Apropiere

O sa aman putin ultimele note pe care aveam de gand sa le scriu despre intimitate pentru ceva ce mi-a atras atentia intr-un mod foarte neplacut.
Din ce in ce mai multe pozitii in media imi dau impresia unui concert al urii. Suntem indemnati de diferite voci sa-i uram pe socialisti, anarhisti, liberali si probabil vom mai auzi si de alte categorii politice ori religioase ori pur si simplu, blamate, aduse in centrul atentiei si dispretuite, atacate, supuse oprobiului public sau doar umilite si pregatite pentru a fi lovite.Toata povestea imi seamana ori a anarhie, una autentica, provenita din disolutia valorilor in jurul careia comunitatile sunt construite, ori una controlata, o stare de anarhie ce foloseste cuiva, nu vreau sa ma gandesc in ce scopuri.
Nu cred ca te poti considera un om normal, dornic sa intemeieze o familie si sa-si creasca copii si nepotii, sa ai un grup de prieteni dragi si o cariera prin care ai facut cat bine ai putut, sa-ti traiesti batranetile frumos si demn apoi sa sustii ca urasti un socialist.Sau chiar un nazist ori un anarhist ori un liberal. Atata timp cat crezi ca legile sunt facute sa te apere, nu sa iti faca rau, atata timp cat ai puterea sa schimbi legile pe care le consideri un rau prin parghiile oferite tot de lege, ura pentru un om care are convingeri de orice fel nu isi are sensul. El e socialist tu esti liberal, tu ai profunde convingeri religioase el e ateu, tu ai o viziune asupra asistentei sociale el alta. Ce au in comun toate astea? Orice convingere sau actiune sta sub umbrela legii.Evident pana nu il prinzi cu nevasta-ta in pat.Atunci intr-adevar optiunile politice devin de neiertat.
Lasand gluma la o parte pe marginea acestui subiect atat de serios, disolutia valorilor in jurul careia o comunitate e construita, cred ca as avea cateva lucruri de spus .
Intrand pe forumuri si purtand discutii in contradictoriu am ajuns la unele concluzii care cred ca pot prezenta un oarecare interes public.
Apararea propriilor convingeri necesita o puternica implicare emotionala. Propiile convingeri au ramificatii profunde in toate zonele gandirii tale, si sunt si legate adeseori de propriul mod de viata deci de propriile fapte. E firesc sa le aperi cu indarjire, sa le sustii cu argumente si la nevoie chiar cu fapte. Uneori uiti de bunele maniere, alteori de bunul simt si in cazurile grave de lege.
Orice om are propriile convingeri in felurite privinte. Intrand insa pe forumuri mi-am dat seama ca pot fi in total dezacord cu un om cu profunde convingeri ateiste spre exemplu, dar sa am aceleasi pareri in alte subiecte sensibile care privesc viata sociala.Deci pot discuta cu un adversar atunci cand ating subiectul ateism dar cu un aliat de nadejde cand vorbesc despre decenta in spatiul public. Astfel, a uri un om pentru convingerile lui intr-o anumita privinta devine o imbecilitate.Din cand in cand opinia publica e zguduita de cate un curent de opinie care atrage atentia asupra unui lucru sau al altuia.Inainte de a renunta la locul confortabil pe care legile ti-l ofera, pe care bunul simt ori decenta ti le ofera, e bine sa te gandesti atent. Un adversar serios, determinat si puternic iti poate fi in alta situatie la fel de actuala un aliat la fel de puternic si serios pe cat ti-a fost ca adversar.
Astfel respectul isi gaseste locul exact cand credeai ca nu mai e posibil. Si uneori e inlocuit de ceva mult mai important : solidaritate. Cred eu o treapta superioara respectului. Ne unim si actionam pentru un scop comun, separand in mod intelept lucrurile care ne despart si aducand in prim planul relatiei noastre lucruri mai pretioase. Conditiile pentru ca acest lucru sa devina posibil le-am enumerat mai sus. Sunt trepte si etape pe care, din momentul in care le-ai depasit, e greu sa mai gasesti cale de intoarcere. Dar daca devii constient de asta imensul labirint al relatiilor sociale se disciplineaza si se aseaza cuminte la dispozitia ta.

Despre intimitate Partea a treia

Se pare ca blogul meu cu 5 vizualizari pe zi m-a facut vedeta unui proces. Sau poate unul din produsele afisate pe blogul acesta ori pe celalalt, m-a adus cumva in centrul atentiei si in fata unei instante kafkiene care imi ia fiecare vorba o rasuceste, o intoarce pe toate fetele si apoi imi arunca in fata cu obraznicie si ura propriile productii. Ca si cum as fi pretins ca sunt vreun sfant, sau un om cu ambitii nemarturisite de a deveni vreun soi de vedeta, de a face parte din grupuri selecte sau inaccesibile.
Poate ca imi doresc sa fiu in atentia publicului prin ceea ce scriu pe blog, prin animatiile pe care le fac sau prin desenele mele.Dar nu vreau sa fiu in atentia publicului prin prisma unor oameni care cauta nod in papura in permanenta.Pentru care fiecare lucru pe care il spun sau il fac devine sursa imensa de scandal. Decat asa celebritate mai bine deplinul anonimat.
Daca as fi "cu adevarat" vedeta si ar trebui sa ma lupt cu tabloidele ar fi altceva. O munca mult mai usoara pentru ca tabloidele se conduc dupa niste reguli clare si in plus m-as deprinde cu gandul ca sunt in atentia publicului . M-as stradui deci sa ascund aspectele mai putin agreabile ale personalitatii mele si sa scot in evidenta ce e mai interesant si placut la persoana mea astfel incat si publicul si eu sa avem de castigat. Este evident o situatie imaginara. Habar nu am cum e sa fii vedeta.
