesante. Partea inteligenta apare atunci cand folosesti impotriva cuiva tot ceea ce stii despre el, tot ceea ce ai inregistrat. Atunci intr-adevar trebuie sa fii foarte abil ca sa nu fii prins cu ratul in troaca cu laturi.
Dar sa revin la acea categorie de indivizi despre care am vorbit la inceput, care se pare ca sta in centrul atentiei de la o vreme incoace. De ce spun asta? E suficient sa urmaresti cateva "shouri" tv, sa rasfoiesti cateva tabloide ca sa vezi imediat cui se adreseaza. Ele vorbesc pe sleau fufei, mitocanului in maieu si izmene care poate sa-si arunce mucii cu degetele cale de trei metri, a boarfei in halat care injura marinareste la usa blocului, a toapei pentru care scandalul e mod de viata, ori pur si simplu oamenilor pentru care legile sunt facultative pana ajung in spatele gratiilor. Nu as vrea sa fiu inteles gresit. Atata timp cat acesti oameni traiesc in lumea lor, nu isi fac rau decat lor cu o perseverenta demna de un scop mai bun.
E usor de banuit ce se intampla insa cand acestora li se serveste pe tava viata ta intima de catre cel sau cei care iti pandesc fiecare vorba si fiecare miscare. Mai ales cand cea mai mare parte a presei li se adreseaza lor, si isi imagineaza ca au dreptul sa judece si sa dea verdicte . Evident ca fufa, mitocanul, boarfa, toapa ori puscariasul sunt doar unelte foarte eficiente si lipsite total de discernamant. Intr-o lume normala sunt oameni la periferia societatii care se dau singuri ca exemplu pentru un stil de viata de nedorit. Si ei stiu asta la fel de bine ca si restul lumii.
Nu vreau sa fiu inteles gresit. Nu sunt nascut cu titluri nobiliare. Am crescut si am trait in mahala si ii cunosc pe acesti oameni .Si eu ma scobesc in nas, daca sunt provocat la cearta am si eu o fufa in mine care nu mai tine seama de bruma de educatie pe care-o am, prin casa umblu in tricou cu burta, am invatat de la unii dintre ei sa injur eficient si sa porcesc lucrurile importante pentru altul daca sunt atacat. Stiu si oleaca de bataie si adeseori toapele imi par irezistibile. Am facut din ei obiectul acestei note doar in contextul discutiei despre violarea intimitatii. A folosirii acestor oameni de catre ticalosi abili pentru care tehnica moderna este cum era bata pentru omul cavernelor.

Cartoforie

Zilele astea am inceput sa imi pun o problema pe care orice om si-o pune probabil la un anumit moment in viata lui . Daca iubesc oamenii sau nu . De regula e un soi de sentiment difuz creat de cultura europeana, care, in pofida a ceea ce simti in mod natural, tinde sa-ti controleze viata . Se presupune ca trebuie sa-ti iubesti semenii . Este porunca divina . Dar ce faci cand resursele de iubire seaca? Sa minti? Sa te prefaci ca ii iubesti cand singurul lucru pe care ti-l inspira e doar o greata profunda si dorinta de a evita orice contact cu ei?

Nu o sa insist asupra motivelor care m-au facut sa ma gandesc la asta . Sunt personale si vorbind despre ele nu ar sluji la nimic . Despre ce simt nevoia insa sa vorbesc este sentimentul de dispret si dezgust pe care oamenii au inceput sa il trezeasca in mine . De la o vreme ii privesc ca pe niste anomalii ale realitatii si uneori imi doresc sa ma fi nascut broasca raioasa, sa fi fost un bolovan sau o baltoaca . Orice altceva afara de om . Mi-e rusine ca fac parte din aceasta specie odioasa care spurca tot ce atinge, suprasaturata de violenta, ura, dorinta de razbunare, obsesii sexuale, prefacatorie, cabotinism, ipocrizie, vanitate si stupiditate . Mi-e ingrozitor de rusine ca sunt om .

Poate ca fiecare detine ceva pentru care merita sa fie iubit . Dar ce faci cand nu mai poti vedea acea raza de lumina pe care ar trebui sa o purtam cu totii in noi? Ce faci cand te trezesti in bezna totala si in orice directie ai merge gasesti doar neant?

