Trecut si prezent

Am mai tinut un blog in trecut, prin 2006, 2007..Se chema “Weekend la halba" si povesteam la adapostul anonimatului despre viata mea obisnuita de atunci.A fost interesant ca intamplare.Lucrand la el am ajuns la concluzia ca orice prostie care apare public isi gaseste si spectatori.Recitindu-l dupa o perioada mi s-a parut un sirop dezgustator, vopsit cu manie proletara si plin de vaicareli asa ca l-am sters.Ulterior mi-a parut rau dupa el, avea si cateva insemnari destul de simpatice care mi-ar fi fost poate de folos astazi.Ca un instantaneu a ceea ce am fost.Dar era prea putin grau in neghina, iar faptul ca a disparut e destul de imbucurator pentru sanatatea spirituala a omenirii, sau mai degraba a celor cativa cititori pasageri.Am mai facut unul numit Ritmic, ceva mai reusit, care s-a impotmolit insa dupa vreo 20 de insemnari.A venit apoi un moment cand mi s-a parut oribil sa fac din ceea ce gandesc un exponat. Astfel ingroparea trecutului meu public, chiar daca statea sub semnul anonimatului, mi s-a parut cea mai buna solutie.Am sters tot.
Acum parerile mi s-au schimbat, si am decis sa tin un blog ce poarta propria mea semnatura.Inca nu am habar ce inseamna asta dar probabil ca voi afla daca continui.
In afara de a face pe desteptul mai am totusi cateva motive pentru care scriu.
Port cu mine un soi de lehamite.Am uneori senzatia ca vad peste tot numai produse industriale, de serie. Oricat ar fi de interesante, bineintentionate ori rauvoitoare, rautacioase, se afla toate inscrise intr-o ordine mecanica ce le priveaza de suflet, si deci de identitate.Fiecare face ceea ce trebuie sa faca, fiecare ocupa locul care i s-a distribuit de unii , de altii sau de legile dupa care lumea se conduce.Stii astfel precis la ce sa te astepti de la oricare.Au observat care e calitatea lor cea mai vandabila si iti ofera din aia pana te saturi. In aceasta perfecta distributie nu mai intalnesti oameni ci doar categorii de oameni care afiseaza mici diferente de pe raftul unde sunt asezati.Unul vine pe langa frisca promisa cu o trompeta... altul, care face un deliciu public din desfundarea canalelor, concureaza pe aceasi sectiune cu unul ce are si voce de tenor.Un circ perfect organizat, sau pentru cei cu inclinatii intelectuale o orchestra foarte disciplinata care canta zilnic sadind in noi semintele fricii, ale iubirii sau ale disperarii, ale lacomiei sau nebuniei.Pe mine insa toate astea ma plictisesc.La momentul in care scriu aceste randuri tot ceea ce se canta imi pare invechit sau prea bine uns si prea stralucitor pentru firesc.O reclama unde toti se intalnesc sa-ti vanda ceva.Apoi se despart ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.Ceea ce uneori e perfect valabil:absolut nimic nu s-a intamplat.In concluzie m-am gandit sa scriu ceea ce mi-ar placea sa vad scris, si nu gasesc nicaieri.Pana devin si eu probabil un produs pe-un raft care mai vine la pachet cu inca trei ca el gratuiti, daca cumperi unul.
Mai e un soi de curiozitate.Ce-ar fi daca. Oare lucrurile pe care le gandesc si le fac publice, devenind astfel asociate cu mine, imi vor schimba viata? Evident va depinde foarte mult de ceea ce scriu.Si tinand cont ca pe lumea asta exista o mare varietate de oameni poate e bine sa gandesc la ceea ce spun cu mare atentie...
Apoi dorinta de a iesi din anonimat.Placerea de a dezbate ceea ce ma preocupa, cu propriul nume, fara protectia oferita de identitatea falsa de pe forumuri sau de aiurea.Cred ca multe din lucrurile spuse le pot sustine cu argumente solide. Altele sunt doar pasagere, menite poate sa duca la concluzii adevarate dupa ce si-au consumat puterea de a mai fi crezute.