In situatia unui proces kafkian totul e ascuns.Afli ca ai gresit dupa multa vreme uneori, alteori imediat, si multe din lucrurile pe care le savarsesti in mod obisnuit, pot deveni greseli uriase care vor face din tine o victima sigura pentru acea categorie mai putin civilizata despre care vorbeam mai devreme. Pentru ca in cadrul unui astfel de proces pedeapsa pentru ceea ce faci poate veni de oriunde si oricand. Procesomanii vad tot ce faci, aud tot ce spui, si stiu tot ce faci, chiar si ce gandesti.Ei se considera cat se poate de indreptatiti sa te condamne desi autoritatea lor este inexistenta. Sau isi are rost si inteles doar in cadrul unui totalitarism feroce in care oameni fara nici o investitura se poarta ca niste calai.
Si aici revin la obsesia mea din ultima vreme: intimitatea. Lucrul pe care il spui auzit doar de persoanele carora li te adresezi, nu argumente intr-un proces absurd si fara noima pentru niste nechemati la conversatie.
Nu stiu daca fraza de inceput a postului e adevarata. Insa, daca intimitatea nu mai exista ea poate deveni astfel.

Despre intimitate Partea a doua (Winnebago man)

O sa vorbesc tot despre intimitate in aceasta nota, dar un pic piezis.
Despre Winnebago man am auzit pentru prima data la o prezentare a unor filme de scurt metraj. O rapida cautare pe Youtube va poate lamuri cu privire la acest subiect, aparent unul banal.
Voi incerca sa povestesc un pic si din unghiul meu.
Povestea-i urmatoarea. Un domn cam pe la 40 de ani, destul de simpatic dar foarte nervos, injura copios pe parcursul filmarilor la o reclama. Omul pare cat se poate de indreptatit sa suduiasca. Sesiunea pare ca nu se mai termina, e foarte cald si-i plin de ganganii agasante.Pana aici nimic anormal.
Este exact genul de videoclip youtube, un om filmat cu stiinta sau fara stiinta lui, facand un lucru sau altul, (de obicei nimic iesit din normal) ce ajunge rapid la milioane de vizualizari fara nici cel mai mic criteriu valoric, ci doar asa, pur si simplu, dintr-un capriciu al audientei.
Unii se zbat din greu sa fie in atentia oamenilor, fac tot soiul de giumbuslucuri, care de care mai ciudate, obraznice ori iesite din comun, si nu fac mai multa valva decat o broasca ce sare in apa. Altii, fara nici cea mai vaga intentie, ajung obsesie pentru milioane de oameni. Zicala "nu e pentru cine se pregateste, e pentru cine se nimereste" capata astfel noi semnificatii.
Montajul e destul de reusit, are scopul sa provoace rasul, ceea ce ii reuseste in oarecare masura.Pana aici iarasi, nimic iesit din comun.Un necunoscut simpatic surprins in timp ce suduieste.Genul asta de filmulet il primesti pe mail de la amici, sau pe messenger. Te amuzi un pic apoi te intorci la lucru, in cazul in care ai rabdarea sa-l urmaresti pana la capat. Nu te gandesti prea mult la protagonistul din clip, nici la intamplare, eventual arunci o privire la milioanele de viziualizari si te intrebi ce are special de ajunge sa rivalizeze si sa intreaca secvente celebre din filme, piese muzicale de exceptie sau interviuri captivante.
Partea demna de retinut abia acum incepe.
Cineva s-a gandit sa faca un film despre personajul din clip. (Nu m-a interesat prea mult cine, informatia este pe IMDB).
Nimic ciudat nici in aceasta idee. Poate ca toti ne-am intrebat mai mult ori mai putin explicit, cine or fi acesti oameni care apar pe youtube si care e povestea lor.
Documentarul incepe cu prezentarea clipului. Felul in care e povestit provoaca rasul, sunt scene la care e greu sa nu razi in hohote. Dar pe masura ce filmul se consuma nu mai e nimic de ras.Povestea se deruleaza din ce in ce mai tragic, pana la momentul in care ai fi dorit-o oprita, pentru ca isi pierduse bonomia si se transformase in batjocura, fara nici un motiv demn de luat in seama. Autorul acestui documentar nu incerca sa puna personajul intr-o lumina prea favorabila. Parea evident ca facea tot posibilul sa mai starneasca rasul tragand de unele scene, dar cel putin in opinia mea, scapase cu mult lucrurile din mana.Din ceea ce ar fi fost o expunere corecta si de bun simt a lucrurilor intamplate.
De partea cealalta, un public foarte eterogen, am retinut pe unul care si-ar fi dorit sa-l vada impuscat pe bietul W man, si altele din cele mai ciudate, dar nu asta era faptul straniu.Ce mi s-a parut iesit din comun era sentimentul de proprietate pe care publicul si-l insusise intr-o oarecare masura pentru W man.Parca, din momentul in care acest videoclip aparuse pe youtube, (fara consimtamantul lui dupa cate am inteles din film) viata nu ii mai apartinea lui W ci fanilor sai care refuzau orice alta ipostaza a lui, decat aceea de om nervos care injura situatiunea.
Inainte de concluzii un mic rezumat.Filmul e o prezentare jurnalistica, in felul in care se practica acest tip de jurnalism de investigatie.Sunt intervievati niste fani, cei care au participat la filmari, firma pentru care trebuia realizata reclama, in sfarsit, o treaba destul de bine facuta din punct de vedere jurnalistic.In masura in care ma pricep, evident.