Evident eu sunt anomalia . Si daca nu imi pot respecta obligatia de a iubi pot sa ma duc dracului in fond . Pentru oamenii ca mine acolo este locul potrivit . Dar ma intreb cum o sa deosebesc iadul de realitatea in care traiesc acum ? Oare iadul inseamna doar tortura, chin, scrasnetul dintilor sau toate astea nu sunt de fapt decat manifestarile firesti ale oamenilor care nu mai pot iubi? Si de fapt asta este lucrul cu adevarat important?

Evident oamenii au ramas la fel . Nu sunt nici mai buni nici mai rai ca altadata . Ce incepe sa se stinga treptat este dragostea pentru mine insumi . Nu in ei dispare lumina ci in mine .

Cateodata imi amintesc de cartile citite sau de muzica si imi spun ca si cei care au facut lucrurile astea au fost tot oameni si revin la ganduri mai bune . Dar e suficient sa deschid o carte de istorie ca sa imi dau seama ca nu exista nici o speranta . Oare a existat vreodata o lume cu adevarat buna?

Controversa

In urma unei  discutii cu un amic am ramas preocupat de o chestiune . Nu mai tin minte de la ce pornise controversa exact . Cred ca imi manifestasem  prea deschis admiratia fata de un desenator de banda desenata, admiratie pe care am pastrat-o multa vreme. Am facut copii dupa desenele lui , m-am straduit sa-i inteleg stilul si sa preiau de acolo ce mi-a parut de folosit si in lucrarile mele, altfel spus, m-a influentat cred eu, destul de mult  . Privind cu atentie la ceea ce fac acum observ insa ca nu am pastrat mare lucru . El aprecia punctul si ii dadea o valoare speciala in lucrarile sale, ori eu astazi, in putinele desene pe care le mai fac, nu acord nici o atentie acestei unelte .
Revenind la discutie imi aduc aminte ca, manifestandu-mi prea deschis aprecierea fata de acest artist, am generat in interlocutorul meu o reactie de respingere, poate din principiu, poate din orgoliu sau cine mai stie de ce, si mi-a spus ca individul nu depaseste ca nivel un student la arte din anul intai . Era evident o exagerare creata de valul discutiei dar am luat-o oarecum in serios cautand sa vad daca "se verifica".
Deci amicul, dorind sa bagatelizeze exercitiul meu de admiratie, l-a expediat pe desenator printre studentii de anul intai ca si cum studentii de anul intai la arte sunt in grup niste naivi, niste necunoscatori, niste produse de serie ce abia asteapta anul patru sau cinci ca sa se exprime plenar . Ca si cum personalitatea umana ar trebui sa obtina deplina implinire doar in acelasi timp cu diploma de absolvire a unei facultati, sau cu aprobarea unor profesori .
Apoi am decis sa accept acest tip de a pune problema trecand mai departe . Evident am destule argumente sa sustin ca nu poate fi vorba de asa ceva, sunt convins ca lucrarile lui (sa-i spunem EKB) dovedesc maturitate, ca stie foarte bine ce face, dar exista un sambure de adevar in afirmatia amicului . Desenul lui EKB avea adeseori interpretari ezitante, alteori candide ale naturii dar acestea erau irelevante pentru ca tehnica si culoarea erau mult prea seducatoare pentru privitor si dovedeau multa experienta in tratarea unei imagini . Deci interpretarea interlocutorului meu era superficiala si rau voitoare. Totusi gandul la aceasta m-a dus la o concluzie care astazi imi este de  folos .
Chiar daca EKB ar fi fost pana la urma de nivelul unui student in anul intai la arte, asta era fara mare relevanta. Ce devenea  foarte relevant insa, era ca reusise sa faca acest exercitiu foarte popular . Ii daduse greutate prin scenariile alese, prin seriozitatea cu care il promovase astfel incat nu prea mai conta in ce "an de studiu" se afla, conta mai mult ca devenise sursa de inspiratie chiar si pentru "elevii din anul cinci" . Erau probabil multi dintre acestia care ii invidiau reusita considerandu-l diletant. Pe nedrept insa, pentru ca nimeni nu garanteaza ca experienta si spiritul academic insusit  aduc in mod obligatoriu si succesul intr-un domeniu sau altul.