Lecturi

Am citit de curand "Invierea " de Tolstoi. Banuiesc ca s-a scris despre ea suficient de mult. Totusi as vorbi si eu de cateva lucruri care mi-au atras atentia .
In primul rand, in regimul tarist de acum o suta si ceva de ani se pare ca detinutii politici aveau o situatie mai buna decat cei de drept comun. M-a frapat asta pentru ca din cate stiu lucrurile aveau sa se schimbe radical in privinta acestora.
Apoi elitele care alcatuiau puterea decizionala in Rusia tarista, mai cu seama mentalitatea lor nu mi s-a parut deloc straina.Egoismul si indiferenta fata de oamenii obisnuiti si problemele lor. Obsesia de a intoarce toate situatiile in favoarea celor care manuiau puterea intr-un dispret total fata cei asupra carora se rasfrangeau deciziile puterii.Chiar obsesia pentru viata si pozitia sociala in detrimentul a ceea ce ar fi trebuit sa constituie preocuparea lor principala. O armonioasa administrare a domeniului pe care il conduceau. Motivul pentru care, cel putin in aparenta, ocupau acea functie.
Intrebarea pe care personajul principal si-o pune ramane la fel de actuala si astazi. El se intreba ce ar putea fi facut ca acesti oameni cu autoritate sa fie impiedicati sa mai faca rau, nu atat cum ar putea fi stimulati sa faca vreun bine. Caci dupa aratarea faptelor era mult prea greu de crezut ca societatea de atunci mai putea astepta vreun bine de la caracterele prezentate. Ar fi fost dispus chiar sa justifice existenta unui sistem de plata pentru a-i opri de la comiterea raului. Nu-i nevoie sa cauti prea departe in jurul tau pentru a-ti pune si astazi aceasi intrebare naiva si fara raspuns.
Totusi, cu toate ca situatia generala era prezentata foarte sumbru, germenii si posibilitatea schimbarii se observau cumva. Chiar si prin faptul ca lumea de atunci era framantata si constienta de imperfectiunea ei. Sau poate nu atat de imperfectiunea ei cat de posibilitatea ca ea sa devina mai suportabila. Azi, o discutie serioasa despre o lume mai buna si despre felurile de a o imbunatati imi pare imposibila. Totul ar fi sufocat de vechi clisee, socialism, comunism, religie, dreapta, stanga si alte bazaconii pe cat de inactuale pe atat de absurde in contextul de fata. Probabil ca vom muri in continuare cu ideea ca traim in cea mai buna dintre lumi, si ca societatea omeneasca evolueaza, iar stiinta in viitor ne va rezolva toate problemele. Chiar si pe cele de nerezolvat.
Un alt gand care m-a frapat totusi in expunerea facuta de Tolstoi a fost unul care tinea de evidenta pana la urma, si personajului principal pare a nici nu-i trece prin minte.
Nehliudov este print, un om cu o avere importanta si cu o pozitie sociala importanta. Un om caruia nimeni nu ii refuza cu usurinta ceva, deci un om influent. Isi foloseste totusi influenta pentru cateva cazuri particulare. Cel putin teoretic, cu multa perseverenta ar fi putut schimba legi sau stari de lucruri existente in acel timp. Poate ca nu era genul de caracter care provoaca o revolutie, sau macar o reforma dar cu siguranta posibilitatea de a face mult bine oamenilor ar fi avut-o. E de inteles totusi ca viziunea lui asupra lumii nu il lasa sa faca asta. O viziune radicala si profunda. Apoi oamenii cu care ar fi trebuit sa intre in contact il dezgustau atat de adanc incat parea ca nici un obiectiv nu merita un asemnea efort.
Mai e si felul in care isi doreste sa salveze un suflet pe care l-a stricat. Optiunea lui in aceasta privinta este morala si e singura cale pe care o vede pentru a spala un imens pacat. Pentru cei care n-au citit cartea, povestea e simpla. La o varsta destul de necoapta cunoaste o slujnica la conacul unor matusi si se indragosteste de ea. Platonic, curat si frumos .
Pleaca de acolo, intra in armata, si dupa niste ani se intoarce la conacul matusilor. Tot fraged dar in cu totul alt sens, profita de slujnicuta si pleaca apoi. Slujnica ramane insarcinata, copilul moare iar ea ajunge prostituata .
Anii trec si el se trezeste jurat la un proces unde ea e judecata.O recunoaste si toata lumea lui comoda se prabuseste.Este si condamnata in mod absurd, fara sa aiba vreo vina.Intelege ca el a fost la originea schimbarii acestui destin nefericit si se hotaraste sa o ia de sotie ca sa repare raul facut.
Astazi asa ceva pare de neinteles. Si cred ca la fel de neinteles parea si atunci.
Povestea insa deschide portile larg pentru nenumarate intrebari si pentru un mod de a vedea lucrurile incomod si abrupt. Daca intelegi ce citesti acolo, nu cred ca o poti parcurge cu cinism sau cu indiferenta.
Daca intr-adevar exista un eveniment sau o imprejurare in viata ta care te poate strica, oare mai exista vreo sansa de a te intoarce la acel eveniment sau imprejurare, sa repari ce e de reparat si sa te intorci la curatenia dinainte? Sa traiesti apoi in continuare curat?
Sau viata privita ca o nesfarsita consecinta a unui rau imens care ti s-a facut. Destin schimbat de cainta sincera a celui care a comis raul asupra ta.
Oricum toate astea se pot intampla intr-o lume unde constiinta pacatului exista. Altminteri sunt doar vorbe goale.
Mai sunt si alte intrebari in stadiul de samanta pentru ca rastimpul care a trecut de la citirea cartii e mult prea scurt.
Ca incheiere, si pentru ca a fost vorba de Tolstoi, mi-am adus aminte de un film american.Barfly. E vorba de un betivan scriitor care da un citat din Tostoi cu un aer destul de incantat.
Dar nu de acest personaj vroiam sa vorbesc ci de un soi de mentalitate americana pentru care marii scriitori ai literaturii universale sunt de fapt o culegere de aforisme, zicatori si vorbe de duh.
Din punctul meu de vedere nu e nimic mai departe de adevar. Cred ca multe din cartile pe care le-am citit sunt in fapt experiente de viata, care mi-au influentat modul de a gandi si nu in cele din urma faptele, ajutandu-ma sa-mi formez o viziune asupra lumii. Sau poate, de ce nu, impiedicandu-ma sa am propria mea viziune asupra lumii. Ceea ce nu e in mod obligatoriu un lucru rau.