Ce nu era in regula statea insa in spatele a ceea ce se prezenta pe fata.
Omul nu stia ca a ajuns o senzatie pe internet. Vestea nu pare sa-l surprinda sau sa-l afecteze prea mult si nici nu pune intrebari.Dupa o vreme revine insa asupra deciziei si vrea sa stie cum si in ce fel sta situatia.Jurnalistul o interpreteaza prompt: daca statea in banca lui asa cum hotarase la inceput ar fi fost o poveste incheiata si un punct elegant asezat la sfarsitul unei fraze. A te interesa mai departe, da savoare urmatoarei parti a filmului: cum ajunge Domnul W sa isi intalneasca publicul.Pentru jurnalist era un dar neasteptat si l-a exploatat la maxim.Probabil ca oricare altul in locul lui ar fi facut la fel.Totusi nu as vrea sa discut despre jurnalist in aceasta nota.
Ci despre o tendinta, de o deformare ciudata a gustului public si a moralei publice care ajunge sa urmareasca lucruri deplorabile ca pe comedii.Sau un public care este incurajat sa creada cu putere ca orice individ ajuns celebru intr-un fel sau altul ii apartine.
De ce il numesc deplorabil? Dintr-un motiv destul de simplu. Ambalajul, calitatea foarte buna a prezentarii nu schimba cu nimic mesajul de baza.Omul care primeste vestea ca e de rasul lumii nu mai e omul in putere care suduia muste ci un batran singur si aproape orb. Un om la care nu te duci cu stirea ca ai fani care rad de o filmare caraghioasa de acum zeci de ani in care ai fost actor principal. Un om la care te duci eventual cu niste medicamente si cu cineva specializat in servicii sociale, daca se poate o persoana de sex feminin cu simtul umorului si plina de grija. Caci batranul in pofida bolii de ochi de care sufera nu parea ca isi doreste sa se lase invins. Oricum batranul rezista vitejeste se duce chiar sa-si intalneasca fanii pe care ii desconsidera, intr-un fel de happy end fara nici o noima.
Domnul W nu avusese niciodata intentia de a deveni celebru in acest fel. Probabil ca l-a ajutat mult la intalnirea cu publicul si experienta in televiziune ce iese la iveala la un moment dat. Nu o sa spun mai multe, filmul merita vazut, chiar pentru tristul sentiment ca faci parte si tu din acelasi public care poate sa rada de un lucru tragic.
As sfarsi cu un avertisment, daca vizionarea filmului nu a facut-o deja, pentru toti cei care isi imagineaza ca intimitatea este o doar o gluma si ca sunt foarte, foarte multe lucruri pe care nu iti doresti sa le impartasesti tuturor si oricand. Ca imaginea ta intre oameni poate suferi enorm chiar si atunci cand esti filmat si te crezi intre prieteni, ca sunt ipostaze ale tale care pot fi teribil de caraghioase pentru altii si asta iti poate distruge viata. In documentar se mai vorbeste si de alte caractere celebre pe youtube, dintre care unul a ajuns la ospiciu dupa ce cinci minute din viata lui au fost filmate si postate pe internet.
O invazie de inventii noi, care ar trebui sa ne usureze viata par ca au ajuns sa o faca imposibila si legile care ar trebui sa organizeze aceasta noua lume, care sa ne faca sa dormim mai linistiti intarzie sa apara nepermis de mult. Evident nu ma refer la cenzura, ci la un curent de opinie opus celui de acum care sa aduca dupa sine o reevaluare a termenilor "public" si "privat". Dar se pare ca lucrurile nu intra in dezbaterea publica si nu reusesc ca schimbe realitatea decat prin procese rasunatoare unde trebuie sa existe condamnati si victime si mii de martori cu mii de marturii ce aduc dupa ele mii de reglementari. Altminteri cum?






.

Despre intimitate Partea intai

De la un timp, filmele, emisiunile tv, o intreaga gama de noi inventii si gadgeturi precum si un puternic curent de opinie par sa puna semnul egal intre public si privat.Se pare ca granitele dintre aceste doua spatii personale au disparut complet si intr-o veselie generala ne tavalim ca intr-o cocina de porci adunand inteligent mere cu pere si mirandu-ne cand totul se transforma in marmelada. Asta ma determina sa intervin cu cateva clarificari in ceea ce planuiesc a fi o serie de note despre spatiul public si spatiul privat al unei persoane, fara sa imi doresc o abordare exhaustiva nici una savanta sau tehnica. Doar asa, sa incerc sa lamuresc lucrurile din prisma unui om obisnuit ceea ce cu siguranta sunt. As porni aceasta mini campanie in favoarea intimitatii uitate si pierdute cu o scurta trecere in revista a lucrurilor pe care un om le face atunci cand se afla in intimitate sau crede ca se afla in intimitate, cand nici o alta persoana nu il observa. As incepe cu cele savuroase, cele care, expuse public ar face din oricine o victima sigura a batjocurii, mai ales a celor mai putin educati, nu in sensul de inculti, ori ignoranti, ci in sensul de prost crescuti, si predispusi la a rade cu gura pana la urechi de lucruri pe care si ei le fac in intimitate, dar odata expuse public la altcineva ei sunt primii care rad transformand in batjocura lucruri firesti ori in limita normalului.Asupra acestui aspect si a acestui gen de atitudine voi reveni. Probabil ca cel mai expus si mai vulnerabil, atunci cand intimitatea iti este violata te afli la toaleta.E de prisos sa mai spun cat de naturala este defecatia sa zicem.E un lucru pe care in intimitate il faci cu frecventa cu care ritmul tau biologic si alimentatia ti-o permite. Evident ca e un lucru asupra caruia nu ii acorzi importanta speciala decat in cazuri de boala.Nu simti nevoia sa discuti cu prietenii despre acest subiect, nu simti nevoia sa impartasesti aceasta experienta cu nimeni si ai toate motivele sa pastrezi discretia asupra chestiunii.Nu ti-ai dori sa fii fotografiat in aceasta ipostaza, filmat sau inregistrat in vreun fel.Orice om care are o minima doza de civilizatie inculcata ori decenta pastreaza si pentru el si pentru cei in mijlocul carora traieste o tacere si o atitudine discreta, ca asupra unui lucru asupra caruia nu simti nevoia sa intervii decat in cazuri in care lucrurile nu decurg normal.Nu ai expune poze cu tine pe toaleta printre colegii de facultate, printre cei de serviciu, nu le-ai lipi pe stalpi in oras nu ai face inregistrari audio sau video pe aceasta tema decat in cazul in care ti-ai dori sa sochezi sau sa te faci evidentiat prin atitudini scabroase.Cu atat mai putin ai vrea sa prezinti acest aspect al vietii copiilor in timp ce le spui o poveste, cetatenilor din tramvaiul cu care mergi la munca, ori iubitei cand ii faci o declaratie.Pe scurt e o treaba care te priveste personal, si in acest domeniu fiecare e cu treaba lui. Violarea intimitatii ar da acces celui care ar face asta la un capitol din viata ta strict privat.Cel care te-ar putea filma fara sa stii la toaleta spre exemplu, ar putea scoate din context aceasta pentru a arunca acelei categorii de oameni lipsite de educatie si de civilizatie un element perfect normal din viata ta privata ceea ce ar putea deveni si umilitor pentru tine ca persoana si chiar periculos. Expunerea slabiciunii in fata acestei categorii de oameni poate insemna un pericol real pentru tine securitatea ta. Si pana la urma expunerea oricarei slabiciuni, in fata oricui are motive sa-ti faca rau poate insemna chiar crima sau alte categorii de rele asupra carora poti sa nu ai nici stiinta, si chiar daca ai avea stiinta nu le poti controla in nici un fel.Si asupra acestui aspect voi mai reveni. Desigur ca vorbim de oameni obisnuiti expusi acestui pericol.Nu de vedete care intr-un fel sau altul alearga dupa celebritate si se bucura de protectia grupului din care fac parte, nici de oameni bolnavi, exhibitionisti sau pur si simplu oameni indiferenti sau inconstienti.Vorbim de oameni care doresc sa-si pastreze anonimatul si intimitatea, care au un grup de prieteni la a caror parere tin, si se invartesc in medii restranse nedorindu-si mai mult decat acest tip de viata. Este valabil pana la urma la orice om care duce o viata obisnuita si isi doreste controlul asupra propriei imagini in ochii celorlalti. Jean Paul Sartre declara intr-una din cartile lui ca uneori ii placea sa se schimonoseasca in oglinda. Pornind de la aceasta destainuire a unui important scriitor francez pot sa spun ca si eu ma schimonosesc uneori(e probabil singurul punct comun pe care il am cu celebrul scriitor).Nu neaparat in oglinda, dar ceva din copilarie s-a pastrat in firea mea si uneori singura forma de expresie a unui sentiment ramane o strambatura strasnica.Uneori ma stramb la stiri, la scene din filme sau cand lovesc cu piciorul gol marginea patului. Este din nou un tip de atitudine pe care nu il vreau facut public.Nu mi-as dori sa fiu filmat, fotografiat sau inregistrat in vreun fel si toate astea facute publice cand sunt in intimitate sau ma cred in intimitate. Daca cineva ar detine astfel de inregistrari cu mine, I-as spune “ publica-le”, nu as accepta sa ma las santajat pentru o strambatura dar cel care detine controlul asupra intimitatii tale detine in cele din urma si controlul asupra imaginii tale in ochii celorlalti ceea ce in afara umilintei la care te poate supune poate duce la multe alte tipuri de pericole cat se poate de dure si cat se poate de reale. Flatulenta.Ati vazut vreodata un caine basindu-se?E atat de ridicol si provoaca rasul atat de rapid incat pot spune ca nu am vazut niciodata ceva mai caraghios.De la expresia de pe figura lui, pana la zgomotul basinii, atitudinea, pozitia, amintirea intamplarii, totul e caraghios in asta.(E vident, in cazul in care bietul animal nu e bolnav si asta nu poate provoca rasul, doar starneste mila.)Daca la un caine e caraghios, de mii de ori mai caraghios poate fi la un om, la o persoana cu identitate si caracter un om care asteapta sa fie tratat cu respect de cei apropiati lui si in general de lumea in care se misca si isi duce viata.Ceea ce tu incerci zilnic sa construiesti, prin gesturi, naturalete, atitudine in paienjenisul zilnic de relatii pe care le stabilesti cu cei din jur poate fi naruit intr-o jumatate de ora de montaj din viata ta obisnuita care sa cuprinda siruri nesfarsite de basini ceea ce usor ti-ar putea atrage porecla printre colegii mai cu obraz gros de compania petrol si gaze.Ca sa nu mai vorbim ca poti purta aceasta porecla fara ca tu sa stii.Nu trebuie sa fii neaparat prezent la auditia respectiva.Toata lumea ar putea sa stie ceea ce tu nu ai cum sa afli. Scobitul in nas.Am crescut intr-un cartier marginas al Bucurestiului.La copii printre care cresteam le atarnau mucii de un deget la nas si uneori si-I trageau cu aplomb cale de mai multe degete.Obisnuiam sa-I numim ironic lumanari.Chiar la case mai inalte am auzit a fi in mod ciudat un obicei respectat, cu anumite tabieturi si reguli, cu locuri speciale de depunere a cacamutei sau de tratare a ei in diverse si perverse moduri.Totusi ramane ca toate celelalte un obicei personal, intim, privat pe care daca vrei il faci daca nu, nu.S-a inventat si batista, exista in orice casa civilizata locuri speciale unde iti poti trata scurgerile nazale si daca tii neaparat sa iti cultivi acest obicei dezgustator nimeni nu te poate opri sa il practici cu pasiune atata timp cat dreptul tau la viata intima nu e incalcat.Altminteri o serie de poze intr-un anumit ziar aparute nu se stie de unde pot face din viata ta publica echivalenta cu cea a unui aurolac.Caci se vor gasi multi sa spuna, nu dintre cei decenti, cu ce te deosebesti tu de un aurolac daca te scobesti cu atata pasiune in nas asa cum se vede in pozele astea? Masturbarea.O vorba printre liceeni spunea ca barbatii sunt de doua feluri.Cei care o practica si cei care nu spun ca o practica.Dincolo de liceu probabil ca orice om s-a trezit la un moment dat singur cu el, poate pe perioade foarte lungi singur cu el dintr-un motiv sau altul practicand mai cu voie mai fara voie acest viciu neispravit, si nefiind nici calugar nici sfant nici prezentator TV a apelat la serviciile unei reviste sau a alteia, ori a vreunui canal TV ce emite la ore tarzii din noapte ori poate la propria imaginatie in cazul in care amintirile ii vor fi fost uzate.Intimitatea nu scuza acest viciu dar nici nu il acuza.Religia il face pacat ceea ce cu siguranta este iar medicii il privesc ca pe o anomalie atunci cand inlocuieste normalitatea adica obiectul potrivit in locul potrivit cu scopul potrivit.Dar de unde nu e nici Dumnezeu nu cere.De prisos sa spun ca o singura treaba de genul asta filmata de cineva care nu iti vrea binele si expusa in locurile potrivite pot face din tine o maimuta retardata in ochii unei iubite care se respecta, vecinii de la unu iti pot teroriza copii la scoala cu poezioare vesele ca sa nu mai vorbim de toate binefacerile pe care acest mic amanunt din viata ta facut public il poate face din viata ta.Probabil ca sunt oameni care ar ucide sau s-ar sinucide din aceasta cauza si poate ar avea o umbra de dreptate in ambele cazuri.Caci in majoritatea cazurilor nu e vorba doar de tine ci de cei apropiati si de cunoscutii tai. Paharul in plus.Cand paharul s-a transformat in paharele si spui lucruri fara numar, fara noima si fara sens.Cand te apuci si injuri sau plangi sau te trezesti iubind o piesa sau alta un film sau un gand.Si esti desfigurat de sentimentele din fundul paharului si ultimul lucru pe care l-ai dori ar fi o inregistrare sau o poza.De prisos sa mai aduc aminte de ponoasele pe care le aduce aceasta trista matura copilarie in spatiul public. Am putea face lista fara sfarsit.Igiena zilnica sau mai putin zilnica, tipul de papuci folosit, tinuta in care umbli prin casa, atitudinea la un meci de fotbal sau la fata unui patron de club de fotbal, fotoliul preferat, frica cea mai mare sau optiunile politice. Intimitatea este tot ce-ti apartine si nu vrei sa impartasesti decat cu cine alegi tu sa impartasesti. Am vorbit de cele scabroase pentru ca ele iti fac un rau enorm.Dar sunt mii si mii de alte lucruri frumoase de aceasta data pe care nu ai vrea sa le impartasesti decat cu persoanele pe care le-ai ales, si amintiri pe care vrei sa le ai doar cu acestea. Intimitatea e o anticamera pentru prezenta publica. Alteori un vestibul.Alteori o sala de baie un sanctuar sau o sala de concert.Este ce faci tu din ea.Daca ti se rapeste ti se rapeste viata.Viata ta nu iti mai apartine ci apartine oricarui neispravit cu suficienti bani si resurse sa-ti faca asta.Nu conteaza daca o va si face.E suficient sa stii ca are puterea sa o faca si viata ta nu-ti mai apartine. Care sunt optiunile dupa ce afli ca cineva te urmareste ca teribilul personaj colectiv Big Brother, cel din cartea lui Orwell? Nu sunt prea multe. Coalizarea cu cel ce te urmareste.In fond in spatele fiecarei actiuni e si o vointa.Accepti ca puterea stie tot si ii canti in struna.Vei fi sclavul celui care detine informatia despre tine fara speranta, faci tot ce ti se cere si incerci sa te vinzi cat mai scump dar de regula accepti pretul care ti se impune caci el sau ea s-ar putea sa stie tot. Sinuciderea.Iti trebuie curaj sau lasitate, cum vrei sa o iei .Aici nu e prea mult de zis.Daca ai depasit momentul critic sau ai fost fortat sa-l depasesti probabil ca vei supravietui in mod infiorator. Crima.Sa-I cauti si sa-I omori.Daca se poate pe toti. Obisnuinta.Te obisnuiesti si cu aceasta mizerie cum te-ai obisnuit cu celelalte.Inveti doar sa o driblezi sa nu-I acorzi importanta. Desfranarea.Nimic nu mai conteaza.Daca toata lumea stie tot cui ii mai pasa ce fac si ce mai conteaza in fond ceva.Nimic nu-mi mai apartine asa ca orice e permis si de acum incolo poti sa prezinti viciile drept virtuti si sa intorci toata lumea cu fundul in sus si la propriu si la figurat. Sfintenia.Calea cea mai grea si mai putin credibila.Caci cine va mai crede ca esti sfant daca te scobesti in nas?Dar de la un punct incolo ce crede lumea nu mai are nici o importanta, nu-I asa? Judecata.Uitasem cea mai simpla si mai comuna metoda.Ii prinzi pe aia care s-au folosit de informatiile despre tine si ii dai in judecata si le ceri despagubiri.Oare de ce o uitasem? Daca mai vine si ziua de maine sper sa scriu partile urmatoare la acest demers al meu pentru a reaminti ce inseamna intimitatea.

Lecturi 1

In aceasta nota as vrea sa vorbesc de o carte pe care, citind-o in adolescenta, citind-o incomplet in adolescenta as adauga, mi-a marcat intr-un fel intreaga viata. O sa revin asupra acestui aspect ceva mai tarziu.
Cartea se cheama "O tragedie americana", autorul ei este Theodore Dreiser. De acelasi autor am mai citit si “Titanul” in care dezvolta opusul lui Clyde, un om puternic care ia decizii foarte grele si importante modeland viata societatii in care traieste. In alt roman ceva mai aproape de Dambovita apare un personaj mult mai putin rafinat si mai brutal dar purtator al aceluiasi tip de vointa, Iordan Hagi Iordan, figurant si el intr-o poveste numita ironic din prisma timpului: Calea Victoriei.
In tragedie este vorba, cel putin in aparenta, de un caracter ce autorului i s-a parut interesant si pe care, daca rezisti celor trei volume destul de groase (editia in care le-am citit), ramai cu o poveste demna de tinut minte.
Pe scurt, e vorba de un tanar crescut in saracie cu ambitii pe masura conditiei sale umile. Si-ar dori rapid o ascensiune sociala si un trai usor, poate acesta a fost amanuntul care i s-a parut interesant de exploatat si autorului. O pornire destul de comuna pentru multi oameni saraci din societatea americana de atunci, obsedata de luxul afisat strident de pasnicii producatori de aspiratoare si prajitoare de paine ce se autodenumeau pe atunci regi ai cate unui domeniu sau altul. Cu toate acestea departe de mine gandul de a-i satiriza. Unul dintre personajele foarte interesante ale romanului, abia schitat,( important producator de gulere dintr-un oras fictiv cu nume de spartan) Samuel Griffits, asupra caruia voi reveni, mi-a devenit intr-un fel apropiat chiar daca nu peste masura de simpatic.
Deci, revenind la personajul nostru, vrea sa devina cat mai rapid bogat.Pana aici nimic iesit din comun.Elementul care-l detaseaza de celelalte milioane de tineri care vor sa se imbogateasca este crima absolut dezgustatoare pe care o savarseste pentru un vis ce parea pe cale sa devina realitate. O realitate cat se poate de subreda dar care, in imaginatia lui capatase proportii monumentale si caracter de vesnicie.
Profitand de statutul de sef al unei sectii unde avea subordonate femei, seduce o tanara de aceiasi conditie ca si el, o lasa insarcinata apoi o ucide pentru ca se indragosteste de o alta fata, din ceea ce lui ii parea inalta societate a orasului.Spun din ceea ce lui ii parea, pentru ca acea latura seducatoare care il fascina pe el ascundea foarte multe capcane a caror existenta nici macar nu o banuia, una din capcanele in care chiar el insusi va cadea.
In mod curios citesc aceasta carte la scurt timp dupa "Invierea" lui Tolstoi, care este exact opusul acesteia ca poveste. Acolo un om savarseste un pacat asemanator si isi imbratiseaza greseala fiind gata sa sacrifice totul pentru a o repara. Aici un tanar e pregatit sa ucida ca sa obtina ceea ce el isi imagineaza ca il va salva: bogatia si un statut social. Este desigur o coincidenta...
Acum recitind-o am ajuns la al treilea volum, pe care in adolescenta nu am putut sa il citesc. Clipa in care Clyde este judecat, in care toate faptele lui apar in lumina legii, apar in presa care face spectacol abject din ele, apar in ochii societatii simandicoase la care el tinea atat si care nu pare a se sinchisi prea mult de ceea ce i se intampla, apar in fata familiei sale de care uitase in timp ce savarsea crima si de a carui suferinta nu avea unde sa se ascunda nici chiar in moartea ce i se pregatea pe indelete, de oamenii obisnuiti care deja il condamnasera si care faceau figuratie intr-un proces pe care si-l pregatise singur fara sa stie. Nu am putut sa-l citesc atunci pentru ca am vrut sa construiesc numeroase scenarii, am vrut sa las povestea deschisa pentru o soarta mai buna si mai putin trista pentru Roberta si chiar si pentru el, pentru o Sondra care se trezise romantica fara sa aiba in nici un fel aceasta insusire, sau pentru o revenire in scena a unei Hortense Brigss care sa o puna pe aceiasi trista Roberta intr-o alta lumina in fata destinului tragic pregatit de autor.
Am spus ca voi reveni la personajul care parea a tine lumea aceea in scena, regizorul fara sa stie al filmului acelor ani: Samuel Griffits. Desi cand am citit cartea nu aveam habar de dreapta politica sau de stanga politica astazi el imi pare intruchiparea omului de dreapta. A pornit de la o mica avere pe care a inmultit-o, activitatea lui da rost si inteles multor din oamenii a caror existenta se intersecteaza cu a lui temporar si este unul din multii stalpi ai societatii mai mult ori mai putin morale ce tine activa lumea Lycurgusului. A devenit pentru mine un exponent al unei clase sociale prospere ce avea sa fie maturata de o criza si la o decada distanta de un devastator razboi mondial si inlocuita de altceva, ce nu face obiectul acestei note.Un alt personaj mai putin impunator, mult mai umil si mai nestiut, dar nu mai putin important si imens ca importanta este mama lui Clyde, probabil singura calitate pe care Clyde o are fara sa aibe cunostinta de aceasta. In comparatie cu aceste doua personaje de roman restul fac doar figuratie, sunt doar destine ce apar si dispar in functie de capriciile unei lumi in permanenta schimbare.
Dincolo de personaje si psihologie cred ca merita citita cartea pentru niste scene de o cruda puritate, infricosatoare si pline de mister as zice, prin cat de rapid si rudimentar sunt descrise. O scena a unui accident in Kansas City si scena arestarii lui Clyde, ca sa nu mai vorbesc de momentul crimei ce depaseste cu mult ca impact emotional faptul divers, ce pare ca a inspirat romanul. Evident scenele au inteles in contextul romanului, citite separat nu au nici o noima si sunt doar cuvinte tiparite pe o hartie.Sunt convins ca romanul o sa-mi mai rezerve surprize, sunt abia la jumatatea ultimului volum, acel volum necitit.
Pentru cei care vor ca aceasta nota a mea sa capete si sens le recomand calduros citirea romanului, ca o pauza la rasfoitul presei, fie ea televizata ori scrisa. Nu le recomand in nici un fel ecranizarea lui. Imi pare opusul cartii din toate punctele de vedere. Un Montgomery Clift in rolul lui Clyde era poate cea mai proasta alegere, la fel de bine il puteau alege pe Benny Hill, o anonima in rolul Robertei ...si poate o reusita Sondra Finchley interpretata de Elisabeth Taylor. Spun poate pentru ca am vazut doar cateva secvente din film, si am fost dezgustat de formalismul excesiv si de caracterele robotizate facute sa placa tuturor in cunoscutul stil Hollywoodian.

Lecturi

Am citit de curand "Invierea " de Tolstoi. Banuiesc ca s-a scris despre ea suficient de mult. Totusi as vorbi si eu de cateva lucruri care mi-au atras atentia .
In primul rand, in regimul tarist de acum o suta si ceva de ani se pare ca detinutii politici aveau o situatie mai buna decat cei de drept comun. M-a frapat asta pentru ca din cate stiu lucrurile aveau sa se schimbe radical in privinta acestora.
Apoi elitele care alcatuiau puterea decizionala in Rusia tarista, mai cu seama mentalitatea lor nu mi s-a parut deloc straina.Egoismul si indiferenta fata de oamenii obisnuiti si problemele lor. Obsesia de a intoarce toate situatiile in favoarea celor care manuiau puterea intr-un dispret total fata cei asupra carora se rasfrangeau deciziile puterii.Chiar obsesia pentru viata si pozitia sociala in detrimentul a ceea ce ar fi trebuit sa constituie preocuparea lor principala. O armonioasa administrare a domeniului pe care il conduceau. Motivul pentru care, cel putin in aparenta, ocupau acea functie.
Intrebarea pe care personajul principal si-o pune ramane la fel de actuala si astazi. El se intreba ce ar putea fi facut ca acesti oameni cu autoritate sa fie impiedicati sa mai faca rau, nu atat cum ar putea fi stimulati sa faca vreun bine. Caci dupa aratarea faptelor era mult prea greu de crezut ca societatea de atunci mai putea astepta vreun bine de la caracterele prezentate. Ar fi fost dispus chiar sa justifice existenta unui sistem de plata pentru a-i opri de la comiterea raului. Nu-i nevoie sa cauti prea departe in jurul tau pentru a-ti pune si astazi aceasi intrebare naiva si fara raspuns.
Totusi, cu toate ca situatia generala era prezentata foarte sumbru, germenii si posibilitatea schimbarii se observau cumva. Chiar si prin faptul ca lumea de atunci era framantata si constienta de imperfectiunea ei. Sau poate nu atat de imperfectiunea ei cat de posibilitatea ca ea sa devina mai suportabila. Azi, o discutie serioasa despre o lume mai buna si despre felurile de a o imbunatati imi pare imposibila. Totul ar fi sufocat de vechi clisee, socialism, comunism, religie, dreapta, stanga si alte bazaconii pe cat de inactuale pe atat de absurde in contextul de fata. Probabil ca vom muri in continuare cu ideea ca traim in cea mai buna dintre lumi, si ca societatea omeneasca evolueaza, iar stiinta in viitor ne va rezolva toate problemele. Chiar si pe cele de nerezolvat.
Un alt gand care m-a frapat totusi in expunerea facuta de Tolstoi a fost unul care tinea de evidenta pana la urma, si personajului principal pare a nici nu-i trece prin minte.
Nehliudov este print, un om cu o avere importanta si cu o pozitie sociala importanta. Un om caruia nimeni nu ii refuza cu usurinta ceva, deci un om influent. Isi foloseste totusi influenta pentru cateva cazuri particulare. Cel putin teoretic, cu multa perseverenta ar fi putut schimba legi sau stari de lucruri existente in acel timp. Poate ca nu era genul de caracter care provoaca o revolutie, sau macar o reforma dar cu siguranta posibilitatea de a face mult bine oamenilor ar fi avut-o. E de inteles totusi ca viziunea lui asupra lumii nu il lasa sa faca asta. O viziune radicala si profunda. Apoi oamenii cu care ar fi trebuit sa intre in contact il dezgustau atat de adanc incat parea ca nici un obiectiv nu merita un asemnea efort.
Mai e si felul in care isi doreste sa salveze un suflet pe care l-a stricat. Optiunea lui in aceasta privinta este morala si e singura cale pe care o vede pentru a spala un imens pacat. Pentru cei care n-au citit cartea, povestea e simpla. La o varsta destul de necoapta cunoaste o slujnica la conacul unor matusi si se indragosteste de ea. Platonic, curat si frumos .
Pleaca de acolo, intra in armata, si dupa niste ani se intoarce la conacul matusilor. Tot fraged dar in cu totul alt sens, profita de slujnicuta si pleaca apoi. Slujnica ramane insarcinata, copilul moare iar ea ajunge prostituata .
Anii trec si el se trezeste jurat la un proces unde ea e judecata.O recunoaste si toata lumea lui comoda se prabuseste.Este si condamnata in mod absurd, fara sa aiba vreo vina.Intelege ca el a fost la originea schimbarii acestui destin nefericit si se hotaraste sa o ia de sotie ca sa repare raul facut.
Astazi asa ceva pare de neinteles. Si cred ca la fel de neinteles parea si atunci.
Povestea insa deschide portile larg pentru nenumarate intrebari si pentru un mod de a vedea lucrurile incomod si abrupt. Daca intelegi ce citesti acolo, nu cred ca o poti parcurge cu cinism sau cu indiferenta.
Daca intr-adevar exista un eveniment sau o imprejurare in viata ta care te poate strica, oare mai exista vreo sansa de a te intoarce la acel eveniment sau imprejurare, sa repari ce e de reparat si sa te intorci la curatenia dinainte? Sa traiesti apoi in continuare curat?
Sau viata privita ca o nesfarsita consecinta a unui rau imens care ti s-a facut. Destin schimbat de cainta sincera a celui care a comis raul asupra ta.
Oricum toate astea se pot intampla intr-o lume unde constiinta pacatului exista. Altminteri sunt doar vorbe goale.
Mai sunt si alte intrebari in stadiul de samanta pentru ca rastimpul care a trecut de la citirea cartii e mult prea scurt.
Ca incheiere, si pentru ca a fost vorba de Tolstoi, mi-am adus aminte de un film american.Barfly. E vorba de un betivan scriitor care da un citat din Tostoi cu un aer destul de incantat.
Dar nu de acest personaj vroiam sa vorbesc ci de un soi de mentalitate americana pentru care marii scriitori ai literaturii universale sunt de fapt o culegere de aforisme, zicatori si vorbe de duh.
Din punctul meu de vedere nu e nimic mai departe de adevar. Cred ca multe din cartile pe care le-am citit sunt in fapt experiente de viata, care mi-au influentat modul de a gandi si nu in cele din urma faptele, ajutandu-ma sa-mi formez o viziune asupra lumii. Sau poate, de ce nu, impiedicandu-ma sa am propria mea viziune asupra lumii. Ceea ce nu e in mod obligatoriu un lucru rau.

Unde ma situez cand scriu

Cred ca ma situez pe pozitia unui om obisnuit.Un om care a citit cateva carti, nu foarte multe.Un tip care ar vrea sa fie mai mult decat este si confunda adeseori mersul cu zborul.Unul caruia ii place sa se auda vorbind crezand cu putere in ceea ce spune, pentru ca apoi sa uite ce a spus si sa o ia de la capat cu explicatiile. Un tip perseverent cu propria inconsecventa gata sa faca un secret din orice intrebare si sa schimbe raspunsurile in intrebari.Redundant, incurcat in plasa propriilor rationamente.Preocupat excesiv de forma si prea putin de fond, muncind fara spor la constructii mentale fara rost sau noima doar pentru ca s-a trezit in minte cu o masina de macinat ganduri.Un tip superficial care vrea sa para profund. Unul care foloseste cuvintele mai intai si apoi verifica dictionarul sa vada daca a spus ce vroia. Unul care se insala des pentru ca nu are nici o pozitie de aparat.Unul care se afla nicaieri dar poate sa sustina ca nicaieri e construit special pentru el.Un cetatean nemultumit ca lumea nu e ordonata si armonioasa. Insa primul care ar fugi dintr-o astfel de lume preferand sa viseze la ea dintr-un loc dezordonat si dezacordat.Cineva care gaseste un subiect si apoi umfla la el chiar daca-l stie plin de gauri. Cel de la care nu ceri niciodata sfaturi pentru ca nu vei intelege niciodata la ce alege sa-ti raspunda. Gata sa dezgroape adevarul pentru ca apoi, oripilat de acesta, sa-l ingroape la loc cu aceasi ravna.
O structura de ganduri aranjata in jurul unui ego daramat si inactiv. Un spatiu spiritual pe care il ocup temporar, paralel cu cel pe care il ocup fizic.Format din convingerile mele, din atitudinile pe care le adopt fata de un lucru sau altul, de intelesurile pe care cuvintele le au pentru mine, de toate amintirile mele, de lasitatea sau curajul meu, de cultura mea atata cata e, de ceea ce gandesc sau cred. Loc in permanenta schimbare, dependent de ce traiesc si invat. Deocamdata stiut doar de mine si de cei care ma cunosc. Pe masura ce scriu aici un spatiu din ce in ce mai putin anonim, dar predispus la anonimat.Printr-o comparatie, lucrand destul de pasionat la proiectorul dintr-o sala imaginara, marind ganduri pe un ecran virtual pentru orice spectator interesat.